ICCJ. Decizia nr. 3697/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3697/2010
Dosar nr. 801/36/2010
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 35/ CA din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa în soluţionarea cauzei promovate de reclamantul S.C.M., în contradictoriu cu pârâta D.S.V.S.A. Constanţa, în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Petentul S.C.M. a formulat o plângere contravenţională împotriva măsurii de amendare stabilite prin nota de inspecţie nr. 511/12.05.2009 a D.S.V.S.A. Constanţa, solicitând anularea actul constatator şi exonerarea sa de plata amenzii contravenţionale.
Plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale se introduce la judecătoria în a cărei rază de competenţă s-a săvârşit fapta contravenţională, potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001.
Instanţa de fond a constatat că, în raport de obiectul acţiunii, astfel cum a fost formulat şi ulterior precizat de petent, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Constanţa, natura actului, a cărui anulare s-a solicitat, fiind analizată cu respectarea limitelor impuse de principiul disponibilităţii asupra plângerii formulate şi a temeiului juridic indicat de titularul acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta D.S.V.S.A. Constanţa a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă a arătat că nu Judecătoria este competentă în judecarea cauzei, ci secţia contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa.
Recurenta a arătat că D.S.V.S.A. Constanţa este o autoritate administrativă în sensul Legii nr. 554/2004, iar Nota de inspecţie nr. 511/12.05.2009 nu este un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în consecinţă nu este aplicabilă norma specială de competenţă prevăzută în OG nr. 2/2001.
Faptul că reclamantul solicită şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale trebuie apreciată ca o solicitare fără justificare, în sensul că nu poţi solicita ceva ce nu există şi anume nu există un proces verbal de sancţionare contravenţională, întocmit în conformitate cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi care, dacă ar fi contestat competenţa de soluţionare ar aparţine Judecătoriei.
S-a mai arătat în motivele de recurs faptul că în speţa de faţă este vorba doar de Nota de inspecţie nr. 511/12.05.2009, care este un act administrativ şi în care doar se făcea propunerea aplicării unei amenzi contravenţionale, care dacă ar fi fost aplicată ar fi trebuit ca propunerea să se materializeze într-un proces verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte are în vedere faptul că prin acţiunea formulată în contradictoriu cu organul constatator D.S.V.S.A. Constanţa, petentul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea notei de inspecţie nr. 511/12.05.2009 şi exonerarea acestuia de la plata amenzii contravenţionale stabilită în sarcina sa, cererea sa fiind întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 2/2001.
Este de reţinut faptul că nota de inspecţie nu este act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci un act prin care s-a dispus o măsură cu caracter sancţionator, în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 2/2001.
Întrucât prin nota de inspecţie a cărei anulare s-a solicitat de către reclamant, au fost luate măsuri cu caracter sancţionator, sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 2/2001.
Astfel, faţă de obiectul acţiunii, natura litigiului este una civilă, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de drept comun, determinată în raport cu prevederile art. 1 pct.1 C. proc. civ. şi art. 32 din OG nr. 2/2001.
În consecinţă, în mod corect a stabilit instanţa de fond că în pricina de faţă competenţa judecării cauzei în primă instanţă aparţineJudecătoriei Constanţa.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.(1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.S.V.S.A. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 35/ CA din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3533/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3713/2010. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
