ICCJ. Decizia nr. 2536/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2536/2010
Dosar nr. 1393/35/2009
Şedinţa de la 13 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistratăla Judecătoria Satu Mare la data de 25 iunie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. Cluj, a chemat în judecată pe debitoarea S.C.D.A. Livada, solicitând emiterea unei ordonanţe de plată prin care să se dispună obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 232,50 Euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare datei achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România rămase restante şi echivalentului în lei a sumei de 299,23 Euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 05 aprilie 2009 inclusiv, pentru neplata în termenele şi în cuantumul stabilit a debitului conform contractului şi mai departe până la achitarea integrală a debitului şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 5742 din 03 noiembrie 2009, Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinându-se că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, activitatea de soluţionare a acestor cereri constituie contenciosul administrativ, devenind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 12/CA/2010 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reţinând următoarele:
Contractul încheiat între părţi are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi, deşi C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, reţine curtea de apel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are, în opinia curţii de apel, natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului şi având în vedere dispoziţiile legale incidente în cauză, competenţa materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, aşa cum rezultă din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanţe de plată, în condiţiile OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Conform art. 10alin. (1) din actul normativ susmenţionat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată".
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".
În speţă, obiectul cererii îl formează obligaţii contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.
În cauză, deci, nu ne aflăm în prezenţa unui contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eşalonarea plăţii în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
De altfel chiar OUG nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din astfel de contracte.
Faţă de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului şi ţinând seama de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu pârâta S.C.D.A. Livada, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2535/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2539/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
