ICCJ. Decizia nr. 2557/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2557/2010
Dosar nr. 780/36/2009
Şedinţa publică de la 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la data de 05 iunie 2009 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta SC M.C. SRL. Constanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii, emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi, totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ anterior menţionat, în ce priveşte dispoziţiile criticate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin adresele comunicate de către organele de executare, în referire la executări silite pornite la cererea societăţii, i s-a adus la cunoştinţă necesitatea avansării unor sume de bani al căror cuantum variază între 10 şi 40 lei, cu titlu de cheltuieli de executare, reprezentând tarif perceput de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru furnizarea informaţiilor cu privire la situaţia salariaţilor, informaţii necesare realizării executării silite.
Aceste susţineri sunt dovedite cu adresele comunicate reclamantei în dosarele de executare silită nr. 275/2008, nr. 271/2007, nr. 228/2007, nr. 321/2008, nr. 435/2008 înregistrate la BEJ P.S.S., dosarul nr. 955/2009 al BEJ N.E.M. şi dosarul nr. 87/2009 înregistrat la BEJ S.C.A. şi S.C.G.S., pe care le-a ataşat cererii.
Reclamanta a arătat că principalul obiect de activitate al societăţii este recuperarea de creanţe şi, prin urmare, numărul executărilor silite aflate în derulare şi în care i se solicită achitarea acestor taxe este foarte mare, de ordinul miilor, adresele indicate fiind doar cu titlu exemplificativ, iar nu limitativ.
A precizat reclamanta că dispoziţiile Ordinului a cărui anulare o solicită sunt de natură a-i vătăma grav interesele, raportat la calitatea de creditor îndreptăţit la obţinerea, pe calea executării silite, a executării obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau alt înscris, care potrivit legii constituie titlu executoriu, făcând trimitere la dispoziţiile art. 3732 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, art. 3 alin. (1), art. 69 din aceeaşi lege.
Reclamanta a susţinut că plata unor tarife în obţinerea unor informaţii necesare executării silite reprezintă o piedică în accesul la acest serviciu de interes public prin împovărarea financiară nejustificată a creditorului, iar în final a debitorului solvabil şi contravine prevederilor art. 3732 C. proc. civ. care nu fac referire la plata vreunei taxei ori tarif, ci, dimpotrivă, stipulează că informaţiile vor fi transmise de îndată.
Mai mult, arată reclamanta, dispoziţia legală este imperativă, fără a lăsa loc de interpretări, obligând la respectarea ei, iar condiţionarea furnizării către executorii judecătoreşti a informaţiilor necesare executării silite de plata unui tarif, este nelegală.
În altă ordine de idei, a arătat că Ordinul nr. 1024/2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, a cărui anulare se solicită, fiind un act administrativ normativ, pentru a intra în vigoare trebuia publicat în Monitorul Oficial al României.
Or, la acest moment, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, nu poate produce efecte juridice, iar în măsura în care a produs efecte, acestea sunt lovite de nulitate, orice interpretare contrară însemnând o încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, netimbrarea cererii, arătând că, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, reclamanta trebuia să timbreze la valoarea pretenţiilor, întrucât prin cererea formulată reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii, emis de Ministerul Muncii.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, arătând că în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 03 iunie 2009 a fost publicat Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii, dată la care îşi încetează activitatea Ordinul Ministerului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 a cărui anulare s-a solicitat.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 465/CA din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia netimbrării acţiunii, ca nefondată; a respins cererea privind suspendarea executării actului administrativ, ca fiind fără obiect şi a admis acţiunea formulată de reclamanta - SC M.C. SRL Constanţa în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE; a anulat Ordinul nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4,15 lei favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a respins excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârât, reţinând că în raport de obiectul cererii, reclamanta a timbrat în mod legal acţiunea cu taxă judiciară de timbru de 4 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei, conform art. 3, lit. m) din Legea nr. 146/1997.
În ce priveşte cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, s-a reţinut că aceasta a rămas fără obiect, întrucât la data înregistrării acţiunii era deja în vigoare Ordinul nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii, emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ordinul contestat fiind abrogat implicit prin intrarea în vigoare a noului ordin odată cu publicarea acestuia în M.Of. nr. 372 din 03 iunie 2009.
