ICCJ. Decizia nr. 2521/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2521/2010

Dosar nr.1399/46/2009

Şedinţa publică din 13 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1276/R-CONT din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de B.M. împotriva Deciziei nr. 898/R-CONT din 7 octombrie 2009 a aceleiaşi instanţe, prin care a fost admis recursul acestuia, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Argeş, secţia civilă - complet specializat pentru litigii de muncă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Piteşti a reţinut, în esenţă, că Decizia instanţei de recurs, de declinare a competenţei, nu poate constitui o eroare materială, aşa cum susţine contestatorul, ci reprezintă chiar soluţia judecării cauzei, aspect care excede, însă, noţiunii de „greşeală materială".

Împotriva Deciziei nr. 1276/R-CONT din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti,secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs B.M.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 320 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat în esenţă, că hotărârea atacată este potrivnică Sentinţei civile nr. 130/CA din 13 martie 2009 a Tribunalului Argeş, nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi este lipsită de temei legal.

Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul de faţă este inadmisibil şi îl va respinge în consecinţă.

Prin Decizia nr. 1276/R-CONT din 27 noiembrie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de B.M., întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 896/R-CONT din 7 octombrie 2009 pronunţată de aceeaşi Curte prin care s-a admis recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 130/CA din 13 martie 2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, casându-se sentinţa şi trimiţându-se cauza spre competentă soluţionare secţiei civile - completul specializat pentru litigii de muncă a Tribunalului Argeş.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ.: „Hotărârea dată în contestaţie (n.n. contestaţia în anulare) este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”.

Cum Decizia pronunţată în recurs nu este susceptibilă de a fi atacată din nou cu recurs, fiind irevocabilă, şi Decizia pronunţată cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare specială (art. 318 teza I C. proc. civ. - eroare materială) este irevocabilă, neputând fi atacată pe calea recursului, în conformitate cu norma legală expresă şi imperativă citată mai sus.

În acest context, având în vedere că recursul este inadmisibil, motivele de nelegalitate invocate de recurent nu pot face obiectul unei verificări.

Ca urmare, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Deciziei nr. 1276/R-CONT din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.

Procesat de GGC - AS

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2521/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs