ICCJ. Decizia nr. 2582/2010. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2582/2010
Dosar nr. 876/2/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC T.A.1. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâtul C.N.A., solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 12 din 08 ianuarie 2009, exonerarea reclamantei de la plata amenzii în sumă de 5.000 RON şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că în cadrul şedinţei din data de 08 ianuarie 2009, ca urmare a unui raport de monitorizare, C.N.A. a adoptat Decizia atacată prin acţiunea de faţă, considerând că s-au încălcat dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi a art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.
Reclamanta consideră că aplicarea unei sancţiuni ca urmare a susţinerilor prezentatorului, în cadrul emisiunii „ în gura presei" din 16 decembrie 2008, invocându-se pretinsa încălcare a dispoziţiilor legale menţionate, constituie o încălcare a dreptului la liberă exprimare.
Astfel, reclamanta apreciază că adresarea de către prezentatorul emisiunii respective, M.B., a unor calificative unor politicieni sau parodierea unei scene celebre pe plan internaţional -în care Preşedintele S.U.A. a fost agresat de un ziarist, prin aruncarea unui pantof, reprezintă o exprimare a dreptului de a critica în mod liber şi neîngrădit clasa politică.
Mai arată reclamanta că programul prezentat pe postul său de televiziune nu încalcă nicio normă legală iar măsura sancţionării este abuzivă.
Prin sentinţa civilă nr. 2787 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei SC T.A.1. SA Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a considerat că situaţia reţinută de autoritatea pârâtă a fost în mod corect raportată la dispoziţiile legale considerate a fi încălcate .
S-a reţinut că, făcând comentarii cu caracter injurios şi vulgar şi imitând manifestări violente, radiodifuzorul nu a respectat normele privind dreptul persoanei la imagine şi la demnitate, precum şi pe cele referitoare la protecţia copiilor .
A fost avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia protecţia libertăţii de exprimare trebuie analizată prin prisma păstrării unui echilibru just între aceasta şi dreptul la reputaţie al persoanelor. De asemenea, s-a apreciat că libertatea de exprimare implică obligaţii şi responsabilităţi iar garanţiile oferite ziariştilor sunt supuse condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.
Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat că radiodifuzorul nu a demonstrat că a acţionat cu bună credinţă şi că afirmaţiile se înscriu în doza de exagerare şi provocare acceptabilă pentru genul de emisiune pe care îl promova, pentru ora de difuzare, precum şi având în vedere că la difuzare nu a încadrat sau clasificat emisiunea cu un semn de avertizare.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC T.A.1. SA Bucureşti, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii naţionale, respectiv a art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului în audiovizual în raport de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În motivele de recurs recurenta- reclamantă arată că în cauză nu a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 iar măsura de sancţionare prin Decizia contestată reprezintă o încălcare a dreptului la libera exprimare având ca obiect dreptul de critică, în mod liber şi neîngrădit clasa politică.
Dreptul de la libera exprimare, reglementat de dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se bucură de o protecţie absolută, iar exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepţie numai în baza legii.
Iar potrivit dispoziţiilor art. 102 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt protejate nu numai conţinutul ideilor şi informaţiilor exprimate dar şi forma de manifestare a acestora, aceasta cu atât mai mult în izul comentariului politic. În acest caz se invocă, în motivele de recurs, „Cauza Dalban contra României” în care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „libertatea presei include apelul la un grad ridicat de exagerare şi chiar provocare”.
Se arată că în mod greşit a fost apreciată ca legal emisă Decizia de sancţionare deoarece autoritatea pârâtă a realizat o gravă denaturare a termenilor folosiţi în Decizia sancţionatorie.
Acuzaţia de instigare la violenţă nu se justifică, gestul prezentatorului M.B. având un caracter comic şi nefiind susceptibil de vreo altă interpretare de natură a cenzura mesajul emisiunii „în gura presei”.
Se arată că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea, aplicând greşit principiul „echilibrului just dintre libertatea de exprimare şi dreptul la reputaţie al persoanei”.