Pe fond, s-a apreciat că ordinul contestat conţine prevederi prin care sunt reglementate tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecţiei muncii şi se încadrează în categoria actelor administrative normative.
Prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legiSIativă se stabileşte pentru actele administrative normative obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, astfel că, niciun alt mod de aducere la cunoştinţa publicului a actelor normative nu suplineşte cerinţa impusă de textul de lege menţionat, cum ar fi, de exemplu, publicarea pe site-ul autorităţii emitente.
Cum pârâtul nu a făcut dovada publicării Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 în Monitorul Oficial al României, iar sancţiunea nepublicării actului normativ este aceea a inexistenţei actului emis, care nu-şi poate produce efectele juridice, instanţa de fond a reţinut temeinicia acţiunii.
3. Recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că instanţa de fond a ignorat faptul că ordinul atacat nu mai este în vigoare, întrucât în M.Of. nr. 372 din 3 iunie 2009 a fost publicat Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă S.C. M.C. SRL. Constanţa, în calitate de creditor îndreptăţit la obţinerea pe calea executării silite a executării obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau alt înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu, a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii, emis de ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 5 iunie 2009 dar, anterior, la data de 3 iunie 2009 se publicase în M.Of. nr. 372, Ordinul nr. 1323 din 26 mai 2009 al aceluiaşi ministru, având acelaşi obiect de reglementare, prin care era abrogat implicit ordinul atacat.
Ca urmare, la data învestirii instanţei de judecată, actul administrativ normativ atacat nu mai producea efecte juridice şi, deci, în contextul în care reclamanta nu solicitase despăgubiri pentru pretinsa vătămare a drepturilor şi intereselor sale legitime, acţiunea era, într-adevăr, lipsită de obiect.
Dar chiar acceptând raţionamentul instanţei de fond, în sensul că reclamanta justifică un interes în promovarea acţiunii, prin aceea că ulterior constatării cauzelor de nulitate ar putea pretinde despăgubiri pentru pagubele pricinuite în perioada în care ordinul şi-a produs efectele, soluţia respingerii se impune şi pe fondul cererii de chemare în judecată.
Motivele de nelegalitate a actului administrativ normativ atacat, expuse pe larg la pct. I.1 din decizie, vizează, pe de o parte, aspecte de fond, susţinându-se că ordinul contravine unor dispoziţii legale cu forţă juridică superioară şi, pe de altă parte, un aspect formal, constând în nepublicarea acestuia în Monitorul Oficial al României.
Contrar opiniei exprimate de Curtea de apel, Înalta Curte reţine că nepublicarea actului administrativ normativ conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legiSIativă pentru elaborarea actelor normative, nu atrage nelegalitatea, ci inopozabilitatea actului normativ respectiv.
Această concluzie rezultă chiar din formularea textului normativ enunţat, potrivit cu care:
„În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
În orice caz, intimata-reclamantă nu a justificat vreo vătămare produsă prin faptul nepublicării ordinului, imperios cerută în cadrul contenciosului administrativ subiectiv reglementat de Legea nr. 554/2004 (art. 1 şi art. 8), în contextul în care conţinutul actului normativ îi era accesibil, fiind publicat pe site-ul recurentului şi al instituţiilor publice subordonate.
De asemenea, reglementarea atacată nu reprezintă o noutate în domeniu, prevederi similare regăsindu-se şi în Ordinul nr. 52 din 8 august 2001 al ministrului muncii şi solidarităţii sociale privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestaţiilor de servicii în domeniile de activitate ale inspecţiei muncii, abrogat prin art. 2 din ordinul atacat de intimata-reclamantă.
În fine, nici motivul de nelegalitate referitor la pretinsa contradicţie a actului administrativ cu actele normative de rang superior, nu are nicio fundamentare.
După cum rezultă din cuprinsul Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 emis de recurent, temeiul adoptării sale l-a constituit art. 7 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată, text care are următorul cuprins:
„1) Contravaloarea unor prestaţii prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), precum şi a asistenţei acordate în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se suportă de către beneficiarii acestora şi constituie venituri ce se gestionează în regim extrabugetar de către Inspecţia Muncii şi, după caz, de către unităţile subordonate acesteia şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital şi de personal.
(2) Prestaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), pentru care se percep tarife, cuantumul acestora, precum şi tarifele pentru asistenţa acordată în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2548/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2561/2010. Contencios → |
|---|
