ICCJ. Decizia nr. 3674/2010. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3674/2010
Dosar nr. 5840/2/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.A.D.E.T., a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E., obligarea pârâtei să modifice art. 2 al Deciziei nr. 1464 din 28 septembrie 2007, în sensul ca articolele rămase în divergentă, respectiv art. 11, art. 12 alin. (4) şi art. 13 alin. (1), din Propunerea de contract de vânzare-cumpărare nr. 1/2007, să rămână în formularea propusă de R.A.D.E.T.
Prin sentinţa civila nr. 2024 din 2 iulie 2008 a acestei instanţe s-a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A.D.E.T. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E., s-a anulat art. 2 al Deciziei nr. 1464 din 28 septembrie 2007 a Preşedintelui A.N.R.E. si a fost obligată pârâta să modifice art. 2 al deciziei contestate, în sensul că articolele rămase în divergenţă, respectiv art. 11, art. 12 alin. (4), art. 13 alin. (1) alin. (1) din Propunerea de contract de vânzare - cumpărare să rămână în formularea propusă de R.A.D.E.T.
Reclamanta a invocat în susţinerea cererii sale că după desfăşurarea de negocieri s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2006 de către SC E.B. SA şi R.A.D.E.T., contract având ca obiect vânzarea-cumpărareaenergieitermice din sistemul de alimentare centralizată, astfel cum a fost reglementat prin Decizia A.N.R.E. nr. 4/2000.
întrucât cu ocazia negocierilor s-au ivit divergenţe privind o clauză contractuală, s-a declanşat, potrivit Ordinului Preşedintelui A.N.R. nr. 31/2002, procedura de soluţionare a acestor neînţelegeri, pe parcursul acestora rămânând în divergenţă art. 11, şi 12 alin. (4), şi art. 13 alin. (1), din propunerea de contract de vânzare-cumpărare a articolelor menţionate.
S-a arătat că SC E.B. SA a propus ca variantă de formulare a articolelor menţionate art. 11: „corespunzător tipului de tarif reglementat, vânzătorul va emite factură în prima zi lucrătoare a lunii de facturare, reprezentând contravaloarea a jumătate din consumul de energie termică contractat în luna de facturare", art. 12 alin. (4): „vânzătorul emite factura de regularizare conform procesului verbal menţionat la art. 12 alin. (3) în termen de 7 zile lucrătoare de la finele perioadei de facturare"; art. 13 alin. (1) alin. (1) „cumpărătorul va achita în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii, contravaloarea facturilor emise de vânzător, conform art. 11, art. 12 alin. (4) şi art. 22".
Varianta de formulare a aceloraşi articole propuse de R.A.D.E.T. a fost următoarea: art. 11 - se elimină, art. 12 alin. (4) „vânzătorul emite factura conform procesului verbal menţionat la art. 12 alin. (3)"; art. 13 alin. (1) alin. (1): „factura se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Cumpărătorul va achita în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii, contravaloarea facturilor emise de vânzător, conform art. 12 alin. (4). Data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadentă privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii".
Prin art. 2 din Decizia nr. 1464 din 29 septembrie 2007, A.N.R.E. a stabilit că articolele rămase în divergenţă rămân în varianta propusă de SC E.S., dispoziţie apreciată de reclamantă ca fiind contrară dispoziţiilor Legii nr. 325/2006, Legii nr. 51/2006 şi reglementărilor A.N.R.S.C. de utilităţi publice, întrucât, conform art. 42 alin. (9) din legea nr. 51/2006, factura pentru serviciile furnizate sau prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii în care prestaţia a fost efectuată, iar utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate sau prestate, în termenul de scadenţă de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii facturii se înscrie pe factură; termenul de scadenţă privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
Reclamanta a mai arătat că A.N.R.E. face referire la contractul cadru aprobat prin Decizia Preşedintelui A.N.R.E. nr. 4/2000, contract elaborat potrivit dispoziţiilor OUG nr. 63/1998.
În consecinţă, se impunea ca dispoziţiile menţionate din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2007 să fie încheiate cu respectarea dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 51/2006.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 13/2007, Legii nr. 51/2006, Legea nr. 325/2006.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) din Legea nr. 13/2007, A.N.R.E. stabileşte conţinutul contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice, contract care conţine trei categorii de clauze: minimale sau obligatorii, opţionale sau disponibile pentru negociere şi clauze noi pe care părţile convin să le exprime în contract, cu rezerva de a nu contravenii clauzelor minimale.
