ICCJ. Decizia nr. 2442/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2442/2010
Dosar nr. 1453/36/200.
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanţa, prin Încheierea nr. 256/CA din 11 noiembrie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul S.G. şi, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2277 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin acest ordin s-a dispus acordarea unui preaviz de 15 zile lucrătoare la expirarea căruia încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1411 din 28 mai 2009 şi a contractului de management încheiat între reclamant şi pârât.
Prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a-i acorda reclamantului măsura de protecţie provizorie a suspendării executării actului contestat, întrucât a fost emis în baza unui act normativ susceptibil de neconstituţionalitate, respectiv a OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, raportat la statuările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 - împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii lui, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege – iar prin punerea în executare a actului a cărei revocare a fost solicitată pe calea plângerii prealabile reclamantului i se produce în mod nejustificat un prejudiciu iminent, de ordin material, constând în pierderea drepturilor salariale.
Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând modificarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamant, în principal ca fiind lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că prima instanţă era datoare să admită excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare, atâta timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii.
În opinia recurentului, art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fixează limitele şi efectele unei hotărâri judecătoreşti date în aplicarea prevederilor alin. (1), în sensul că măsura suspendării are ca efect încetarea oricărei forme de executare, pentru viitor, până la expirarea duratei acesteia, rezultând din aceste prevederi că legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, nu şi pe cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat întrucât, pe de o parte, acesta a fost emis în baza unui act normativ în vigoare, respectiv OUG nr. 105/2009, nedeclarată neconstituţională, iar pe de altă parte, în ipoteza anulării acestuia, reclamantul va fi repus în postul ocupat anterior, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, în considerarea argumentelor ce succed.
1. Prin Ordinul nr. 2277, emis la 9 octombrie 2009 şi înregistrat la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa la 15 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 15 zile, începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecinţa încetării aplicabilităţii Ordinului nr. 1411 din 28 mai 2009 şi contractului de management din aceeaşi dată, la expirarea perioadei de preaviz.
La data de 19 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea în tot a Ordinului menţionat şi reintegrarea sa în funcţia deţinută, iar la data de 22 octombrie 2009 a solicitat instanţei competente acordarea măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării actului contestat până la pronunţarea instanţei de fond, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Raportat la această situaţie de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corect că actul contestat este susceptibil de executare, producând efecte în curs, a căror stopare s-a urmărit prin formularea cererii de suspendare.
Ca atare, susţinerile recurentului privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei de obiect a cererii de suspendare nu sunt justificate, neputând fi primite nici chiar situaţia când sesizarea instanţei s-ar fi realizat ulterior împlinirii termenului de preaviz, raportat la efectele ulterioare ale acestuia, expres prevăzute în art. 2 al ordinului contestat.
2. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalităţii lui de către instanţa competentă, constituie o măsură de excepţie presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se examinează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul concret supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauzei, pe baza actelor dosarului şi a aspectelor prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 a fost corect reţinută.
Curtea constituţională a reţinut astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, că soluţia adoptată de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care instanţa constituţională urma să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, o nouă ordonanţă de urgenţă prin care o abrogă pe cea aprobată de Parlament, dar preia integral conţinutul acesteia, pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al executivului faţă de Parlament şi, nu în cele din urmă, faţă de Curtea Constituţională.
Or, în raport cu această statuare, judecătorul fondului a reţinut în mod corect că actul normativ în baza căruia a fost emis actul contestat este susceptibil de neconstituţionalitate, creând o îndoială serioasă şi în privinţa legalităţii acestuia, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Neconstituţionalitatea prevederilor din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, preluate din OUG nr. 37/2009, a fost constatată, de altfel, prin Decizia nr. 1629/2009.
Totodată, în condiţiile în care măsura dispusă prin ordinul contestat nu a fost însoţită de trecerea reclamantului într-o funcţie de execuţie, s-a concluzionat în mod corect că pierderea integrală a drepturilor salariale reprezintă un prejudiciu iminent, cu consecinţe grave de ordin material.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 526/CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2441/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2443/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
