ICCJ. Decizia nr. 2474/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2474/2010
Dosar nr. 502/36/200.
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 486/CA din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi în consecinţă, a respins ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată de pârâta U.C.C. SA Bucureşti în contradictoriu cu reclamanta SC C.S. SA Eforie Sud şi pârâtul Ministerul Turismului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele.
În cauză, în raport de situaţia de fapt, conform căreia actul administrativ a fost emis în anul 2003, chiar dacă partea a invocat dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 2 alin. (2), teza finală din Legea nr. 262/2004, se constată că nu pot fi înlăturate alte dispoziţii legale prioritare a căror aplicare asigură respectarea unor principii consacrate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană precum şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în considerarea şi a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
Astfel, în vederea punerii în aplicare şi respectării totodată a principiilor comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în comportamentul atât a beneficiarilor fondurilor pierdute cât şi al autorităţilor administrative, cât şi pentru asigurarea stabilităţii raporturilor juridice, instanţa de fond a înlăturat dispoziţiile legii organice sus-menţionate, care permit repunerea în discuţie în mod repetat şi fără limită în timp, a legalităţii oricărui act administrativ, unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, în ceea ce priveşte certificatul de atestare eliberat de Ministerul Turismului la data de 19 mai 2003 a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie, respingând ca inadmisibilă excepţia invocată.
Motivele de recurs invocate se evidenţiază în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta-pârâtă arată că soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1558 mp nr. 188 emis de Ministerul Turismului în anul 2003, este nelegală şi reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti prin ignorarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (2), teza finală, din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziţii, constatate a fi constituţionale prin Decizia nr. 1193 din 11 noiembrie 2008 a Curţii Constituţionale permit cenzurare, fără limitare temporară pe calea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative cu caracter individual sub aspectul analizării condiţiilor de legalitate de la data emiterii actului.
Recurenta arată că prin admiterea excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate se încalcă principiul securităţii juridice şi dreptul la un proces echitabil.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea excepţiei de nelegalitate a actului administrativ contestat.
La dosar intimaţii au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pe recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii respectiv din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim deciziile nr. 404, 425 şi 426 din 2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.
Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern, atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.
Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti (cauza Brumarescu C. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding C. Ucraina, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan C. României, hotărâre din 11 decembrie 2008, www.echr.coe.int).
Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la Strasbourg pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.
Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.
În cauză certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în anul 2003, anterior Legii nr. 554/2004 nu poate fi supus controlului pe calea procesuală reglementată în premieră de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, această soluţie de respingere fiind o respectare a principiului securităţii juridice şi aplicării cu prioritate a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O.
Soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti. Faptul că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost constatate a fi constituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale din 2008 nu înlătură aplicarea excepţiei inadmisibilităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate „oricând" fără limitare în timp cu privire la un act administrativ cu caracter individual în vederea respectării securităţii raporturilor juridice.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind nevalabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis intimatei SC T.H.R.M.N. SA, acestea pot fi valorificate în cadrul acţiunii, revendicare, imprescriptibilă, în care să fie comparate titlurile invocate de părţi, luând în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal ca şi consistenţa drepturilor autorilor de la care provin titlurile invocate de părţi. Aceasta în condiţiile în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor poate forma obiectul comparării titlurilor invocate de părţi în cadrul acţiunii în revendicare aflată pe rolul Judecătoriei Constanţa, cu privire la terenul în litigiu.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.C.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 486/CA din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2472/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2477/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
