ICCJ. Decizia nr. 2652/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2652/2010
Dosar nr. 319/1/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 351 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamanta SC L.D.T.I. SRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Timiş;
- a anulat Decizia nr. 585 din 11 septembrie 2007 şi Decizia nr. 1784 din 11 iulie 2009 emise de pârâtă, privind atragerea răspunderii solidare a reclamantei pentru suma de 14.056.734 RON;
- a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 44 RON cheltuieli de judecată faţă de reclamantă, reprezentând taxele de timbru din primă instanţă;
- a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, admiţând excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, reţinând că actele fiscale ce formează obiectul acţiunii au fost emise de pârâta D.G.F.P. Timiş, astfel că Administraţia Finanţelor Publice Timişoara nu are calitate de pârât în cauză.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 585 din 11 noiembrie 2007, pârâta D.G.F.P. Timiş a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantei cu debitorul declarat insolvent SC R.M.T.I. SRL Timişoara, pentru un debit fiscal de 24.656.536 RON, în temeiul art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, constatând îndeplinite cerinţele legale, pentru motivele arătate în continuare.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2004, SC R.M.T.I. SRL Timişoara a vândut către SC L.D.T.I. SRL Timişoara, active în valoare de 2.352.574 RON (fără T.V.A.) - „Fabrica de ţigarete”, constând în clădiri şi alte construcţii, linii tehnologice de fabricarea ţigaretelor şi alte mijloace fixe, plata făcându-se de cumpărător prin decontare bancară şi decontare în numerar.
Prin Contractul de cesiune din 27 octombrie 2007, cedentul SC R.M.T.I. SRL Timişoara a cedat cesionarului N.S. (asociatul majoritar) creanţa reprezentând contravaloarea parţială a activelor vândute către SC L.D.T.I. SRL Timişoara (debitor cedat), contract care a fost semnat de numitul P.V. atât din partea cedentului, în calitate de administrator, cât şi din partea cesionarului, în calitate de împuternicit al acestuia.
Înregistrarea contabilă a cesiunii reprezentând contravaloarea parţială a activelor înstrăinate, în sumă de 1.840.000 RON (cu T.V.A.), s-a realizat prin înregistrarea contabilă „455=411” (nota contabilă), cu nerespectarea prevederilor Ordinului ministrului finanţelor nr. 306/2002. Astfel, în debitul contului 455 - „Asociaţi conturi curente” au fost înregistrate sumele restituite asociaţilor prin conturi de trezorerie (casă, bancă etc.) şi nu în corespondenţă cu un cont din grupa „Clienţi şi conturi asimilate”.
Suma, prin decontare în numerar, reprezentând contravaloarea parţială a activelor cumpărate de SC L.D.T.I. SRL Timişoara, în valoare de 1.840.000 RON (cu T.V.A.), a fost ridicată în perioada 03 noiembrie 2004 – 18 noiembrie 2004, din casieria SC R.M.T.I. SRL Timişoara, pentru creditoarea N.S., de către numitul P.V., acesta semnând de primirea banilor pe dispoziţiile de plată.
Prin înregistrarea contabilă „401=462”, utilizată de reclamantă pentru stingerea datoriilor faţă de SC R.M.T.I. SRL Timişoara, respectiv crearea unei obligaţii faţă de N.S., a fost evitat sistemul bancar de decontare/înregistrare cu nerespectarea prevederilor Ordinului ministrului finanţelor nr. 306/2002.
La data de 08 august 2005, reclamanta a închiriat, pentru o perioadă de 2 ani (08 august 2005 – 07 august 2007), societăţii comerciale R.M.T.I. SRL Timişoara jumătate din spaţiul cumpărat (Fabrica de ţigarete), precum şi alte active şi bunuri dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2004, fiind stabilită o chirie lunară de 4.500 euro (fără T.V.A.). Contractele de închiriere pentru bunurile respective au fost reziliate începând cu data de 12 aprilie 2006, conform actului adiţional din 12 aprilie 2006.
Vânzarea activelor de către SC R.M.T.I. SRL Timişoara şi dobândirea acestora de către reclamantă, s-a făcut sub valoarea reală şi la o valoare cu 10% mai mică decât valoarea contabilă, astfel că, prin această tranzacţie, vânzătorul nu a urmărit niciun scop economic, operaţiunea ducând implicit la prejudicierea, devalizarea şi insolvabilitatea primei societăţi şi fiind făcută în beneficiul reclamantei, în condiţiile în care ambele societăţi fac parte din acelaşi grup de firme.