Prin Decizia nr. 1615 din 20 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecată.
S-a reţinut că hotărârea atacată nu este motivată, nefiind analizate apărările pârâtei.
S-a mai arătat ca la rejudecare instanţa de fond trebuie să aibă în vedere prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 în sensul de a pune în discuţia părţilor şi introducerea în cauză a SC E.S. SA ca parte a contractului de vânzare cumpărare în raport de care a luat naştere divergenta soluţionată prin Decizia contestată ce formează obiectul controlului judiciar.
În fond după casare nu au mai fost administrate alte probe.
La termenul din 4 noiembrie 2009 instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauza a SC E.S. SA conform dispoziţiilor deciziei de casare şi ale art. 161 din legea contenciosului administrativ.
Reclamanta s-a opus introducerii în cauza în calitate de pârâtă a societăţii sus indicată.
Prin sentinţa nr. 4177 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de R.A.D.E.T. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că reclamanta s-a opus introducerii în cauză SC E. SA, aşa încât acţiunea este inadmisibilă, nefiind chemată în judecată partea interesată sau afectată de actul administrativ, aşa că nu s-a mai analizat pe fond cauza.
S-a mai apreciat că în lipsa chemării în judecată a tuturor părţilor la care se referă actul administrativ s-ar încălca dreptul de apărare al unei părţi implicate în contract precum şi dreptul la un proces echitabil.
Instanţa de recur.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs R.A.D.E.T. Bucureşti.
În motivele de recurs s-au adus ample explicaţii pe fondul litigiului, criticându-se Decizia nr. 1464/2007 a A.N.R.E., în sensul că aceasta este contrară dispoziţiilor Legii nr. 325/2006, Legii nr. 51/2006 şi reglementărilor A.N.R.S.C.
A.N.R.E. a formulat Întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât nu s-au formulat critici cu privire la sentinţa Curţii de apel, ci s-au reluat apărările din acţiune.
De asemenea, s-a arătat că litigiul a rămas fără obiect, întrucât contractul nr. 1/2007 nu mai este în vigoare, fiind încheiat contractul nr. 1/2009.
S-a precizat că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, în raport de refuzul reclamantei de a chema în judecată ca pârâtă pe SC E. SA.
Din analiza motivelor de recurs, a întâmpinării, a acţiunii şi probelor cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Motivele de recurs formulate de reclamantă se referă exclusiv la fondul pretenţiilor, care însă nu au format obiectul analizei judiciare.
În baza art. 3041 C. proc. civ., instanţa poate să examineze cauza sub toate aspectele, astfel că nu se poate reţine excepţia nulităţii recursului.
Soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, deoarece potrivit principiului disponibilităţii reclamantul este cel care stabileşte limitele judecăţii.
În speţă, reclamanta a refuzat să ceară introducerea în cauză în calitate de pârât a SC E. SA, care era parte a contractului de vânzare - cumpărare, în raport de care a luat naştere divergenţa soluţionată prin Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007 a Preşedintelui A.N.R.E.
Având în vedere că reclamanta s-a opus expres introducerii în cauză a unei părţi a contractului, în mod evident prima instanţă nu putea statua legal asupra deciziei A.N.R.E., motiv pentru care soluţia adoptată este legală şi temeinică.
Instanţa de recurs nu poate proceda la analiza motivelor de fond invocate, întrucât obiectul cenzurii instanţei de recurs îl constituie hotărârea primei instanţe.
Or, în speţă, Curtea de Apel a reţinut că acţiunea este informă, nefiind chemată în judecată cealaltă parte contractantă şi că în aceste condiţii nu se poate judeca pe fond litigiul, întrucât s-ar nesocoti două principii fundamentale ale procesului civil, acela al contradictorialităţii şi cel al procesului echitabil.
În raport de poziţia reclamantei, Înalta Curte arată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte apărarea intimatei privind lipsa de obiect a pricinii, se constată că aceasta este nefondată.
Existenţa obiectului cauzei se apreciază în raport de data sesizării instanţei.
Ori, la data de 2 noiembrie 2007, când s-a introdus acţiunea obiectul cauzei, respectiv Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007 era în fiinţă.
Împrejurarea privind încheierea unui alt contract în anul 2009, este ulterioară introducerii acţiunii, astfel încât nu produce consecinţe sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată şi al obiectului acţiunii.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului şi excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, ca neîntemeiate.
Respinge recursul declarat de R.A.D.E.T. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4177 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3658/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2630/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