Aceasta deoarece dreptul la libera exprimare are prioritate faţă de cel la imagine şi reputaţie în ceea ce priveşte pe omul politic care poate fi expus la o critică virulentă absolut necesară susţinerii democraţiei, Iar modul în care se exprimă politicienii şi limbajul folosit atrag un mod de exprimare şi un limbaj corespunzător un anumit tip de mesaj care este protejat de principiul libertăţii de exprimare.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat.
În cauză sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a legii respectiv a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 precum şi a dispoziţiilor art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În mod legal prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată de recurenta-reclamantă apreciindu-se ca legal emisă Decizia nr. 12 din 8 ianuarie 2009 emisă de autoritatea pârâtă prin care s-a dispus sancţionarea recurentei-reclamante în calitate de difuzor pentru încălcarea a două categorii de norme: norme referitoare la protecţia copiilor şi norme privind dreptul persoanei la imagine şi la demnitate.
Curtea constată că în motivele de recurs nu se indică vreun aspect de nelegalitate şi netemeinicie privind încălcarea normelor referitoare la protecţia copiilor. Au fost încălcate de către prezentatorul şi realizatorul emisiunii dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 în condiţiile în care a adoptat o atitudine violentă şi a folosit un limbaj injurios, care prin reluarea emisiunii de către postul A. în data de 16 decembrie 2008 la ore accesibile tuturor categoriilor de public, a fost de natură să afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor.
În motivele de recurs se critică în mod neîntemeiat aplicarea sancţiunii pe motiv că aceasta ar reprezenta un drept şi o încălcare a dreptului la libera exprimare, drept absolut şi ocrotit, în opinia recurentei, cu prioritate de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care are prioritate faţă de dreptul la profesia imagine sau reputaţie în cazul omului politic. Deşi se invocă cauza Dalban contra României aceasta nu este aplicabilă în prezenta cauză deoarece în prezenta cauză autoritatea pârâtă nu a îngrădit libertatea de opinie ocrotită prin dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ci modalitatea concretă de exprimare a opiniei, apreciindu-se în mod corect de instanţa de fond că radiodifuzorul nu a probat că a acţionat cu bună credinţă astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.
Exercitarea libertăţilor constituţionale prevăzute de art. 30 alin. (6) şi (31) din Constituţia României şi ocrotite prin dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu implică o libertate absolută în ceea ce priveşte modalitatea de exprimare în raport de protecţia reputaţiei şi a drepturilor cetăţenilor inclusiv a omului politic şi a fenomenului politic în general. Modalitatea de exprimare şi exercitarea acestor libertăţi implică „îndatoriri şi responsabilităţi care capătă o importanţă sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputaţiei persoanelor şi de a se pune în pericol drepturile acestora” – cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României.
Nu se poate reţine că autoritatea pârâtă a cenzurat emisiunea prin obligarea comentatorului politic de a folosi un limbaj neutru deoarece controlul exercitat de C.N.A. a fost ulterior difuzării emisiunii, iar sancţiunea a fost corect aplicată pentru nerespectarea normelor din domeniul audiovizualului prin depăşirea de către prezentatorul şi realizatorul emisiunii a limitelor de satiră sau pamflet politic. Nu a fost sancţionată critica, ci un anumit tip de limbaj utilizat de prezentator, atitudini şi gesturi ale acestuia care au depăşit limita comicului şi au fost de natură a prejudicia demnitatea şi imaginea unor persoane, iar pe de altă parte au fost de natură să afecteze minorii nefiind respectate dispoziţiile art. 39 din Legea audiovizualului în ceea ce priveşte modul de difuzare.
Iar faptul că omul politic poate utiliza un anumit tip de limbaj nu justifică folosirea unui limbaj necorespunzător prin intermediul televiziunii fără a se ţine cont de respectarea deontologiei profesionale şi de efectele negative pe care le poate avea pentru public şi în special pentru cel minor.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.A.1. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1787 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2689/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2577/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
