ICCJ. Decizia nr. 2629/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2629/2010
Dosar nr. 1175/46/200.
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 178/F-C din 27 octombrie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a desfiinţat Decizia nr. 231 din 2 iulie 2009 şi a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei la impunere nr. 838 din 28 noiembrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 245397 din 26 noiembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin Decizia contestată, pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă, cu motivarea existenţei unei plângeri penale având o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma a fi emisă.
A mai reţinut instanţa de fond că în urma plângerii penale formulate de către organele de control fiscal, prin rezoluţia din data de 30 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a dispus neînceperea urmăririi penale, iar plângerea formulată împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Piteşti.
În raport cu această situaţie de fapt şi având în vedere dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, instanţa a concluzionat că, în speţă, nu mai subzistă temeiul suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei, Decizia emisă de pârâtă în acest sens urmând a fi desfiinţată, cu consecinţa obligării pârâtei să soluţioneze contestaţia reclamantei.
2. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere a istoricului cauzei şi a arătat că instanţa de fond a considerat în mod greşit că între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin procesul-verbal nr. 121205 din 30 octombrie 2007 şi actele fiscale întocmite pe baza acestuia, pe de o parte, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, pe de altă parte, nu există interdependenţă. Interdependenţa constă, în opinia recurentei-pârâte, în faptul că în cauză se ridică problema veridicităţii operaţiunilor desfăşurate, având în vedere că s-a constatat că furnizorii reclamantei nu au depus declaraţii de impozite şi taxe, în perioada supusă controlului, la organul fiscal teritorial, precum şi lipsa documentelor justificative şi a actelor de evidenţă contabilă şi omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, astfel încât s-a constatat ca valorile înscrise în facturi au la bază operaţiuni fictive.
Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea judecătorească penală reţinută de instanţa de fond în motivarea soluţiei nu este definitivă, concluzia că nu mai subzistă temeiul suspendării soluţionării contestaţiei administrative fiind greşită.
În altă ordine de idei, a arătat că instanţa de fond a omis faptul că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 13 octombrie 2008, în dosarul nr. 6951/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, nu priveşte faptele menţionate în sesizarea penală nr. 142/121205 din 30 octombrie 2007, astfel că, în temeiul principiului „penalul ţine în loc civilul", sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 214 C. proCod Fiscal
În fine, recurenta-pârâtă a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi, indicând o serie de hotărâri prin care au fost menţinute deciziile de suspendare a contestaţiilor administrative, precum şi la Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004 a Curţii Constituţionale, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal (actualul art. 214).
3. Apărările intimatei-reclamante
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă a arătat că recursul este nefondat, pentru că, pe de o parte, în speţă a existat o singură plângere penală şi hotărârea judecătorească prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 96/R din 1 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 6407/280/2009.
Pe de altă parte, intimata-reclamantă a arătat că modul în care a acţionat A.N.A.F. este abuziv, pentru că a procedat la suspendarea soluţionării contestaţiei deşi nu a reţinut, în raportul de inspecţie fiscală, vreo faptă care ar putea constitui infracţiune, dar în acelaşi timp a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii.
În dovedirea susţinerilor sale, a depus la dosar copiile sentinţei penale nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Piteşti şi deciziei penale nr. 96 din 1 februarie 2010 a Tribunalului Argeş, proba cu înscrisuri fiind admisibilă în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 231 din 2 iulie 2009, prin care A.N.A.F. a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. 838 din 28 noiembrie 2008, întocmită de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Piteşti, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proCod Fisca.
Potrivit acestui text legal, autoritatea fiscală competentă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea contestaţiei administrative, atunci când „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă".
În motivarea deciziei s-a făcut referire la sesizarea penală nr. 142/121205 din 30 octombrie 2007, transmisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Piteşti, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Combaterea Terorismului de Stat, în conformitate du prevederile art. 108 alin. (1) C. proc. civ. - act pe care nu l-a depus la dosar.
Sesizarea penală a făcut obiectul dosarului nr. 6951/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, în care a fost emisă, la data de 13 octombrie 2008, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de administratorul intimatei-reclamante, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ.
Această rezoluţie a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Piteşti, definitivă conform deciziei nr. 96 din 1 februarie 2010 a Tribunalului Argeş, secţia penală.
Recurenta-pârâtă a încercat să acrediteze ideea că motivele suspendării contestaţiei subzistă şi în prezent, pentru că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nu a avut ca obiect toate faptele sesizate.
Din considerentele hotărârilor judecătoreşti menţionate rezultă însă că aceleaşi susţineri le-a făcut autoritatea fiscală şi în plângerea formulată împotriva rezoluţiei, dar instanţele penale au reţinut că singura faptă sesizată a fost infracţiunea prevăzută de Legea nr. 241/2005, constând în refuzul administratorului societăţii de a pune la dispoziţia organelor fiscale documentele financiar-contabile la data de 30 octombrie 2007, după ce i se trimiseseră trei invitaţii în acest scop.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut corect că în speţă nu mai subzistă temeiul suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei, concluzii care nu contravin în nici un mod principiului „penalul ţine în loc civilul", a cărui concretizare în procedura fiscală se regăseşte în prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., ori hotărârilor judecătoreşti indicate cu titlu de precedent judiciar. existenţa şi menţinerea temeiurilor suspendării constituie chestiuni de fapt, care se analizează de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele speţei.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, constând în interdependenţa dintre soluţia ce urmează a fi adoptată şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor sesizate.
Înalta Curte constată însă că acest motiv excede limitelor devolutive ale recursului, pentru că nu a format obiect de analiză în cadrul judecăţii de fond, unicul motiv pe care s-a fundamentat soluţia de anulare a deciziei fiind acela al încetării temeiurilor suspendării.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 178/F-C din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2628/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2634/2010. Contencios → |
|---|
