ICCJ. Decizia nr. 2541/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2541/2010
Dosar nr. 555/42/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., anularea în parte a Ordinului nr. 741 din 22 mai 2009, în ceea ce priveşte treapta de salarizare şi art. 2 al acestui ordin, obligarea pârâtei să o încadreze în aceeaşi treaptă de salarizare, cu aceleaşi drepturi salariale pe care le-a avut anterior mutării definitive dispuse, obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data mutării definitive conform Ordinului nr. 741/2009 şi până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 23 aprilie 2009, prin Ordinul nr. 368, pârâta a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere pe care o deţinea, cu acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice, conform art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999, oferindu-i-se un post în cadrul Direcţiei Judeţene de Pensii Buzău pe o funcţie de execuţie, inspector clasa I.
A mai arătat că pe toată durata desfăşurării activităţii în cadrul Casei Judeţene de Pensii a avut o activitate apreciată, cum rezultă din raportul de evaluare, iar potrivit Legii nr. 188/1999 şi OUG nr. 1/2009 trebuia nu numai să fie trecută într-un post vacant în cadrul structurii organizatorice, ci să i se şi asigure plata aceloraşi drepturi salariale avute anterior mutării definitive.
2. Soluţia Curţii de ape.
Prin sentinţa nr. 216 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că modificarea raportului de serviciu al reclamantei cu Casa Judeţeană de Pensii Buzău s-a realizat în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, potrivit cărora funcţiile publice ce conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, act ce nu reglementează şi obligaţia angajatorului de a asigura pentru persoanele eliberate din funcţie un post vacant şi plata aceloraşi drepturi salariale avute anterior mutării definitive.
A apreciat judecătorul fondului că abrogarea OUG nr. 37/2009 prin OUG nr. 105/2009, precum şi declararea ca neconstituţională a acesteia, nu are nicio relevanţă, întrucât, la momentul modificării raportului de serviciu dintre părţi conform Ordinului 741 din 22 mai 2009, au fost respectate aceste dispoziţii legale imperative, ce erau, la acel moment, în vigoare.
S-a mai apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 1/2009, întrucât Casa Judeţeană de Pensii Buzău nu a fost supusă restructurării, ci au fost desfiinţate funcţiile de conducere existente în cadrul acestei instituţii la momentul emiterii OUG nr. 37/2009, urmând ca instituţia să fie condusă de un director coordonator, numit în condiţiile prevăzute de actul normativ.
3. Recursul declarat de P.D.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal reclamanta P.D., invocând, în drept, dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea prin prisma greşitei aplicări a prevederilor legale incidente, arătând că, în fapt, prin ordinul atacat a fost retrogradată, cu afectarea drepturilor sale salariale.
Un motiv distinct vizează greşita respingere a cererii cuprinse în cel de-al doilea capăt al acţiunii, recurenta considerând că i se cuvin despăgubirile solicitate, constând în diferenţa dintre veniturile pe care le obţine în prezent şi cele pe care le-ar fi obţinut dacă ar fi ocupat în continuare funcţia de conducere.
4. Apărările formulate de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Social.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 februarie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Apărările au fost grupate de intimată în două categorii, vizând, pe de o parte motive de respingere pe cale de excepţie şi, pe de altă parte, apărări de fond.
În prima categorie, intimata a reiterat excepţiile invocate la judecata în primă instanţă, respinse prin încheieri interlocutorii, privind netimbrarea cererii de chemare în judecată şi neîndeplinirea procedurii prealabile impuse de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea intimata a cerut instanţei de recurs să observe că recursul nu este motivat în fapt şi în drept, preluându-se integral motivarea acţiunii.
Pe fondul cauzei, intimata a insistat asupra faptului că a comunicat recurentei toate posturile vacante existente în cadrul C.N.P.A.S., precum şi cele transmise de A.N.F.P., ea fiind cea care a decis pentru postul în discuţie.
De asemenea, intimata a arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 1/2009, invocate de recurentă, ci cele cuprinse în art. 99 din Legea nr. 188/1999.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând cu prioritate condiţiile învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte constată că nu este cazul să aplice sancţiunea extremă a nulităţii căii de atac, prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., întrucât din expunerea prezentată de autoarea recursului au putut fi totuşi decelate critici la adresa hotărârii primei instanţe, după cum s-a arătat la pct. 1.3 din decizie.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 741 din 22 mai 2009 emis de C.N.P.A.S., în ceea ce priveşte treapta de salarizare stabilită prin art. 1 şi, corelativ, dispoziţia cuprinsă în art. 2.
