ICCJ. Decizia nr. 2539/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2539/2010
Dosar nr. 1874/2/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2668 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul F.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 4066/20061 din 1 noiembrie 2007 şi recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost condamnat penal în perioada comunistă pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, motivul neprezentării, indicat de către acesta, fiind reprezentat de apartenenţa sa la Cultul religios „martorii lui Jehova", cult religios nerecunoscut de autorităţile comuniste.
Instanţa de fond a mai reţinut, pe de o parte, că reclamantul, căruia îi revine sarcina probei, nu a dovedit că în ţările necomuniste, în aceeaşi perioadă, ar fi beneficiat de un tratament diferit de cel aplicat de autorităţile comuniste, iar, pe de altă parte, că pedeapsa nu a fost aplicată pentru apartenenţa la un anumit cult religios, ci pentru neprezentarea la încorporare, aceasta fiind o infracţiune de drept comun, susceptibilă a fi urmărită şi pedepsită indiferent de motivele care au determinat această atitudine a făptuitorului.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul F.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a precizat în recurs că Decizia atacată îi îngrădeşte recurentului-reclamant posibilitatea de a se bucura de drepturile şi beneficiile prevăzute de OUG nr. 214/1999, raportat la Decretul-lege nr. 118/1990, în condiţiile în care alte persoane aflate în situaţii absolut identice, respectiv care au fost condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de „neprezentare la încorporare" sau de „insubordonare" pentru fapte săvârşite din motive religioase, beneficiază de aceste drepturi.
S-a mai arătat faptul că din sentinţa penală de condamnare rezultă faptul că reclamantul a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor sale religioase, care nu îi permiteau satisfacerea serviciului militar, chiar dacă motivele invocate iniţial de acesta au fost unele privind sănătatea fizică şi mintală.
Recurentul-reclamant a invocat faptul că aceste condamnări, suportate de credincioşi ai diverselor culte religioase care şi-au exprimat în mod făţiş convingerile religioase şi au suportat rigorile legii penale, au un evident caracter politic, astfel încât soluţia care se impunea în cazul său era de soluţionare favorabilă a cererii.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei şi obligării intimatului-pârât la emiterea certificatului pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 214/1999.
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 214/1999, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă desfăşurată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, precum şi persoanelor din rezistenţa armată care au participat la acţiuni de împotrivire cu arma şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - august 1964.
Spre deosebire de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care recunoaşte unele drepturi pe timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe „motive politice" a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice, OUG nr. 214/1999 a circumstanţiat, în concret, prin art. 2, care sunt scopurile în funcţie de care sunt calificate ca infracţiuni săvârşite din motive politice anumite fapte comise în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989.
În conformitate cu art. 2 alin. (1) al ordonanţei, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice, infracţiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; b) susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; c1) acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist; d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă, ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Din analiza dispoziţiilor legale menţionate rezultă că, pentru a putea dobândi calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, reclamantul trebuia să facă dovada că a fost condamnat pentru una din infracţiunile săvârşite din motive politice, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) -e) din OUG nr. 214/1999.
Problema care se pune este aceea de a aprecia dacă infracţiunea de neprezentare la încorporare reprezintă sau nu o infracţiune săvârşită din motive politice de către recurentul-reclamant, care aparţinea unei organizaţii cu caracter religios, nerecunoscută între cultele religioase care funcţionau legal la data respectivă.
Într-o astfel de problemă, Instanţa Supremă s-a pronunţat anterior în sensul că persoana adeptă a cultului Martorilor lui Iehova, care a fost condamnată penal pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, prevăzută şi sancţionată de art. 354 alin. (2) C. pen., nu are calitatea de beneficiar al prevederilor OUG nr. 214/1999, întrucât fapta de neprezentare la încorporare nu constituie o infracţiune cu caracter politic, ci o infracţiune de drept comun, îndreptată împotriva capacităţii de apărare a ţării (Decizia nr. 3122/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că prin sentinţa recurată instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că nerecunoaşterea unui cult religios nu are nici o legătură cu dictatura comunistă, că „martorii lui Jehova" s-au confruntat în perioada respectivă şi continuă să se confrunte cu o atitudine ostilă din partea unor state, indiferent de un regim politic sau altul, precum şi faptul că pedeapsa nu a fost aplicată recurentului-reclamant pentru apartenenţa la un anumit cult religios, ci pentru neprezentarea la încorporare, aceasta fiind o infracţiune de drept comun, susceptibilă a fi urmărită şi pedepsită indiferent de motivele care au determinat această atitudine a făptuitorului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentul-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.G., împotriva sentinţei civile nr. 2668 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2536/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2540/2010. Contencios → |
|---|
