ICCJ. Decizia nr. 2561/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2561/2010
Dosar nr. 1605/54/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 mai 2009, pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul M.C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.N.P. R., anularea deciziei nr. 257 din 24 aprilie 2009 şi reintegrarea sa în funcţia avută, aceea de director al D.S. Olt, cu plata drepturilor salariale aferente până la data reintegrării efective.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că la data de 15 decembrie 2004 a fost numit în funcţia de director al D.S. Olt şi că ulterior acestei date contractul său individual de muncă a fost suspendat de drept pe perioada mandatului său de deputat în legislatura 2004 – 2008.
În baza deciziei nr. 474/2008 a revenit în funcţia publică deţinută anterior suspendării, iar prin Decizia nr. 257/2009 a cărei anulare o solicită s-a dispus începând cu 25 mai 2009 desfiinţarea posturilor de director tehnic şi director economic la 41 de direcţii silvice, între care şi direcţia pe care o conduce.
A precizat că a formulat plângere prealabilă împotriva acestui act, care i-a fost respinsă prin Decizia nr. 13162 din 5 mai 2009 de către pârâtă.
A menţionat reclamantul că desfiinţarea locului de muncă pe care l-a ocupat nu a fost efectivă, deoarece potrivit OUG nr. 37/2009, ocuparea postului era condiţionată de verificarea cunoştinţelor.
Prin sentinţa nr. 448 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul M.C.L.; a anulat parţial Decizia nr. 257 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, numai cu privire la reclamant; a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente, până la reintegrarea efectivă şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, din preambulul deciziei atacate, că aceasta a fost emisă în aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice centrale.
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, prevederile OUG nr. 37/2009 au fost declarate neconstituţionale, iar Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi obligatorie.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie deciziile sunt general obligatoriu şi au putere numai pentru viitor, având efect numai în cauzele aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
A concluzionat instanţa că neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale conduce la suspendarea de drept şi la încetarea efectelor sale juridice, astfel că prin art. XIV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea OUG nr. 37/2009.
Prin urmare, s-a constatat nelegalitatea deciziei nr. 257/2009 care a fost emisă în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâta R.N.P. R., invocând generic prin art. 304 pct. 3, 4 şi 9 C. proc. civ., fără a structura criticile de nelegalitate pe temeiurile de drept invocate în motivele de recurs.
Prin modul cum au fost expuse Înalta Curte reţine că acestea vizează hotărârea fondului sub următoarele aspecte: instanţa de fond, în mod greşit reţine că Decizia nr. 257/2009 este nelegală, fiind emisă în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, deoarece această decizie constată că este neconstituţională Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 şi nu ordonanţa în temeiul căreia au fost desfiinţate posturile de director din cadrul direcţiilor silvice.
S-a motivat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, anterior declarării ca neconstituţională, şi că în temeiul acestui act normativ funcţiile publice prevăzute în anexa 1, sunt şi rămân desfiinţate, nefiind dispusă repunerea părţilor în situaţia anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009 şi că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte pentru viitor.
Recurenta arată că anterior emiterii deciziei atacate, intimatul a optat în mod expres pentru postul de inginer şef birou producţie în cadrul D.S. Olt şi că nimeni nu l-a împiedicat pe reclamantul-reclamant şi nici nu i-a îngrădit dreptul de a participa la concursul organizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în vederea ocupării postului de director coordonator al D.S. Olt.
Apreciază recurenta că hotărârea atacată este nulă, deoarece nu a fost trecut termenul în care avea posibilitatea să declare recurs, încălcând astfel dispoziţiile art. 261, pct. 7 C. proc. civ., care prevede că hotărârea trebuie să cuprindă calea de atac şi termenul în care se poate exercita.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
Intimatul-reclamantul M.C.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 257 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General R.N.P. R. prin care, potrivit art.1, în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice s-au desfiinţat posturile de director, director tehnic şi director economic de la 41 de direcţii silvice, unităţi fără personalitate publică, din structura R.N.P. R., prevăzute în anexa la decizie, unde la poziţia 32 apare funcţia de director, ocupată de reclamantul-intimat.
Curtea de apel, cu o motivare care este la adăpost de orice critică, a reţinut că, urmare pronunţării Deciziei nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituţională, actul administrativ individual examinat apare ca fiind nelegal, fiind lipsit de suportul dispoziţiilor legale pe care se fundamenta.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fiind un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor legi sau ordonanţe, dispoziţiile din lege sau alte acte normative cu aceeaşi forţă juridică îşi încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curţii, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituţionale nu sunt puse în acord cu dispoziţiile Curţii.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieşire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispoziţiilor unei legi sau ordonanţe.
În ceea ce priveşte admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispoziţiile neconstituţionale îşi încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curţii Constituţionale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, Decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reţine ca având aplicabilitate în cauză, Decizia nr. 186/1999 a Curţii Constituţionale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii şi erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura dispoziţiile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În ceea ce priveşte ultraactivitatea OUG nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcţia deţinută de reclamant a fost şi rămâne desfiinţată, Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanţe a fost constatată prin Decizia nr. 1257/2009 ca neconstituţională, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curţii Constituţionale măsura contravine constituţiei.
Este real că prin actul nr. 14450 din 5 iunie 2009 (fila 48, dosar fond), intimatul a optat pentru funcţia de inginer şef birou producţie din cadrul Direcţiei Silvice Olt, dar această opţiune s-a făcut în termenul de preaviz acordat prin Decizia nr. 650 din 2 mai 2009 emisă de Directorul General al R.N.P. R. şi la solicitarea recurentului exprimată în această decizie.
Recurentul încearcă să inverseze raportul de cauzalitate între ordinul de eliberare din funcţie şi opţiunea de a trece într-o altă funcţie publică vacantă într-o manieră incorectă, acreditând ideea că voinţa reală a intimatului a fost în sensul modificării raportului de serviciu. În realitate, după cum rezultă din cronologia actelor şi faptelor juridice, apărările intimatului expuse la pct. I.4 din decizie sunt solide, rezultând cu evidenţă din probele dosarului că iniţiativa modificării raportului de serviciu a aparţinut recurentului.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că excepţia lipsei de obiect, astfel cum a fost concepută de autorul ei nu are suport, câtă vreme ordinul atacat îşi produce efectele, nefiind revocat de emitent.
În fine, desfiinţarea postului deţinut de reclamant prin cele 2 ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
Împrejurarea că în dispozitivul sentinţei recurate, nu s-a inserat termenul în care se poate exercita calea de atac conform prevederilor art. 261 alin. (7) C. proc. civ., nu poate conduce la anularea hotărârii recurate astfel cum solicită recurenta în condiţiile în care lipsa acestei menţiuni nu i-a provocat nicio vătămare, recursul fiind exercitat în temeiul prevăzut de lege, iar calea de atac este cea care rezultă din dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori de casare, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.N.P. R. împotriva sentinţei nr. 448 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2557/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2572/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
