ICCJ. Decizia nr. 2440/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2440/2010
Dosar nr. 2050/33/2009
Şedinţa publică din 11 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
2. Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul U.I.F., a chemat în judecată A.P.I.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării actului administrativ, respectiv Decizia nr. 1647/2009 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anulare a actului contestat.
În motivare, reclamantul a arătat că prin Decizia atacată, emisă în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, a OG nr. 9/2008, pentru modificarea OG nr. 7/2007, a raportului Comisiei de disciplină nr. 559/2009 şi a HG nr. 1344/2007, a fost constatată suspendarea de drept, a raportului său de serviciu, pe perioada cercetării administrative. împotriva acestei decizii, la data de 18 noiembrie 2009. în acord cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, înaintând directorului general al A.P.I.A. o plângere prealabilă, prin care a solicitat revocarea în tot a acesteia. A susţinut apoi, în esenţă, faptul că, în cauză, sunt pe deplin incidente normele cu caracter de excepţie prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ, atât în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente.
În acest sens, reclamantul a arătat că în condiţiile în care Decizia atacată a fost fondată practic. în mod exclusiv, pe anumite considerente invocate de Comisia de disciplină în cuprinsul Raportului nr. 559/2009, în temeiul principiului contradictorialităţii consacrat de prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) din HG nr. 1344/2007, prealabil aprobării propunerii Comisiei de către Directorul General, atât Comisia, cât şi emitentul deciziei trebuiau să-i aducă la cunoştinţă conţinutul Raportului precum şi motivele invocate. Prin urmare, avându-şi deplina justificare în pretinsele „indicii constatate în cuprinsul procedurii cercetării disciplinare" şi fondându-se exclusiv pe propunerea Comisiei de disciplină, legalitatea unei astfel de măsuri, impunea dreptul reclamantului de a lua la cunoştinţă de aspectele imputate şi. deopotrivă, a dreptului acestuia de a le combate, de a se apăra împotriva oricăror acuzaţii - acestea constituind garanţiile unei legale cercetări disciplinare şi deopotrivă obligaţii stabilite în sarcina Comisiei, de prevederile art. 20 alin. (1) pct. 1) din HG nr. 1344/2007. care odată nesocotite atrag nulitatea oricăror măsuri dispuse.
Reclamantul a indicat apoi o serie de nereguli privitoare la modul de desfăşurare a procedurii realizată de Comisia de Disciplină, în temeiul HG nr. 1344/2007, arătând în concluzie că măsura luată este lipsită de orice fundament, motivat în principal de stadiul de soluţionare a dosarului de cercetare disciplinară care exclude la modul absolut posibilitatea sa de a influenţa cercetarea disciplinară la momentul la care această măsură a fost propusă.
A susţinut reclamantul că actul administrativ a cărui suspendare o solicită instanţei este de natură să-i afecteze grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, aşa cum aceste drepturi sunt consfinţite de prevederile constituţionale, având ca efect producerea unui important prejudiciu material dar şi moral, care se impune a fi evitat prin suspendarea deciziei atacate. In acest sens, reclamantul a susţinut că, prin conţinutul lor, aceste drepturi complexe includ dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, de natură a asigura titularului lor un trai civilizat şi decent. Or, menţinerea efectelor actului administrativ atacat are drept consecinţă încetarea raporturilor sale de serviciu şi pierderea tuturor drepturilor de natură salarială aferente.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 660/2009 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului U.I.F. şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de autoritatea pârâtă, obligând totodată, pârâta să plătească reclamantului suma de 1710,3 cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Motivarea primei instanţe
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că cerinţele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. sunt îndeplinite în cauză. în acest sens, instanţa arătând că se poate susţine, cu temei, că este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanţă de judecată să se fi pronunţat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia, cu consecinţa producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remuneraţia aferentă funcţiei sale.
Mai mult, a reţinut instanţa, afirmaţiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probaţiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
Constatând totodată, că Decizia a cărei suspendare a fost solicitată a fost emisă la data la care cercetarea administrativă a reclamantului a fost finalizată - reţinându-se astfel îndeplinită ipoteza legală instituită prin art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 - şi în raport cu Recomandarea nr. R (89) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, curtea a apreciat cererea de suspendare formulată de reclamant, ca fiind fondată, dispunând în consecinţă, suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond.
4.Calea de atac exercitată:
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs pârâta A.P.I.A.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a reţinut greşit îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a suspendării actelor administrative, în acelaşi timp, reducându-le la una singură şi anume existenţa pagubei iminente, justificând cazul bine justificat prin prisma producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate.
Instanţa a preluat întocmai afirmaţia reclamantului cu privire la faptul că Decizia a fost emisă la data la care cercetarea administrativă a fost finalizată, raportând terminarea cercetării administrative la momentul finalizării administrării probelor, or conform art. 30 alin. (2) din HG nr. 1344/2007 prevede că procedura cercetării administrative constă în: a) audierea; b) administrarea probelor; c) dezbaterea cazului, iar Decizia a avut loc înaintea ultimei etape – dezbaterea cazului, aşadar, înainte de finalizarea procedurii respective.
Referitor la condiţia cazului bine justificat, aceasta nu este îndeplinită, Decizia de suspendare a reclamantului fiind emisă ca urmare a neregulilor constatate în derularea unor contracte de achiziţii publice, precum şi a posibilităţii unui conflict de interese şi a unor posibile tentative de fraudă din fonduri europene.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, dimpotrivă, prin suspendarea executării actului administrativ s-ar destabiliza activitatea Centrului Judeţean A.P.I.A. Maramureş, pereclitându-se în mod evident absorţia fondurilor europene şi s-ar crea o imagine negativă asupra instituţiei.
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constatată că recursul pârâtei urmează a fi respins pentru următoarele considerente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 175 din 22 aprilie 2010, a admis acţiunea principală formulată de reclamant, în consecinţă, a anulat actul a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, în speţă fiind incidente prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
În textul legal precitat se prevede că: „În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".
Având ca reper acest text de lege şi observând că Decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâtă a fost anulată de judecătorul fondului, urmează ca suspendarea în prezenta cauză să opereze până la soluţionarea irevocabilă a dosarului de fond, prin efectul legii, astfel că analizarea motivelor de recurs a devenit superfluă, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le va mai examina.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de A.P.I.A. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.P.I.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 660 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2438/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2441/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
