ICCJ. Decizia nr. 2597/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2597/2010
Dosar nr. 474/59/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamantul Consiliul Local al comunei Zăvoi Judeţul Caraş-Severin, a chemat în judecată pârâta A.P.I.A., solicitând suspendarea executării deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrate sub nr. 6115 din 03 aprilie 2009, anularea acestui act administrativ şi exonerarea de plata sumei de 1.191.516,78 lei.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că, prin Decizia A.P.I.A., i s-a imputat suma menţionată, acordată ca sprijin pe suprafaţa de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru valorificarea superioară a păşunilor permanente comunale.
Reclamantul a mai arătat că s-au precizat de către centrul judeţean al A.P.I.A. care sunt măsurile ce trebuie luate pentru aducerea suprafeţelor declarate pajişti permanente în parametri deplini de eligibilitate, precum şi care sunt cheltuielile eligibile.
Menţionează că, la 27 ianuarie 2009, o echipă de control din cadrul A.P.I.A. a încheiat un proces-verbal de constatare, prin care a stabilit că, prin Decizia nr. 2943550 din 29 septembrie 2008, i s-a acordat în mod nelegal suma de 1.191.516, 78 lei. S-a apreciat că nelegalitatea acordării sumei menţionate a fost determinată de faptul că pârâtul nu a desfăşurat activitate agricolă proprie, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 704/2007 al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale , raportat la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de OUG 125/2006.
Contestaţia formulată împotriva procesului-verbal menţionat a fost respinsă prin Decizia nr. 6115 din 03 aprilie 2009, contestată prin prezenta acţiune. Menţionează că ordinul invocat ca temei legal în stabilirea sumelor solicitate a fi restituite de către A.P.I.A. a fost abrogat prin Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008.
Reclamantul consideră că nu se poate angaja răspunderea pe baza unei reglementări abrogate.
Mai arată că OUG nr. 125/2006 nu impune consiliilor locale să desfăşoare activitate agricolă proprie, iar ordinul ministrului nu poate adăuga la lege. Totodată, consideră că organul care a întocmit procesul-verbal trebuia să se raporteze la dispoziţiile art. 2 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 178272003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin direct pentru agricultori, care nu prevede o asemenea cerinţă. Mai arată că aceste prevederi au fost menţinute în Regulamentul (CE) nr. 7372009, care a abrogat regulamentul din anul 2003.
Reclamantul consideră că în sarcina sa nu poate fi angajată răspunderea contractuală şi nici cea delictuală, deoarece a urmat instrucţiunile reprezentanţilor A.P.I.A.
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 04 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, anulând Decizia de soluţionare a contestaţiei formulate de acesta împotriva procesului-verbal de constatare întocmit la 27 ianuarie 2009 şi înregistrat la A.P.I.A. sub nr. 2247 din 29 ianuarie 2009. Totodată a fost anulat procesul-verbal contestat, iar reclamantul a fost exonerat de plata sumei de 1.191.516, 78 lei.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei atacate, ca rămasă fără obiect, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3576,84 lei , reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, potrivit normelor comunitare aplicabile, pentru dovedirea utilizării pajiştilor permanente de către orice producător agricol care depune cerere de plată sunt suficiente respectarea "bunelor condiţii agricole şi de mediu"
Instanţa fondului a mai reţinut că în momentul depunerii cererii de finanţare şi după aprobarea acesteia, reclamantul nu a primit nici o atenţionare din partea pârâtei, în sensul de a depune înscrisuri prin care să facă dovada că a desfăşurat o activitate agricolă.
Totodată, instanţa fondului a reţinut că, la momentul aprobării finanţării, pârâta a considerat că reclamantul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a putea beneficia de suma acordată, iar pârâtul a făcut demersuri pentru a amenaja păşunile, pentru care a achitat suma de 276.906 lei.
Faţă de împrejurarea că, anterior discutării fondului cauzei, nu s-a soluţionat cererea de suspendare a executării formulată, s-a considerat că aceasta a rămas fără obiect, fiind respinsă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs pârâta A.P.I.A.
În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă A.P.I.A. a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea reclamantului Consiliul Local al comunei Zăvoi Judeţul Caraş-Severin întrucât acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate stabilite de actele normative în temeiul cărora se aplică plăţilor respective.
În acest sens, recurentul a arătat că în urma verificărilor efectuate s-au constatat neconcordanţe în ceea ce priveşte datele înscrise în cerere, neutilizarea suprafeţei declarate ca şi faptul că nu a dovedit desfăşurarea unei activităţi proprii, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704/2007.
În urma controlului efectuat, a fost emis procesul verbal de constatare prin care intimatului-reclamant i-a fost stabilit un debit în valoare de 1.191.516,78 lei reprezentând cheltuială neeligibilă.