Starea de insolvabilitate a debitorului SC R.M.T.I. SRL Timişoara a fost constatată prin Procesul-verbal din 03 septembrie 2007, în care se consemnează că acesta este înscrisă în evidenţa analitică pentru plătitori cu obligaţii fiscale restante de 24.656.536 RON şi că, din totalul obligaţiilor fiscale neachitate la bugetul de stat, suma de 20.877.345 RON a fost stabilită în baza Deciziei de impunere nr. 227 din 21 noiembrie 2007.
Contestaţia formulată de SC R.M.T.I. SRL Timişoara împotriva Deciziei de impunere nr. 227 din 21 noiembrie 2007 a fost soluţionată de A.N.A.F., prin Decizia nr. 113 din 03 aprilie 2009, în sensul respingerii ca nefondată pentru suma de 14.056.734 RON, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi accize cu accesorii, fiind desfiinţată parţial Decizia pentru suma de 6.820.434 RON, urmând a se efectua un nou control fiscal pentru acest debit, şi transmisă la pârâta D.G.F.P. Timiş privitor la măsura de stingere a unei datorii în sumă de 79.553 RON.
În baza deciziei A.N.A.F., pârâta D.G.F.P. Timiş, analizând contestaţia reclamantei pentru suma totală de 20.877.168 RON, reprezentând obligaţiile fiscale ale SC R.M.T.I. SRL Timişoara, a dispus admiterea contestaţiei pentru suma de 6.820.434 RON şi a respins-o pentru debitul de 14.056.734 RON, sumă care face obiectul prezentului litigiu.
Sub aspectul debitului de 14.056,734 RON, din analiza operaţiunilor prezentate anterior, Curtea de Apel a reţinut că măsura de atragere a răspunderii reclamantei în solidar cu SC R.M.T.I. SRL Timişoara a fost dispusă pentru motivul că între cele două societăţi comerciale a avut loc o operaţiune comercială de vânzare-cumpărare, cu rea-credinţă, în scopul sustragerii societăţii debitoare de la plata unor obligaţii fiscale, respectiv pentru ajungerea acesteia în incapacitatea de a-şi plăti obligaţiile.
Curtea de Apel a reţinut că nici prevederile art. 27 alin. (1) lit. a) din C. proCod Fiscal şi nici celelalte dispoziţii legale cu caracter fiscal nu conţin vreo reglementare cu privire la noţiunea de „rea-credinţă”, care nu beneficiază de o definiţie cu caracter general în legislaţia românească, dar care reprezintă antonimul noţiunii de „bună-credinţă”, ca regulă generală în raporturile juridice, reglementată de art. 1899 alin. (2) C. civ. şi care este întotdeauna presupusă.
Reţine instanţa că, potrivit doctrinei de drept civil, buna-credinţă este o prezumţie legală cu caracter relativ care scuteşte de orice probă pe acela în folosul căruia ea există, astfel că ea poate fi combătută prin orice mijloace de probă de către cel care urmăreşte înlăturarea prezumţiei şi care are obligaţia de a demonstra reaua-credinţă, în sensul că actul juridic a fost încheiat prin doi, fraudă sau abuz de drept.
Curtea de Apel a apreciat că dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal referitoare la reaua-credinţă, ca temei al răspunderii solidare, vizează ipoteza fraudei la lege, adică a sustragerii de la plata unor obligaţii fiscale, respectiv de la aplicarea unor norme juridice fiscale.
Instanţa a apreciat că pârâta D.G.F.P. Timiş avea obligaţia de a răsturna, prin probe, prezumţia bunei-credinţe de care beneficiază reclamanta şi de a demonstra că operaţiunile comerciale încheiate cu debitorul insolvabil au avut caracter fraudulos, pârâta având la îndemână inclusiv calea acţiunii în anularea actului juridic încheiat în frauda legii.
