ICCJ. Decizia nr. 2540/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2540/2010
Dosar nr. 123/59/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 131 din 15 aprilie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Baroului Timiş; a respins acţiunea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Baroului Timiş, Baroul Timiş şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, instanţa a constatat că această excepţie a fost motivată prin faptul că acest consiliu este un organ de conducere a profesiei, fără personalitate juridică.
în privinţa acestor susţineri, instanţa a constatat că, într-adevăr, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu are personalitate juridică, însă lipsa personalităţii juridice este irelevantă sub aspectul calităţii procesuale a instituţiei respective.
însă lipsa capacităţii de folosinţă este o altă excepţie, diferită de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, de vreme ce capacitatea de folosinţă şi calitatea procesuala sunt două condiţii distincte de exerciţiu al acţiunii civile.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Baroului Timiş, instanţa a reţinut că această excepţie a fost motivată prin faptul că acest consiliu este un organ de conducere al Baroului Timiş, fără personalitate juridică.
Instanţa a observat că această excepţie are o motivare similară aceleia invocată de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui din urmă pârât.
în aceste condiţii, instanţa a precizat faptul că a respins această excepţie, iar argumentele invocate de instanţă în soluţionarea acelei excepţii sunt incidente şi cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Baroului Timiş.
Cu privire la starea de fapt, instanţa a observat că reclamantul - domnul T.V. - are calitatea de doctor în drept, calitate necontestată de către pârâţi şi dovedită de reclamant prin diploma şi atestatul depuse în copie certificată la dosarul cauzei.
în această calitate, domnul T.V. a solicitat Baroului Timiş, la data de 18 august 2008, primirea în Baroul Timiş ca avocat, conform art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Instanţa de fond a mai reţinut faptul că la data de 2 octombrie 2008, reclamantul a susţinut un test privind cunoştinţele privind organizarea şi exercitare a profesiei de avocat, iar prin hotărârea nr. 80 din 7 octombrie 2008 (ataşată la fila 43 dosar), Consiliul Baroului Timiş a respins cererea domnului T.V. de intrare în profesia de avocat cu scutire de examen, cu motivarea că reclamantul a dovedit slabe cunoştinţe privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat la testul susţinut la data de 2 octombrie 2008.
Prin Decizia nr. 520 din 21 februarie 2009, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva hotărârii nr. 80 din 7 octombrie 2008 a Consiliului Baroului Timiş.
Faţă de considerentele expuse anterior şi având în vedere dispoziţiile legale incidente, instanţa a reţinut că primirea în profesia de avocat cu scutire de examen permitea Consiliului Baroului Timiş să verifice cunoştinţele reclamantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
în consecinţă, instanţa a reţinut legalitatea obligării reclamantului de a susţine testul cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, fiind lipsit de relevanţă, sub acest aspect, faptul că susţinerea testului nu este impusă de Legea nr. 51/1995, ci de Statutul profesiei de avocat, în condiţiile în care reclamantul nu a invocat nelegalitatea dispoziţiilor 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi nici nu a solicitat anularea acestei reglementări pentru eventuala neconformitate a acestuia cu Legea nr. 51/1995.
Cât priveşte metodologia de examinare şi de organizare a acestui test, instanţa de fond a reţinut că nici Legea nr. 51/1995 şi nici Statutul profesiei de avocat nu cuprind reglementări referitoare la priveşte metodologia de examinare şi de organizare a acestui test.
Aşadar, în raport cu motivele de nelegalitate invocate de domnul T.V. - respectiv lipsa afişării cererii de primire în profesie la sediul Baroului Timiş, lipsa supravegherii reclamantului cu prilejul susţinerii testului de verificare a cunoştinţelor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, întârzierea înaintării plângerii formulate de reclamant către Uniunea Naţională a Barourilor din România - instanţa a reţinut legalitatea actelor contestate de domnul T.V., respectiv a hotărârii nr. 80 din 7 octombrie 2008 a Consiliului Baroului Timiş şi a deciziei nr. 520 din 21 februarie 2009 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
în privinţa cererii reclamantului de primire în profesia de avocat ca avocat definitiv, formulată la ultimul termen de judecată, instanţa a subliniat faptul că această cerere nu a fost formulată către Baroul Timiş şi nu a făcut obiectul hotărârii nr. 80 din 7 octombrie 2008 a Consiliului Baroului Timiş şi a deciziei nr. 520 din 21 februarie 2009 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul T.V. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii. Se arată în recurs că prima instanţă nu s-a pronunţat pe excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant a avocatului care a reprezentat Uniunea Naţională a Barourilor din România, parte care nu are calitate procesuală în litigiu şi deasemenea Curtea de Apel nu a ţinut cont de dispoziţiile Legii nr. 51/1995, apreciind incorect modalitatea în care s-a desfăşurat textul prevăzut de art. 21 din Statutul profesiei de avocat.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Conform art. 21 din Statutul profesiei de avocat Consiliul Baroului poate verifica cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi desfăşurarea acestei profesii.
Prin urmare, solicitantul este supus unui test de verificare a cunoştinţelor în profesia de avocat.
Recurentul s-a prezentat la acest test, însă nu a corespuns din punct de vedere profesional, fiind pregătit insuficient.
Prin urmare punctajul a fost foarte slab, fapt pentru care Baroul (Consiliul Baroului) a hotărât respingerea cererii sale de intrare în profesie cu scutire de examen.
Referitor la cererea făcută de recurent la ultimul termen de judecată a fondului, de primire în profesie ca şi avocat definitiv, instanţa fondului a constatat în mod corect că aceasta nu a format obiectul Hotărârii nr. 80/2008, cea contestată în litigiu şi nici a Deciziei nr. 520/2009 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 51/1995 la care face referire recurentul, nu pot fi confundate cu instituţia dobândirii calităţii de avocat definitiv - capitol reglementat tot de art. 16 dar alin. (1)-(3) din Legea nr. 51/1995.
Recurentul fără posibilitate de tăgadă nu a formulat o cerere de dobândire a calităţii de avocat definitiv, ci o cerere de intrare în avocatură cu scutire de examen.
Corect prima instanţă a apreciat că nu pot fi examinate condiţiile de dobândire a calităţii de avocat definitiv pentru recurent, cererea nefăcând obiectul unei solicitări din partea sa către Baroul Timiş.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport de aceste considerente apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de T.V., conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.V. împotriva sentinţei civile nr. 131 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2539/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2541/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