Consideră recurentul că hotărârea instanţei de fond nu este motivată conform dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., şi totodată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor comunitare şi naţionale.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prevederile OUG nr. 125/2006, OG nr. 79/2003, OG nr. 92/2003, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1782/2003.
Intimatul Consiliul Local al comunei Zăvoi Judeţul Caraş-Severin a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond susţinând că în fapt recurenta nu aduce nici o critică obiectivă la motivarea primei instanţe susţinând aceleaşi păreri ca şi cele invocate la judecata pe fondul cauzei.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat şi urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente.
Prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 27 ianuarie 2009 de către Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. s-a constatat un debit în valoare de 1.191.516,78 lei în sarcina intimatului-reclamant, sumă acordată ca sprijin pe suprafaţa de teren, pe anul 2007, reţinându-se neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.
Urmare a procesului-verbal de constatare prin Decizia nr. 6015 din 03 aprilie 2009 a fost respinsă contestaţia formulată, reţinându-se neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru anul 2007.
Conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Ruralenr. 704/2007, în vigoare la data formulării cererii de acordare a sprijinului, „Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru terenurile agricole pe care le administrează şi pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxă de păşunat, iar pe aceste terenuri consiliile locale trebuie să desfăşoare activitate agricolă, cu respectarea strictă a condiţiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din OUG nr. 125/2006".
Regulile care trebuie respectate pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate impun ca terenurile să fie lucrate iar consiliul local să desfăşoare activitate agricolă proprie, cu respectarea condiţiilor impuse fiecărui fermier care solicită subvenţii de la bugetul UE şi de la bugetul de stat, fiind stabilit un număr de unsprezece condiţii minimale de întreţinere a solului, reprezentând „bune practici agricole şi de mediu – GAEC (Good Agricultural and Environment Conditions).
Analizând dispoziţiile legale mai sus menţionate, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate este suficientă îndeplinirea numai a trei măsuri GAEC referitoare la pajiştile permanente (respectiv măsura 7; 8 şi 11), cuprinse în Ordinul MAPAM-MMGA nr. 791/1381 din 2006 pentru definirea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România.
Totodată, instanţa de fond a interpretat eronat şi adresa nr. 22716 din 21 iulie 2007 înaintată către centrele A.P.I.A. de către recurenta-pârâtă, în sensul că activitatea agricolă proprie se limitează doar la lucrările agricole exemplificate prin aceasta, deşi această adresă viza în fapt respectarea condiţiilor legale, respectiv condiţiile impuse prin Ordinul comun al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Mediului şi Gospodării Apelor nr. 791/1381/2006.
Susţinerile intimatului-reclamant potrivit cărora prevederile OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, nu ar impune consiliilor locale să desfăşoare activitate agricolă proprie, sunt nefondate, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 13 din această ordonanţă, modul de implementare, condiţiile şi criteriile de eligibilitate urmau a fi stabilite în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în speţă, prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, în vigoare la data formulării cererii de solicitare a sprijinului financiar.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că intimata-pârâtă nu datorează suma stabilită prin procesul-verbal de constatare întocmit la data de 27 ianuarie 2009, întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, respectiv nu a făcut dovada desfăşurării unei activităţii agricole proprii, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704/2007.
Documentele depuse de către intimatul-reclamantul, respectiv contractele încheiate la data de 04 noiembrie 2008 şi 08 decembrie 2008 având ca obiect efectuarea de lucrări de amenajare şi întreţinere pajişte, care au fost reţinute de drept probe privind activităţile desfăşurate de către reclamantă, nu fac însă dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate conform dispoziţiilor legale, întrucât sunt acte încheiate ulterior acordării sprijinului financiar şi nu dovedesc desfăşurarea unei activităţi agricole proprii în anul 2007 de către Consiliul Local al Comunei Zăvoi pe terenurile declarate, pentru menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu, astfel cum impun dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704/2007 cât şi dispoziţiile art. 7 din OUG nr. 125/2006.
Întrucât nerespectarea acestor dispoziţii, constituie o abatere în raport cu dispoziţiile legale naţionale cât şi cele comunitare în materie, conform dispoziţiilor art. 2 lit. a) din OG nr. 79/2003, Curtea constată că în mod corect s-a stabilit prin procesul-verbal de constatare nr. 110 din 28 ianuarie 2009 debitul în valoare de 1.191.516,78 lei reprezentând cheltuială neeligibilă şi în mod corect s-a respins contestaţia intimatului-reclamant prin Decizia de soluţionare nr. 6015 din 03 aprilie 2009.
Astfel fiind, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin.(1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 342 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2594/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2599/2010. Contencios → |
|---|
