ICCJ. Decizia nr. 2568/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2568/2010
Dosar nr.6510/3/2009
Şedinţa de la 14 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanta S.R.R. a chemat în judecată pârâta SC V. SRL, pentru obligarea acesteia la plata sumei totale de 466,38 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 120 RON, 106,38 RON penalităţi aferente facturii din 28 noiembrie 2005 şi 240 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2006 şi 2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin HG nr. 9777/2003 şi Legea nr. 553/2003 privind aprobarea OUG nr. 71/2003 a fost instituită obligaţia persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, legea prezumând calitatea de beneficiar al serviciilor respective pentru toate persoanele juridice.
Prin sentinţa civilă nr. 7651 din 15 septembrie 2008, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată, reţinând că reclamanta nu a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă în condiţiile prevăzute de art. 7201 din C. proc. civ., mai înainte de a sesiza instanţa de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.R.R., iar prin Decizia comercială nr. 205 din 26 ianuarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul formulat, a casat sentinţa atacată, a reţinut cauza spre soluţionare în primă instanţă şi a dispus trimiteea cauzei la secţia a IX-a contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 1329 din 01 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu constituie taxă fiscală în înţelesul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal, nefăcându-se venit la bugetul de stat ori bugetele locale, aceasta fiind orientată direct către bugetul propriu al unei persoane juridice de drept privat, respectiv, către S.R.R. asimilată autorităţilor publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi care prestează un serviciu public de interes naţional, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 41/1994.
Prin sentinţa nr. 4240 din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa sa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâtei la plata taxei pentru serviciul de radiodifuziune şi accesorii ale acesteia, în temeiul Legii nr. 553/2003 şi a HG nr. 977/2003.
A reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, ori de câte ori obiectul cauzei se referă la taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, relevat pentru stabilirea competenţei este cuantumul acestor taxe şi nu emitentul actului.
Aşadar, întrucât valoarea pretenţiilor reclamantei se situează sub pragul de 500.000 RON, respectiv 466,38 RON, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă materială între cele două instanţe judecătoreşti de grade diferite, Curtea de Apel Bucureşti prin aceeaşi hotărâre a dispus, în temeiul art. 21 C. proc. civ, înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru regulator de competenţă.
Soluţionând conflictul negativ ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a OUG nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
Prin art. 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se va încasa de la plătitori prin SC D.F.E.E. „E.” SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice.
În alin. (2) al textului se prevede că persoanele juridice care îşi asigură pe cont propriu energia electrică şi nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R.
Astfel, atât timp cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul obligaţiei îl constituie contractul încheiat între două societăţi comerciale, ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acţionează în calitate de mandatar al S.R.R.
În consecinţă, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage competenţa specială a instanţelor de contencios administrativ.
Astfel fiind, competenţa de soluţionare a acţiunii aparţine instanţei de drept comun, respectiv judecătoriei, determinată în raport cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, conform art. 1 pct. 1) din C. proc. civ., care judecă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Înalta Curte apreciază că sub aspectul competenţei nu prezintă relevanţă calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes naţional, taxa radio făcându-se venit la bugetul societăţii reclamante, iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.
În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte va constata că instanţele de contencios administrativ nu sunt competente să soluţioneze cauza în primă instanţă şi în consecinţă, va stabili competenţa materială a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. şi pe pârâta SC V. SRL, Bucureşti în favoarea Judecătoriei sectorului 2, Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2570/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2563/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