Curtea de Apel a apreciat că simplele afirmaţii cuprinse în Decizia nr. 585/2007 cu privire la vânzarea activelor sub valoarea reala a bunurilor, fără a demonstra care este această valoare reală, ori vânzarea lor la o valoare cu 10% sub valoarea contabilă sau efectuarea tranzacţiilor fără un scop economic, nu constituie dovezi ale fraudei, atâta timp cât nu sunt indicate dispoziţiile legale care interzic efectuarea operaţiunii din litigiu, în modalitatea în care aceasta a fost realizată.
A mai reţinut Curtea de Apel că invocarea aspectelor referitoare la apartenenţa celor două societăţi la acelaşi grup de firme, înregistrarea contabilă a cesiunii cu nerespectarea prevederilor Ordinului ministrului finanţelor nr. 306/2002, ridicarea sumei de 1.840.000 RON de către numitul P.V. din casieria societăţii pentru creditoarea N.S. sau înregistrarea contabilă „401-462” pentru evitarea sistemului bancar de decontare, nu constituie dovezi ale fraudei, atâta timp cât vânzarea-cumpărarea activelor a fost reală, preţul acesteia a fost înregistrat în contabilitatea vânzătorului, iar neregulile contabile sau cele vizând operaţiunile bancare puteau atrage doar sancţiuni prevăzute de legislaţia incidenţă.
În consecinţă, Curtea de Apel a concluzionat că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal referitoare la reaua-credinţă a reclamantei în ceea ce priveşte dobândirea activelor de la debitorul insolvabil.
Totodată, Curtea de Apel a reţinut că obligaţiile fiscale impuse reclamantei prin Decizia contestată sunt lipsite şi de caracter cert, cerinţă impusă de art. 379 din C. proc. civ., întrucât prin Încheierea civilă nr. 977 din 15 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1760/30/2007 al Tribunalului Timiş, ca instanţă comercială, a fost stabilit definitiv şi irevocabil caracterul incert al creanţei bugetare a pârâtei D.G.F.P. Timiş, pentru suma de 29.455.036 RON, creanţă cu care aceasta s-a înscris pe tabloul creanţelor în dosarul privind procedura generală a insolvenţei declanşată faţă de debitorul SC R.M.T.I. SRL Timişoara, debit cuprinzând şi impunerea ce a făcut obiectul Deciziei de impunere fiscală nr. 227 din 21 noiembrie 2007, care cuprinde şi suma de 14.056.734 RON, contestată în prezenta cauză.
A mai reţinut instanţa că absenţa fraudei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activelor (Fabrica de ţigări) proprietatea debitoarei SC R.M.T.I. SRL Timişoara este demonstrată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 978 din 18 iunie 2009, pronunţată în Dosar nr. 2258/30/2008 al Tribunalului Timiş, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea respectivului contract, formulată de lichidatorul judiciar A.M.T. Servicii insolvenţă S.P.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. R.M.T.I. S.R.L. Timişoara, în temeiul art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/ 2006.
Împotriva sentinţei civile nr. 351 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a apreciat instanţa de fond că achiziţionarea activelor aparţinând debitoarei bugetare s-a făcut de către societatea comercială reclamantă cu bună credinţă;
- instanţa de fond a ignorat fapte şi împrejurări care infirmau buna credinţă: cele două societăţi comerciale făcând parte din acelaşi grup de firme, având acelaşi sediu în municipiul Timişoara, la aceeaşi dată cu contractul în litigiu, debitoarea bugetară şi-a vândut şi restul activelor altei societăţi comerciale din grupul de firme – SC A.B.I. SRL Timişoara, vânzările fiind făcute la valori mult diminuate, reuşind să-şi provoace insolvabilitatea;
- dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal au fost interpretate şi aplicate în mod greşit de către instanţa de fond.
Societatea comercială intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei adoptate de instanţa de fond, susţinând, în esenţă, că afirmaţiile formulate în cererea de recurs nu constituie dovezi ale fraudei la lege şi nici a condiţiei cerute de art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, potrivit art. 27 C. proCod Fiscal, intitulat „răspunderea solidară”, la alin. (1) lit. a) se prevede că „Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea”.
În cauză, este necontestat că societatea comercială debitoare datora bugetului obligaţii bugetare neachitate din perioada 2005 – 2006 în sumă de 20.877.345 RON, stabilite prin Decizia de impunere din 21 februarie 2007, modificată prin Decizia nr. 113 din 03 aprilie 2009, care a menţinut obligaţiile în sumă de 14.056.734 RON.
