ICCJ. Decizia nr. 2538/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2538/2010
Dosar nr.3766/1/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată.
Prin Hotărârea nr. 294 din 24 martie 2010, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de către următorii candidaţi: doamna C.C.A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, doamna D.D., preşedinte al secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, doamna P.L.M., judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi doamna S.D.A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, analizând comparativ candidaturile depuse pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Hotărârea nr. 194 din 24 martie 2010, în temeiul art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004, a dispus promovarea, începând cu data de 17 mai 2010, în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a doamnei C.C.A., şi începând cu data de 19 aprilie 2010, a doamnei P.L.M.
În cuprinsul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194 din 24 martie 2010, s-a menţionat că în luarea acestor decizii, prin analiza comparativă a candidaturilor, s-au avut în vedere şi au fost examinate mai multe criterii ce ţin de activitatea profesională, cum ar fi, volumul de activitate al candidaţilor, numărul redus de hotărâri casate imputabile, calitatea redactării hotărârilor pronunţate, astfel cum rezultă din rapoartele de evaluare, specializarea rezultată din activitatea de judecată sau din alte activităţi desfăşurate, cunoaşterea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, activitatea publicistică în domeniul dreptului şi activitatea didactică desfăşurată, astfel cum a reieşit din înscrisurile ataşate de către candidaţi, precum şi prestaţia lor la interviul susţinut, luând în calcul şi avizul consultativ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2.Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate
La data de 3 mai 2010, împotriva Hotărârii nr. 194/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, au formulat recurs comun A.M.R. - Filiala Cluj şi U.N.J.R., întemeiat în drept, pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.
Prin recursul promovat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi C.C.A., recurentele au solicitat anularea Hotărârii nr. 194 din 24 martie 2010 numai în ceea ce priveşte numirea intimatei C.C.A. în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi constatarea suspendării de drept a efectelor acestei hotărâri, până la soluţionarea recursului.
În opinia recurentelor mai multe considerente demonstrează nelegalitatea hotărârii atacate şi impun anularea parţială a acesteia, în sensul solicitat, şi anume:
- nerespectarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cu care persoana promovată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să fi îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de apel, ceea ce nu este cazul d-nei C.A.C.;
- intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu şi-a respectat propriul Regulament privind numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 492/2005, prin care stabileşte criterii orientative referitoare la calitatea hotărârilor pronunţate ca şi la volumul de activitate al candidatului, dedus din numărul de cauze pe rol/cauze soluţionate, ceea ce nu putea fi apreciat însă în situaţia concretă a intimatei candidate care în ultimii ani nu a desfăşurat efectiv activitate de judecător, fiind secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii. În plus nu a fost apreciată ca relevantă nici cerinţa din regulament referitoare la necesitatea ca judecătorul candidat să aibă specializarea secţiei la care candidează:
- hotărârea atacată nu este motivată, o astfel de concluzie rezultând cu evidenţă din împrejurarea că în aceeaşi zi, 25 martie 2010, intimatul Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai adoptat o hotărâre prin care au fost respinse candidaturile altor judecători (nr. 195/2010) în vederea promovării în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărâre care nu formează obiectul prezentului recurs, dar care, în schimb, cuprinde o motivare identică cu cea din cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce echivalează, aşadar, cu o nemotivare.
3.Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat în faţa instanţei de recurs, legal sesizată în procedura specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, excepţia lipsei de interes a celor două recurente în promovarea căii de atac a recursului de faţă, îndreptat împotriva Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194/2010, în sensul că nu este dovedit interesul legitim, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Examinând cu prioritate această excepţie invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de susţinerile părţilor formulate şi în scris, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea acesteia, cu consecinţa respingerii recursului comun declarat, ca lipsit de interes, în considerarea celor în continuare arătate.
Recursul de faţă a fost promovat de recurentele asociaţii profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, republicată împotriva unei Hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a hotărât promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a două persoane, vizând numai promovarea intimatei C.C.A., pentru motivele arătate.
