ICCJ. Decizia nr. 2603/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2603/2010
Dosar nr. 10013/1/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistratăla Curtea de Apel Bacău, reclamanţii P.D. şi G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Bacău şi A.N.A.F., anularea deciziei nr. 3 din 18 decembrie 2007, precum şi a deciziei nr. 9 din 26 martie 2008, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva primei hotărâri.
Printr-o cerere înregistrată la aceeaşi instanţă, reclamanta SC M. SRL Bacău a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele din prima acţiune, anularea aceloraşi decizii, iar instanţa a dispus conexarea celor două dosare.
În esenţă, s-a solicitat anularea deciziei nr. 3 din 18 decembrie 2007 emisă Administraţia Finanţelor Publice Bacău, prin care s-a stabilit că pentru obligaţiile de plată restante, în cuantum de 1.572.350 lei, ale debitoarei SC N.M.S. SRL Bacău, declarată insolvabilă, răspund solidar P.D., G.M. - administratori ai societăţii menţionate, precum şi SC M. SRL Bacău .
Autoritatea fiscală a reţinut că împotriva SC N.M.S. SRL a fost începută executarea silită, emiţându-se somaţii de plată şi instituindu-se sechestru asupra bunurilor mobile, care nu au putut fi valorificate din lipsă de ofertanţi.
Prin procesul-verbal nr. 18163 din 18 decembrie 2007, s-a constatat starea de insolvabilitate a societăţii menţionate.
S-a mai reţinut că administratorii societăţii - P.D. şi G.M. au provocat insolvabilitatea societăţii, prin înstrăinarea, cu rea-credinţă, a bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul societăţii, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii solidare.
De asemenea, autoritatea fiscală a constatat că SC M. S.R.L. a dobândit, prin cumpărare, în ultimii trei ani anteriori declarării insolvabilităţii SC N.M.S. SRL, bunurile imobile şi mobile, determinând insolvabilitatea .
Prin sentinţa nr. 78 din 30 iunie 2008 , pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., respingându-se, pe acest motiv, acţiunea principală şi conexă, aşa cum au fost completate, formulate împotriva acestei pârâte de reclamanţi. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, acţiunile formulate împotriva pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Bacău de către aceiaşi reclamanţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 330 din 20 ianuarie 2009.
Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost atacată cu contestaţie în anulare de către reclamanţi, care a fost admisă de instanţa supremă, prin Decizia nr. 3678 din 30 iunie 2009, prin care a fost anulată prima decizie şi s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului.
Judecând recursul după admiterea contestaţiei în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5766 din 14 decembrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.D., G.M. şi SC M. SRL Bacău împotriva sentinţei civile nr. 78 din 30 iunie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, s-a reţinut că motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare nu este fondat, iar judecătorul fondului a apreciat în mod just ca nefiind utilă cauzei efectuarea unei expertize cu obiectivele propuse de reclamanţi. De asemenea , s-a mai reţinut că reclamanţii nu au fost de acord cu obiectivul propus de instanţă pentru expertiză. Totodată, s-a apreciat că instanţa fondului a manifestat un rol activ în administrarea probatoriilor, reţinându-se că în faza rejudecării recursului, recurenţii nu au mai insistat în efectuarea expertizei, ci pe admiterea acţiunii, astfel că instanţa de recurs a apreciat critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare ca fiind formală.
S-a mai reţinut că prima instanţă a analizat în detaliu motivele de nelegalitate invocate de reclamanţi, nefiind primite criticile referitoare la nemotivarea în fapt a actelor administrative atacate, precum şi cea referitoare la necercetarea de către instanţa fondului a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 27 alin. (1) C. proCod Fiscal pentru angajarea răspunderii solidare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în cauză au fost administrate probatorii care dovedesc atât reaua-credinţă, cât şi legătura de cauzalitate dintre transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor şi starea de insolvabilitate.
Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost atacată cu contestaţie în anulare de către reclamanţii P.D., G.M. şi SC M. SRL.
În motivarea contestaţiei în anulare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatorii au arătat că soluţia instanţei de recurs este întemeiată pe o gravă eroare materială, eroare constând în neobservarea concluziilor scrise depuse la termenul de pronunţare din data de 14 decembrie 2009, reţinând în mod eronat că „în faza rejudecării recursului recurenţii nu au mai insistat în efectuarea expertizei (respinsă la instanţa de fond) ci în admiterea acţiunii de către instanţa de recurs".
Consideră contestatorii că instanţa de recurs în analiza motivului de recurs privind încălcarea dreptului la apărare prin neobservarea susţinerilor menţionate în subsidiar, reprezintă o gravă eroare materială, fiind rezultatul emiterii concluziilor recurenţilor.
Au mai susţinut contestatorii faptul că instanţa de recurs nu a observat că punctul de lucru al SC N.M.S. SRL nu a fost deschis în imobilul ce a aparţinut iniţial acestei societăţi şi înstrăinat ulterior către SC M. SRL, considerând că şi acest aspect se circumscrie de asemenea noţiunii de eroare materială avută în vedere de dispoziţiile art. 318 pct. 1 C. proc. civ.
Sub acest aspect se arată că instanţa de recurs nu a analizat înscrisurile noi depuse de recurenţi, săvârşind astfel o gravă greşeală materială în ceea ce priveşte locul desfăşurării activităţii, al punctului de lucru al SC N.M.S. SRL, cu neobservarea actelor de la dosar, din care rezultă faptul că toate construcţiile iniţiale au fost demolate, astfel că era exclus ca acelaşi imobil să poată face obiectul contractului de închiriere.
Prin urmare susţin contestatorii, punctul de lucru al SC M.S. SRL nu şi-a desfăşurat activitatea în acelaşi spaţiu vândut, ci într-un alt imobil închiriat de la SC R. SRL, iar eroarea materială a instanţei de recurs constă în faptul că nu a observat diferenţa fundamentală în ceea ce priveşte locul desfăşurării activităţii punctului de lucru al SC N.M.S. SRL.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 318 – 319 C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, în raport de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc. civ. Curtea constată că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I-a „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale…"
Având în vedere aceste prevederi legale, noţiunea de „greşeală materială" prevăzută de textul mai sus menţionat vizează în fapt greşeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante care au legătură cu dezlegarea dată recursului.
În consecinţă, această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, întrucât se referă doar la aspectele formale ale judecăţii recursului ceea ce nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea contestaţiei, în anulare de faţă, se invocă în fapt aspecte vizând neaprecierea probelor administrate în cauză, respectiv neanalizarea concluziilor scrise depuse pentru termenul de pronunţare, ceea ce excede noţiunii de eroare materială avută în vedere de prevederile art. 318 pct. 1 C. proc. civ.
Nici susţinerile contestatorilor referitoare la neanalizarea înscrisurilor noi depuse în recurs din care rezulta locul desfăşurării activităţi punctului de lucru al SC N.M.S. SRL nu pot fi reţinute întrucât nici acest aspect nu se circumscrie noţiunii de eroare materială prevăzută de dispoziţiile procedurale invocate drept temei legal al contestaţiei în anulare formulate.
În fapt, Curtea reţine că motivele invocate prin contestaţia în anulare formulată, exced noţiunii de „greşeală materială", astfel cum impun dispoziţiile art. 318 pct. 1 teza I C. proc. civ., şi în consecinţă urmează a o respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.D., G.M. şi de SC M. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 5766 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2600/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2604/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
