ICCJ. Decizia nr. 2643/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2643/2010
Dosar nr. 1389/35/2009
Şedinţa de la 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 5336 din 21 octombrie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind A.N.A.D.N.R. şi B.G., în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că obiectul pricinii este un contract asimilat actelor administrative, încheiat de o autoritate publică centrală şi vizând valorificarea unor bunuri proprietate publică, respectiv reţeaua de drumuri naţionale, ceea ce atrage incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007 raportat la art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004.
Primind cauza spre soluţionare, Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 8/CA/2010 din 13 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât contractul încheiat între părţi nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Pe cale de consecinţă s-a concluzionat că, fiind vorba de un contract comercial încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii o taxă de utilizare a reţelei de drumuri se impune declinarea competenţei la Judecătoria Satu Mare.
Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului şi având în vedere dispoziţiile legale incidente în cauză, competenţa materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, aşa cum rezultă din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanţe de plată, în condiţiile OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenţionat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată".
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".
În speţă, obiectul cererii îl formează obligaţii contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/ 2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.
În cauză, deci, nu ne aflăm în prezenţa unui contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (l) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eşalonarea plăţii în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
De altfel, chiar OUG nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din astfel de contracte.
Faţă de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului şi ţinând seama de dispoziţiile art. 5 alin. (l) din OUG nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind C.N.A.D.N.R. şi pe B.G. în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3533/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
