ICCJ. Decizia nr. 2628/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2628/2010
Dosar nr. 318/45/2009
Şedinţa publică din 19 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 192/CA/2009 pronunţată la data de 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii acţiunii şi pe fond a admis acţiunea formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu A.N.P.C. şi a dispus anularea Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de pârâtă, precum şi obligarea acesteia la plata către reclamant a veniturilor salariale de care ar fi beneficiat în lipsa emiterii acestui ordin.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C. a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de inspector şef al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi, începând cu data de 1 aprilie 2009, fiind invocată HG nr. 284/2009 precum şi reorganizarea A.N.P.C., liberarea din funcţie dispunându-se nelegal, pentru că nu s-a făcut dovada că atribuţiile aferente funcţiei de conducere ar fi fost modificate în proporţie de 50%.
Reţine instanţa de fond că între cele două fişe de post, inspector şef respectiv comisar şef, nu există decât o diferenţă de formă, nu şi de conţinut, astfel că nu se poate considera că funcţia de comisar şef este o funcţie nouă, cu atribuţii distincte de cele prevăzute anterior pentru funcţia de inspector şef, în realitate funcţia de conducere ocupată de reclamant căpătând o altă denumire.
În plus, reţine instanţa de fond, la data emiterii actului de eliberare din funcţie, reclamantul se afla în concediu medical, concluzia finală fiind aceea că autoritatea publică prin emiterea ordinului a încălcat prevederile art. 100 şi art. 36 din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte, excepţia prematurităţii acţiunii, instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată, potrivit Legii nr. 554/2004 nefiind prevăzute sancţiuni pentru introducerea cererii de chemare în judecată mai înainte de împlinirea termenului de 30 de zile în care autoritatea publică are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora cauza urmează a fi analizată sub toate aspectele, nefiind limitată la analizarea motivelor de recurs invocate.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă critică sentinţa instanţei de fond pe următoarele aspecte:
- instanţa de fond, aflându-se într-o gravă eroare, nu a analizat amănunţit documentele existente la dosarul cauzei şi a interpretat greşit fişele de post oferite spre comparaţie.
Atribuţiile specifice posturilor de inspector şef şi respectiv comisar şef au fost modificate în proporţie mai mare de 50%, fiind respectate prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999 a funcţionarului public.
- instanţa de fond a dat o interpretare greşită textelor de lege, respectiv art. 35 şi 36 din Legea nr. 188/1999 Ordinul contestat şi-a produs efectele după încetarea perioadei de concediu medical;
Intimatul-reclamant nu a adus la cunoştinţa A.N.P.C. până la emiterea Ordinului contestat, faptul că se afla în concediu medical.
- în mod eronat instanţa de fond a înlăturat apărările ce şi le-au formulat în legătură cu incidenţa în cauză a dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 care a introdus funcţiile de „Director coordonator" şi „Director coordonator adjunct" aceste funcţii nemaintrând sub incidenţa Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C., având în vedere HG nr. 284/2009 privind organizarea şi funcţionarea acestei autorităţi precum şi art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus, începând cu data de 1 aprilie 2009, încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de conducere, pentru intimatul-pârât S.V., funcţia pe care o ocupa fiind cea de Inspector şef al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi.
Legalitatea acestui Ordin trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor HG nr. 284/2009 şi a art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, astfel cum corect a procedat şi prima instanţă de judecată.
Potrivit art. 2 din HG nr. 284/2009 „Autoritatea coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor".
Ca urmare a intrării în vigoare a noului act, funcţia publică de conducere de „inspector şef" s-a desfiinţat, în locul acesteia înfiinţându-se funcţia publică de conducere „comisar şef", autoritatea având în subordine 12 comisariate regionale pentru protecţia consumatorilor, ca autoritate cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, ca entităţi fără personalitate juridică.
Astfel, cum în mod corect a statuat şi instanţa de fond, din compararea fişei postului de inspector şef cu cea a postului de comisar şef se constată doar modificări de formă, nu şi de fond, referitoare la atribuţiile aferente, atribuţii care să fi fost modificate în proporţie de peste 50%, aşa cum cer dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Or, în această situaţie, aşa cum corect precizează intimatul-pârât, prin ordinul emis, Preşedintele A.N.P.C. a încălcat prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea privind statutul funcţionarilor publici, republicată, conform cărora există obligaţia imperativă ca funcţionarii publici să fie numiţi în noile funcţii publice dacă „se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50% sau dacă „este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice".
Practic prin HG nr. 284 din 11 martie 2009, prin care se susţine că s-a procedat la reorganizarea A.N.P.C., denumirea celor 12 inspectorate regionale s-a schimbat în comisariate regionale, cu consecinţa schimbării şi a denumirii funcţiei de şef al inspectoratului regional în cea de comisar şef, numărul de posturi în cadrul autorităţii rămânând tot cel de 825.
Chiar şi exemplificările oferite de recurenta-pârâtă, atât la instanţa de fond cât şi prin motivele de recurs formulate, nu sunt de natură a convinge instanţele că atribuţiile aferente celor două funcţii de conducere au fost modificate în proporţie de peste 50%, singura deosebire între cele două fişe de post fiind aceea că în ce priveşte atribuţiile comisarului şef au fost grupate pe mai multe aspecte, în timp ce atribuţiile aferente funcţiilor de conducere de inspector şef sunt identificate la un nivel mai strâns.
În realitate, atribuţiile, în proporţie de peste 50% sunt aceleaşi, ele tinzând la realizarea principalelor obiective ale A.N.P.C.
Prin urmare, în mod just, instanţa de fond a concluzionat că nu există elemente care să justifice susţinerea autorităţii în sensul că funcţia de comisar şef este o funcţie nouă cu atribuţii distincte de cele prevăzute anterior pentru funcţia de inspector şef.
Cât priveşte susţinerea recurentei că instanţă de fond a interpretat greşit textele art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 188/1999, deoarece Ordinul contestat şi-a produs pe deplin efectele după încetarea perioadei de concediu medical, aceasta este neîntemeiată.
Intimatul-reclamant, la momentul în care s-a emis Ordinul, era în concediu medical, aşa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosarul cauzei, astfel că în această perioadă nu puteau înceta raporturile de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Nici cea de-a treia critică formulată de recurentă, referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, nu este întemeiată.
OUG nr. 37/2009 a fost publicată ulterior HG nr. 284/2009 şi anume la 22 aprilie 2009, iar Ordinul atacat a fost emis la data de 31 martie 2009, astfel încât în mod concret instanţa de fond a analizat legalitatea ordinului doar din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată.
Mai mult decât atât, Legea de aprobare a OG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, instanţa de fond prin anularea Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de A.N.P.C., a pronunţat o soluţie legală şi temeinică ce urmează a fi menţinută, recursul formulat de pârât fiind nefondat şi urmând a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
Cererea intimatului-pârât de obligare a Autorităţii la plata despăgubirilor rezultând din veniturile salariale de care a fost lipsit ca urmare a demiterii ilegale, a fost în mod corect admisă de instanţa de fond, ea fiind o consecinţă directă a anulării Ordinului emis cu încălcarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 192/CA din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2626/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2629/2010. Contencios → |
|---|
