ICCJ. Decizia nr. 2551/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2551/2010
Dosar nr.6526/2/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3179 din 09 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 şi a deciziei nr. 1471, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că actul contestat reprezintă în mod incontestabil un act administrativ în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce priveşte drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, în sensul diminuării acestora.
Cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, Curtea a respins-o ca nefondată şi a reţinut că împrejurarea invocată de către pârât, în sensul că executarea actelor administrative a căror executare se solicită a fi suspendată în prezenta cauză, a fost deja suspendată în alte dosare, nu lipseşte prezenta acţiune de interes, de vreme ce potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se dispune până la pronunţarea instanţei învestită cu soluţionarea fondului pricinii având aceleaşi părţi, adică a cererii în anularea actului promovată de către aceeaşi reclamanţi.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a dispune suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 şi a deciziei nr. 1471 din 2 iulie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Astfel, s-a constatat că reprezintă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se solicită, împrejurarea că acestea retroactivează, având incidenţă asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie 2009, deşi sunt emise la data de 02 iulie 2009.
În plus, din examinarea sumară a motivelor de drept care au fundamentat ordinul contestat, s-a constatat că s-au avut în vedere dispoziţiile unui act normativ neaplicabil cauzei, respectiv OUG nr. 71/2009 ce vizează drepturi salariale restante, în vreme de Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 vizează sistarea unor drepturi salariale curente şi viitoare.
Totodată, s-a reţinut că ordinul contestat nu conţine nicio referire la existenţa vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale.
De asemenea, s-a constatat că prin Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 şi Decizia nr. 1471 din 2 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retoactiv şi prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanţilor, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale în mod substanţial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 şi 9 din C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
În temeiul art. 3041 din C. proc. civ., al practicii judiciare şi interpretărilor jurisprudenţiale în materie, a solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii şi interpretării probelor administrate şi stării de fapt şi de drept incidente.
Recurentul şi-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează:
1. Prima instanţă a ignorat faptul că prin mai multe hotărâri judecătoreşti Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus deja suspendarea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 şi a deciziei nr. 1471 din 02 iulie 2009 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exemplificând în acest sens, sentinţa civilă nr. 2870 din 07 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. 6160/2/2009.
Aşa fiind, recurentul consideră că intimaţii-reclamanţi nu pot justifica un interes în promovarea acţiunii de faţă.
2. În cuprinsul acestui motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluţiei pronunţate, afirmând că „instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii”.
Dezvoltând ideea enunţată, recurentul arată că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plăţii acestora, mai precis o amânare a plăţii drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condiţiile şi termenele stabilite de OUG nr. 71/2009. Motivaţia emitentului este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanţelor Publice.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei condiţii şi implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
Prima instanţă a soluţionat corect cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare.
1.1 În primul motiv de recurs recurentul reiterează excepţia lipsei de interes, cu aceeaşi motivare ca şi la judecata în primă instanţă.
Lipsa de actualitate a interesului intimaţilor-reclamanţi este susţinută de recurent prin invocarea sentinţei civile nr. 2870 din 07 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. 6160/2/2009, prin care s-a dispus deja suspendarea aceloraşi acte administrative ce se contestată şi în prezenta cauză.
Critica este nefondată şi va fi respinsă, cu motivarea că nefiind părţi în acele dosare, reclamanţii nu pot beneficia de efectele suspendării.
În plus, recurentul nici nu a făcut dovada irevocabilităţii hotărârii judecătoreşti invocată.
1.2 Interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi aplicarea concretă a textului de lege la cauza dedusă soluţionării s-au realizat legal.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Curtea de apel a reţinut, în raport de dispoziţia legală anterior citată, că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiţii: să existe un caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În privinţa primei condiţii, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conţinutul noţiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât se dispune suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Curtea a apreciat cu temei că prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 02 iulie 2009.
În plus, examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, se constată că s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziţii care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidenţa ordonanţei şi se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.
Or, soluţia dispusă prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se întemeiază.
De asemenea, ordinul atacat contravine şi dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cu care: „(2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială”.
În speţă, ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendată nu conţine nicio referire la existenţa vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale.
Aşa fiind, în baza unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, prima instanţă a apreciat corect că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.
Tot astfel se constată că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv şi prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil intimaţilor-reclamanţi prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanţial. Intimaţii-reclamanţi aveau, în mod indubitabil, o speranţă legitimă în ceea ce priveşte valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activităţii în luna iunie 2009 şi în continuare.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 3179 din 09 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2552/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
