ICCJ. Decizia nr. 2630/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2630/2010
Dosar nr. 1275/46/2009
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 189/ F-CONT din 4 noiembrie 2009, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul S.N.M., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 611 din 28 aprilie 2009, emisă de conducătorul autorităţii pârâte şi anularea măsurii acordării preavizului şi eliberării din funcţie, cu consecinţa reintegrării pe vechiul post şi obligării pârâtei la plata sumei de 60.000 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului mora încercat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, privitor la susţinerea reclamantului, de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, invocată drept temei al deciziei contestate, că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a statuat asupra caracterului neconstituţional al ordonanţei, iar ieşirea ei din vigoare se produsese prin abrogarea din 6 octombrie 2009.
Pe fond s-a apreciat că Decizia susmenţionată este lipsită de incidenţă în cauză întrucât ea se aplică doar situaţiilor juridice născute ulterior publicării ei, în virtutea principiului neretroactivităţii, respectiv anterioare publicării în M. Of. care s-a făcut la 7 noiembrie 2009.
Pentru această raţiune instanţa de fond a apreciat, de asemenea, că se impune analizarea legalităţii deciziei contestate sens în care s-a reţinut că dispoziţiile cuprinse în art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) şi art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, referitoare la încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, nu pot înlătura, din punctul de vedere al instanţei de drept comun, dreptul legiuitorului, ca printr-un act normativ special, derogatoriu de la o lege organică în vigoare, să adopte reglementări care să permită desfiinţarea unor posturi în alte condiţii, astfel cum este cazul în speţă unde, prin Decizia nr. 611/2009 funcţia de director executiv la Centrul Judeţean A.P.I.A. Argeş, deţinută de reclamant, s-a desfiinţat, nu în condiţiile Legii nr. 188/1999, ci în condiţiile OUG nr. 37/2009, iar eliberarea acestuia din funcţie a fost numai consecinţa desfiinţării postului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea greşită a legii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că motivarea instanţei de fond nu poate fi reţinută atâta vreme cât, prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009, act normativ ce a stat la baza deciziei nr. 611/2009, emisă de intimată şi a cărei anulare se solicită.
Recurentul a criticat, de asemenea, motivarea primei instanţe în sensul că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 nu pot înlătura dreptul legiuitorului ca, printr-un act normativ, derogatoriu de la legea organică să adopte o altă reglementare şi a invocat în acest sens Decizia Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că ordonanţa de urgenţă încriminată a afectat grav activitatea instituţiilor statului vizate de acest act normativ.
Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Pe cale de consecinţă se reţine că actul administrativ atacat, respectiv Decizia nr. 611 din 24 aprilie 2009 este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectat de un viciu de neconstituţionalitate, ulterior fiind abrogată.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările şi modificările ulterioare, au instituit o soluţie juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă care au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) - (4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.
3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.
4) În situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I".
Cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţie dintr-o ordonanţă declarată ulterior neconstituţională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiune privind acordarea de daune morale, instanţa constată că este neîntemeiat întrucât intimata pârâtă a pus în executare un act normativ al cărui viciu de neconstituţionalitate nu este răspunzătoare, situaţie în care lipseşte elementul de vinovăţie, astfel că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar pe de altă parte, prin admiterea acţiunii s-a reparat şi paguba pe care recurentul reclamant a suferit-o prin încetarea raportului de funcţie.
În acelaşi timp, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) potrivit cărora „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată" urmează a fi obligată intimata la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, către recurent.
În raport de considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat în cauză şi se va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii, se va respinge capătul de cerere privind plata daunelor morale şi va fi obligată intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, în cuantumul menţionat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.N.M. împotriva sentinţei civile nr. 189/ F-CONT din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea.
Dispune anularea deciziei nr. 611 din 24 aprilie 2009, precum şi reintegrarea recurentului reclamant S.N.M. în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale.
Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, către recurentul reclamant cheltuieli efectuate la fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3674/2010. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 2632/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