S-a susţinut de către recurente că legitimarea interesului acestor asociaţii profesionale în exercitarea căii de atac rezidă în obiectul lor de activitate, menţionat în Statutele lor. În esenţă, scopul fiecăreia dintre cele două asociaţii profesionale (U.N.J.R. - art. 8 din Statut şi A.M.R. - art. 5 din Statut) este de a asigura reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor asociaţi în raporturile cu celelalte subiecte de drept, pe plan intern şi internaţional, promovarea libertăţii şi demnităţii profesiei, asigurarea drepturilor şi statutului profesional al magistraţilor.
Contrar celor susţinute de cele două recurente în sensul că prevederile statutare le conferă nu numai calitatea dar şi interesul în a acţiona, inclusiv prin acţiuni în justiţie, pentru apărarea independenţei justiţiei, Înalta Curte apreciază că în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) cu referire la art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, interesul invocat nu întruneşte cerinţele impuse de legea specială în sensul anulării, chiar prin procedura derogatorie a recursului, reglementată de Legea nr. 317/2004, a unui act administrativ individual, cum este cazul hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194/2010.
Interesul, ca folos practic, imediat pe care îl are o parte şi pe care trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, în materia contenciosului administrativ, nu poate fi desprins, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, coroborat cu art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ, de vătămarea pretins a fi fost produsă, prin actul administrativ atacat, fie drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, fie interesului legitim public.
Din această perspectivă este de reţinut, cu prioritate că raportat la obiectul actului atacat parţial, recurentele asociaţii profesionale, ca subiecte colective nu pot fi beneficiarele unui drept la promovare ca element al carierei profesionale a magistraţilor. Ca atare, nu poate fi reţinut nici un interes direct şi personal al recurentelor în a ataca un act administrativ individual ce vizează exclusiv un alt subiect de drept.
Interesul trebuie să stea la baza oricărei cereri în justiţie, chiar dacă nu se corelează cu un drept subiectiv şi trebuie justificat de partea care formulează cereri în procesul civil.
Independent de împrejurarea că nici chiar recurentele, în afara unor consideraţiuni de ordin general, referitoare la misiunea şi obiectivele asociaţiilor profesionale, nu au precizat conţinutul interesului legitim public pretins a fi fost vătămat prin actul atacat, Înalta Curte apreciază că în cauză recurentele nu justifică nici interesul legitim colectiv, derivând din calitatea lor de asociaţii profesionale, fără scop patrimonial.
Contrar celor susţinute de recurente, legitimarea interesului în promovarea recursului de faţă având ca obiect anularea parţială a unui act administrativ prin care s-a dispus cu privire la drepturi care, prin esenţa lor, pot aparţine numai persoanelor fizice, nu poate fi reţinută nici din perspectiva obiectului de activitate, conform principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
În acest sens, după cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat deja în jurisprudenţa sa, în conformitate cu principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, persoana juridică nu poate întreprinde decât activităţile pentru care s-a constituit şi tocmai de aceea exercitarea unor acţiuni conexe obiectului de activitate nu poate interveni decât în măsura în care acestea corespund în mod firesc cerinţelor statutare. Această cerinţă nu este însă întrunită în cauză faţă de natura şi obiectul actului administrativ individual atacat.
În această ordine de idei este de menţionat că în cauza de faţă, principiul respectării jurisprudenţei deja cristalizate la nivelul secţiei în această materie, în conformitate şi cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian contra României), invocat de către recurente impune respectarea soluţiilor mai sus evocate, pronunţate în cauze similare, cele indicate de recurente fiind relevante în condiţiile în care au fost pronunţate într-un cadru procesual total diferit, cu obiect diferit.
Faţă de toate cele mai sus arătate, apreciind aşadar că excepţia invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii este întemeiată întrucât interesul recurentelor în promovarea recursului de faţă nu întruneşte cerinţele legale în condiţiile contenciosului administrativ, Înalta Curte o va admite şi va respinge, pe acest temei, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei de interes invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii şi în consecinţă, respinge recursul declarat de A.M.R. - Filiala Cluj şi U.J.R. împotriva Hotărârii nr. 194 din 24 martie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe acest temei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2528/2010. Contencios. Cetăţenie. Revizuire... → |
|---|
