ICCJ. Decizia nr. 2444/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2444/2010
Dosar nr. 1031/39/200.
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.G.N., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Politiei de Frontieră.
- anularea adresei MAI nr. 191289 din 13 iulie 2009, respectiv a adreselor I.G.P.F. nr. 286847 din 26 mai 2009 şi nr. 289520 din 4 iunie 2009.
- obligarea pârâţilor la refacerea adreselor în conformitate cu normele legale în vigoare şi trimiterea acestora Curţii de Apel Suceava, secţia penală, în care să se specifice dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră de numire în funcţie a structurilor poliţiei judiciare a numiţilor C.G.N. şi D.R., conform art. 2 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 484 din 14 ianuarie 2005 iar în situaţia în care dispoziţia de numire a şefului I.G.P.F. nu există, să se facă referire la acest aspect;obligarea, în solidar, a pârâţilor, la plata unui prejudiciu moral în sumă de 30.000 lei.
- obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, urmare a celor dispuse de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în dosarul penal nr. 544/39/2008, privind pe inculpaţii C.G., H.C., D.R. şi C.C. (unde a fost încuviinţată ca probă comunicarea de către I.G.P.F. şi MAI a dispoziţiilor de personal emise de şeful competent, conform art. 2 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 484 din 14 ianuarie 2005 privind numirea pe funcţiile structurilor de poliţie judiciară) I.G.P.F. a emis adresa nr. 286847 din 26 mai 2009, prin care în mod greşit şi tendenţios se pretinde că reclamantul ar fi fost desemnat ca organ de cercetare penală al poliţiei judiciare în data de 1 decembrie 2004, conform dispoziţiei Inspectorului Şef I.T.P.F. Suceava nr. S - 933520 emisă în 29 noiembrie 2004 şi avizul procurorului nr. 3095/C/2004; că D.R. ar fi fost desemnat în data 4 decembrie 2005, conform dispoziţiei Inspectorului Şef al IJPF Suceava nr. S -1081513 emisă în 4 februarie 2005 şi avizul procurorului nr. 324/C/2005; H.C. şi C.C., ar fi fost desemnaţi ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare prin dispoziţia de numire emisă de şeful I.G.P.F. , aşa cum prevede art. 2 alin. (ş 1) din Ordinul MAI nr. 484 din 14 ianuarie 2005; iar reclamantul şi D.R. prin dispoziţia şefului de Inspectoratul Judeţean care, conform art. 2 alin. (3) din Ordin are doar competenţă de a propune.
A mai arătat reclamantul că prin adrese ulterioare, respectiv adresa I.G.P.F. nr. 289520 şi adresa MAI nr. 191289 din 13 iulie 2009, pârâţii au transmis răspunsuri de asemenea tendenţioase şi nelegale.
Prin sentinţa nr. 227 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins, în consecinţă, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul C.G.N.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că excepţia inadmisibilităţii invocată de ambii pârâţi, este întemeiată în raport cu lipsa caracterului de act administrativ al adreselor atacate, înscrisurile în cauză reprezentând răspunsurile formulate de cele două pârâte la petiţiile pe care li le-a adresat reclamantul iar nu acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Fiind deci o corespondenţă administrativă, actele în speţă sunt supuse regimului juridic statuat de OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţilor se soluţionare a petiţiilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul C.G.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii sale de recurs, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut că actele în litigiu nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind supuse regimului statuat de OG nr. 27/2002 privind reglementarea activitatea de soluţionare a petiţiilor. în realitate, arată recurentul, adresa a cărei anulare a cerut-o, precum şi celelalte acte atacate în subsidiar, au fost emise de pârâţi la solicitarea Curţii de Apel Suceava, nefiind vorba aşadar de o „petiţie" pe care ar fi adresat-o I.G.P.F., ci despre un act administrativ emis de o instituţie centrală, în regim de putere publică, în vederea executării legii, la solicitarea instanţei de judecată, dând naştere unor raporturi juridice între părţi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, actul administrativ este definit ca fiind acel act juridic unilateral, cu caracter individual sau normativ, care a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Or, în cauza de faţă, este evident că actele atacate nu reprezintă acte juridice apte să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, ci constituie o corespondenţă administrativă prin care autorităţile pârâte au comunicat datele solicitate acestora referitoare la cariera profesională a recurentului-reclamant, şi a altor trei persoane, ce aveau calitatea de inculpaţi în dosarul penal nr. 544/39/2008 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Este irelevant dacă actele în cauză au fost eliberate la solicitarea instanţei, sau la solicitarea părţilor implicate în cauza în care respectivele înscrisuri urmau să servească drept probe (aspect ce rezultă din însăşi motivarea cererii introductive de instanţă - fila 4 din dos. fond) atâta timp cât acestea sunt lipsite de caracteristicile esenţiale ale unui act administrativ, în definiţia dată acestuia de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, menirea lor fiind doar aceea de a atesta unele date preexistente emiterii lor.
Având în vedere faptul că potrivit reglementării de principiu a art. l din Legea nr. 554/2004, acţiunea în contencios administrativ este condiţionată de vătămarea a unui drept sau interes legitim prin intermediul unui act administrativ emis de o autoritate publică, şi cum în cauză nu poate fi reţinut acest caracter pentru adresele atacate, Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic prima instanţă admiţând invocată de pârâţi, a respins ca inadmisibilă acţiunea recurentului-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G.N. împotriva sentinţei civile nr. 227 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2439/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2445/2010. Contencios → |
|---|