Acest act administrativ individual a fost emis în contextul în care, anterior, prin Ordinul nr. 368 din 23 aprilie 2009, în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Buzău, Direcţia stabiliri şi plăţi prestaţii, pe care o ocupa, s-a desfiinţat.
Din această succintă expunere a situaţiei de fapt rezultă că actul administrativ examinat priveşte modificarea unui raport de serviciu. Aşa fiind, cererea de chemare în judecată beneficiază de scutire de taxă judiciară de timbru, încadrându-se în dispoziţia de principiu cuprinsă în art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, după cum bine a reţinut judecătorul de la Curtea de apel.
Cât priveşte procedura prealabilă, aceasta a fost îndeplinită de recurentă cu actul înregistrat la intimată sub nr. 1703/DDP din 25 iunie 2009, la care aceasta din urmă face referire în răspunsul nr. 1032 din 7 iulie 2009 (fila 27, dosar fond), fiind respectate dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine ca fiind relevantă împrejurarea că recurenta nu a atacat Ordinul nr. 368 din data de 23 aprilie 2009 emis de C.N.P.A.S., de eliberare din funcţia publică de conducere, ordin care a stabilit condiţiile concrete în care se reglează raporturile cu instituţia publică, în contextul eliberării din funcţia de conducere.
Astfel, prin acest act administrativ, în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, i s-a acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, în această perioadă beneficiind de prevederile art. 99 alin. (5), alin. (6) şi, după caz, alin. (7) din acelaşi act normativ, care au următorul cuprins:
„5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), şi e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligaţia de a le pune la dispoziţie funcţionarilor publici.
(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e), dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de a solicita A.N.F.P., în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
(7) Funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice vacante la nivel inferior".
În aplicarea acestor dispoziţii legale, C.N.P.A.S. i-a prezentat recurentei lista cu posturile disponibile, prin redistribuire de posturi între casele teritoriale de pensii, precum şi posturile vacante transmise de A.N.F.P., ea exprimându-şi opţiunea de a fi încadrată pe funcţia publică de execuţie - inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, la Casa Judeţeană de Pensii Buzău, în condiţiile în care nu era vacant nici un post de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare.
Ca urmare, s-a emis ordinul atacat, nr. 741 din data de 22 mai 2009 de către C.N.P.A.S. prin care, potrivit art. 1, începând cu data de 22 mai 2009, recurentei i s-a modificat raportul de serviciu, prin mutare definitivă, potrivit art. 87 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 91 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în sensul arătat anterior, urmând ca, potrivit art. 2, cu aceeaşi dată să beneficieze de drepturile salariale aferente acelui post.
Acest act administrativ individual este emis în acord cu dispoziţiile legale citate, mai ales art. 99 alin. (7), care se referă explicit la posibilitatea ocupării unei funcţii publice vacante la nivel inferior.
Pretenţia recurentei de a fi salarizată în continuare conform salariului aferent funcţiei publice de conducere pe care a ocupat-o nu are nicio bază legală.
Dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, invocate de recurentă nu sunt incidente, ele pornind de la premisa restructurării instituţiei publice, ce nu se regăseşte în cauză.
Cadrul normativ aplicabil este reprezentat de Legea nr. 188/1999, menţionată atât în cele două ordine prezentate dar şi în cuprinsul OUG nr. 37/2009, ce a generat complexul de măsuri administrative examinate.
În plus, potrivit expunerii de motive, OUG nr. 1/2009 a fost adoptată în scopul „prelungirii termenului de aplicabilitate prevăzut de actele normative care reglementează salarizarea categoriilor de personal din sectorul bugetar, pentru a putea realiza mecanismul de salarizare şi încadrare a personalului din sectorul bugetar în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2009" şi, ca urmare, nu poate reglementa efectele generate de OUG nr. 37/2009. Aceasta din urmă a avut ca finalitate declarată eficientizarea activităţii instituţiilor publice şi îmbunătăţirea actului managerial, în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare iar nu restructurarea autorităţilor publice, funcţia publică de conducere de director executiv fiind înlocuită cu funcţia de director coordonator, exercitată în baza unui contract de management.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct.II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinţei civile nr. 216 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2540/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2545/2010. Contencios → |
|---|
