ICCJ. Decizia nr. 2550/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2550/2010
Dosar nr. 4509/2/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3840 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei privind redobândirea cetăţeniei române şi acordarea daunelor morale în valoare de 1.000 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus cererea împreună cu actele necesare redobândirii cetăţeniei române la Consulatul României din Chişinău în data de 5 ianuarie 2009 şi a formulat acţiunea în justiţie după patru luni de la data depunerii acestei cereri.
A constatat, de asemenea, că reclamanta a solicitat pârâtului prin cererile cu nr. 5600/9C din 30 martie 2009 şi nr. 38200 din 3 aprilie 2009 să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în condiţiile în care prin adresa din 8 aprilie 2009, Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Generală Afaceri Consulare i-a comunicat împrejurarea că dosarul conţinând cererea şi actele necesare redobândirii cetăţeniei române a fost trimis Ministerului Justiţiei în data de 14 ianuarie 2009.
Însă, din întâmpinarea formulată de pârât, instanţa a reţinut o situaţie diferită de situaţia de fapt arătată de reclamantă, în sensul că, dosarul reclamantei a fost înregistrat la Direcţia cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la data de 22 septembrie 2009 sub nr. 12114/RD/2009.
În acest context, instanţa a constatat că situaţia rezultată din adresa Ministerului Afacerilor Externe nu poate fi opusă pârâtului, întrucât Ministerul Afacerilor Externe nu este parte în cauză, iar împrejurarea că acest minister ar fi transmis din ianuarie un dosar care a ajuns la destinaţie în septembrie 2009 excede cadrului procesual, în condiţiile în care, instanţa nu are de soluţionat un raport juridic între cele două ministere, sau între reclamant şi Ministerul Afacerilor Externe.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că refuzul autorităţii pârâte de a analiza şi aviza cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române este un refuz justificat, în condiţiile în care la data formulării acţiunii, dar şi anterior acestui moment, la data sesizării autorităţii cu cererile de urgentare a analizării dosarului, aceasta nu avea pe rolul Comisiei pentru Cetăţenie înregistrat dosarul reclamantei.
În raport de soluţia dată capătului principal de cerere, a fost respins şi capăt de cerere accesoriu, privind acordarea daunelelor morale.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta L.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că pârâtul Ministerul Justiţiei s-a aflat în culpă, ignorând cu bună ştiinţă vreme de aproape 1 an de zile cererea sa de redobândire a cetăţeniei române, încălcând termenul imperativ prevăzut de art 141 din Legea cetăţeniei romane nr. 21/1991 aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 36 din 15 aprilie 2009, de 5 luni, pentru analizarea cererii sale.
În opinia sa, reaua credinţă a pârâtului rezultă şi din faptul că, deşi a primit dosarul la data de 14 ianuarie 2009, acesta a fost înregistat abia în luna septembrie 2009.
În ce priveşte capătul de cerere ce vizează daunele morale, a susţinut că prin depăşirea limitelor rezonabilităţii în soluţionarea favorabilă a cererii formulate, i-a fost încălcat atât dreptul la redobândirea cetăţeniei române cât şi demnitatea umană.
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în care a arătat că preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie a stabilit termen pentru analizarea cererii formulată de reclamantă la data de 18 decembrie 2009, cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art 141 din Legea cetăţeniei romane nr. 21/1991 aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 36 din 15 aprilie 2009.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 304 şi 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că refuzul autorităţii pârâte de a analiza şi aviza cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române este un refuz justificat.
În termenii art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
În speţă, cum bine a reţinut instanţa de fond, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, în sensul legii contenciosului administrativ, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din probatoriu, la data formulării acţiunii, 18 mai 2009, dar şi anterior acestui moment, la data sesizării autorităţii pârâte cu cererile de urgentare a analizării dosarului, aceasta nu avea înregistrat pe rolul Comisiei pentru Cetăţenie dosarul reclamantei.
Nici din perspectiva limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererii nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, din moment ce după înregistrarea cererii, Comisia pentru Cetăţenie a stabilit la data de 18 decembrie 2009, termenul la care să fie analizată cererea reclamantei, în sensul verificării condiţiilor prevăzute de art. 101 din Legea nr. 21/1991, cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 141 din Legea nr. 21/1991.
Înalta Curte nu va reţine susţinerea apărătorului recurentei-reclamante, consemnată în practicaua prezentei hotărâri, privind necunoaşterea termenului stabilit de către Comisie stabilit în vederea analizării cererii reclamantei, în condiţiile în care, această apărare a fost invocată de către intimatul-pârât şi în faţa instanţei de fond.
Corectă este şi soluţia adoptată de judecătorul fondului pe capătul de cerere accesoriu ce vizează acordarea daunelor morale în sumă de 1.000 RON.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar apreciază că nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite, revenindu-i sarcina să probeze producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între acesta şi fapta autorităţii; or, în speţă, nu a fost făcută o astfel de dovadă.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.A. împotriva sentinţei nr. 3840 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2521/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2551/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