De asemenea, este necontestat că organele fiscale au stabilit răspunderea solidară a societăţii comerciale intimate, prin Decizia din 11 septembrie 2007 modificată prin Decizia din 11 august 2009 pentru suma de 14.056.734 RON care reprezintă obligaţii bugetare neachitate ale societăţii comerciale debitoare, în privinţa căreia, prin Procesul-verbal din 03 septembrie 2007, organul fiscal competent declarase starea de insolvabilitate în condiţiile art. 176 şi următoarele C. proCod Fiscal
Totodată, este stabilit că, prin contractele nr. 410 şi 411, ambele încheiate la aceeaşi dată: 20 septembrie 2004, societatea comercială debitoare – SC R.M.T.I. SRL a vândut societăţii comerciale intimate SC L.D.T.I. SRL, active cu suma de 2.352.574 RON, constând în „Fabrica de ţigarete” şi, respectiv, a vândut către SC A.B.I. SRL restul activelor cu suma de 2.059.500 RON, reuşind astfel să-şi lichideze activele importante şi să-şi reducă astfel patrimoniul în dauna creditorilor.
Astfel, obligaţiile bugetare nu au mai putut fi executate de către organele fiscale, aşa cum s-a constatat prin Procesul verbal din 03 septembrie 2007, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor nr. 176 şi următoarele C. proCod Fiscal şi declararea stării de insolvabilitate a societăţii comerciale debitoare bugetară: SC R.M.T.I. SRL.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă făcută mai sus, instanţa de fond, admiţând acţiunea societăţii comerciale reclamante şi anulând Decizia nr. 585/2007 şi Decizia nr. 1784/2009, a motivat, în esenţă, că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, organele fiscale nereuşind că probeze că societatea comercială reclamantă a acţionat cu rea-credinţă atunci când a încheiat Contractul din 20 septembrie 2004 pentru achiziţionarea activelor societăţii comerciale debitoare bugetară, ceea ce este lipsit de temei.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, este necesar ca societatea comercială intimată să fi acţionat cu rea-credinţă atunci când a dobândit activele societăţii comerciale debitoare bugetară.
Este adevărat că dispoziţiile C. proCod Fiscal nu definesc noţiunea de rea-credinţă, dar acest concept moral şi juridic este definit, de regulă, în dicţionarele de specialitate, ca fiind sinonim cu o atitudine incorectă şi rău intenţionată în raport cu principiile binelui, cinstei, corectitudinii, etc.
Or, în cauză, este acceptat că activele respective au fost vândute cu sume în cuantum de cca.10% din valoarea lor reală de piaţă, ceea ce impune concluzia că operaţiunile respective nu au urmărit scopuri economice, ci scopuri de altă natură.
De asemenea, este stabilit că societatea comercială debitoare, care şi-a înstrăinat activele de producţie, precum şi cele două societăţi comerciale care au achiziţionat activele respective la valori cu mult sub preţul real de piaţă al acestora, existau relaţii speciale, făcând parte din acelaşi grup de firme aflate sub un control comun.
Or, într-o astfel de situaţie, existenţa sau inexistenţa unei atitudini de rea-credinţă trebuie să rezulte din natura relaţiilor existente între părţile tranzacţiei, coroborate cu consecinţele şi urmările actelor de înstrăinare a activelor societăţii comerciale debitoare bugetară.
Astfel fiind, având în vedere că societăţile comerciale respective făceau parte din acelaşi grup economic de firme aflate sub un control comun, fiindu-le cunoscută, cel puţin în linii generale, situaţia economică-juridică a componentelor grupului, precum şi faptul că înstrăinarea activelor de producţie au avut ca urmare starea de insolvabilitate a societăţii comerciale debitoare bugetară, instanţa de recurs ajunge la concluzia că operaţiunea de înstrăinare şi, respectiv, de achiziţionare a acelor active s-a făcut cu rea-credinţă, în dauna creditorilor.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, organele fiscale reţinând în mod legal şi temeinic răspunderea solidară a societăţii comerciale intimate pentru suma de 14.056.536 RON, astfel că recursul va fi admis, soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată şi, rejudecând cauza, acţiunea formulată va fi respinsă potrivit considerentelor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Timiş împotriva sentinţei civile nr. 351 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de reclamanta SC L.D.T.I. SRL Timişoara, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2654/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2651/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
