ICCJ. Decizia nr. 2626/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2626/2010
Dosar nr. 1106/35/200.
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 223/CA/2009 –P.I. din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.F.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a anulat ordinul nr. 319 din 24 aprilie 2009, emis de pârât şi a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor, respingând totodată cererea de suspendare a executării ordinului contestat.
Cu privire la cererea de suspendare a actului administrativ atacat, instanţa a reţinut că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, aspectele respective putând face obiectul analizei în cadrul soluţionării pe fond a acţiunii. A reţinut ca nefiind îndeplinită condiţia pagubei iminente produsă reclamantei, atât vreme cât lipsirea acesteia de salariu, ca urmare a revocării din funcţie, constituie o problemă de fond, drepturile salariale putând fi obţinute ca despăgubiri materiale în cazul anulării ordinului.
Pe fondul pricinii, s-a reţinut că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis de pârât în baza prevederilor OUG nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă.
Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi efectul pe care ele îl produc asupra legilor şi ordonanţelor declarate neconstituţionale, precum şi prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, instanţa a constatat că Decizia Curţii Constituţionale produce efecte asupra fondului litigiului.
Drept urmare, instanţa de fond a concluzionat că actul administrativ atacat este nelegal, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, motiv pentru care a admis acţiunea reclamantei.
2. Recursul exercitat de autoritatea publică pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a formulat, în esenţă, următoarele critici:
2.1. Instanţa de fond avea obligaţia să respingă cererea ca rămasă fără obiect, întrucât reclamanta urmăreşte, în esenţă, repunerea în funcţia publică deţinută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât a arătat actele administrative sunt executorii din oficiu şi prin ele însele, specific care dă naştere necesităţii suspendării lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalităţii şi sub condiţia ca executarea să fie de natură a provoca o pagubă. Pentru a putea face obiectul cererii de chemare în judecată, actul contestat trebuie să fie unul cu executare succesivă, în timp, pentru că, în caz contrar, admiterea cererii ar echivala cu o întoarcere a executării.
2.2. Soluţia de admitere a acţiunii în anularea ordinului nr. 319 din 24 aprilie 1009 ca urmare a neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis este nelegală şi netemeinică,pentru că regula în materia anulării unui act administrativ individual este aceea a analizării motivului de anulare în momentul emiterii actului.
În acest sens, recurentul-pârât a arătat că ordinul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, în vigoare la data respectivă şi că deciziile Curţii Constituţionale se aplică numai pentru viitor.
De asemenea, a arătat că în temeiul art. IV alin. (1) şi (4) şi al art. V din OUG nr. 105/2009, funcţiile şi posturile vizate de art. III din OUG nr. 37/2009 „sunt şi rămân desfiinţate".
2.3. Instanţa de fond a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor în mod netemeinic şi nelegal.
Recurentul-pârât a circumscris acestui motiv de recurs următoarele argumente:
Conform prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţiile publice de director executiv adjunct al serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcţiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999, între timp fiind organizate evaluări pentru ocuparea noilor funcţii de director coordonator şi fiind emise acte administrative de numire în funcţie.
Având în vedere, pe de o parte, imperativul respectării principiului legalităţii, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi, pe de altă parte, atribuţiile prevăzute pentru miniştri în art. 53 alin. (1) lit. a) al legii nr. 90/2001, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este o instituţie care pune în executare şi execută în concret legea, fiind ţinut de aplicarea imediată a acesteia.
Cum măsurile dispuse prin OG nr. 37/2009 vizau interesul general şi constituiau situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată şi cum ministerul era obligat să asigure aplicarea întocmai a legislaţiei în vigoare, orice pretenţie îndreptată împotriva lui este neîntemeiată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 319 din 24 aprilie 2009, emis de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, prin care părţii i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile, în perioada 24 aprilie 2009 – 23 mai 2009, la expirarea căruia urma a fi eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor.
Ordinul a fost emis în aplicarea art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, art. 99 alin. (1) lit. b) şi (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată şi art. 7 alin. (6) din HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Cu referire la criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. În mod evident, argumentele subsumate primei critici se referă la procedura suspendării actului administrativ care, în opinia recurentului-pârât, poate avea ca obiect numai un act cu executare succesivă, analiza lor fiind lipsită de finalitate, în condiţiilor în care prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării, iar reclamantul nu a declarat recurs cu privire la această soluţie cuprinsă în dispozitivul sentinţei.
Prin raportare la acţiunea în anularea actului administrativ, raţionamentul recurentului-pârât este complet lipsit de fundament juridic, pe de o parte pentru că Legea nr. 554/2004 nu face distincţie între tipurile de acte administrative ce pot face obiectul acţiunii în contencios administrativ şi, pe de altă parte, întrucât, ca regulă generală, întoarcerea executării este o consecinţă firească a desfiinţării unui act juridic deja executat.
1.2. Curtea de apel a reţinut corect că Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea constituţională a constatat neconstituţionalitatea legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi a înseşi prevederilor ordonanţei de urgenţă, devenite parte integrantă a legii de aprobare, a produs efecte asupra fondului litigiului.
Controlul de constituţionalitate nu are ca finalitate numai asanarea sistemului legislativ, prin înlăturarea normelor neconstituţionale din ordinea juridică, ci vizează, în ultimă instanţă, protecţia efectivă a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale potenţialelor destinatari ai prevederii declarate neconstituţionale. Prin urmare, acceptarea tezei susţinute de recurentul-pârât, în sensul că ordinul îşi păstrează validitatea pentru că OUG nr. 37/2000 era în vigoare la data emiterii lui, ar echivala cu o golire de conţinut a mecanismului contenciosului constituţional.
Nici invocarea prevederilor art. IV şi art. V din OUG nr. 105/2009 nu poate duce la o soluţie contrară celei pronunţate de curtea de apel, pentru că acest din urmă act normativ a fost, la rândul său, declarat neconstituţional, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale.
1.3. Reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului anulat constituie o măsură de înlăturare a efectelor vătămătoare ale actului administrativ nelegal, încadrându-se în prevederile generale ale art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi în cele speciale, aplicabile în materia funcţiei publice, cuprinse în art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, conform cărora „la solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută".
În contextul declarării neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009, argumentele recurentului–pârât, legate de obligaţia de respectare a principiului legalităţii şi de executare a prevederilor ordonanţei de urgenţă pot fi reţinute cu atât mai puţin.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Cute va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 223/CA/2009 – PI din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2625/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2628/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
