ICCJ. Decizia nr. 2654/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2654/2010
Dosar nr. 570/59/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 mai 2009 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local al Comune C. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, A.P.I.A.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
suspendarea executării Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009 de soluţionare a contestaţiei formulate de Consiliul Local al Comunei C.;
admiterea în totalitate a acţiunii şi anularea Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009;
exonerarea de la restituirea sumei de 37.623,67 RON.
2. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 389 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei C.;
a dispus anularea Deciziei nr. 11260 din 17 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi exonerarea reclamantului de plata sumei de 37.623,67 RON;
a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate;
a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.785 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că în mod greşit prin actul administrativ contestat s-a reţinut că nu este eligibilă suma de 37.623,67 (din care: (i) sume datorate bugetului Uniunii Europene, respectiv 20.978,41 RON la Fondul European de Garantare Agricolă şi 13.649,11 RON la Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală; (ii) 2.996,15 RON datorate bugetului naţional), întrucât reclamantul a utilizat suma ce i-a fost acordată în condiţiile OUG nr. 125/2006 cu respectarea prevederilor legale şi contractuale, desfăşurând activitate agricolă proprie – constând în menţinerea trenului în bună stare agricolă ori ambientală – pe suprafeţele de teren (păşuni, fâneţe) pentru care a obţinut finanţarea, fapt confirmat prin adresa A.P.I.A. nr. 22716 din 21 iulie 2009.
Instanţa a avut în vedere următoarele dispoziţii legale:
- art. 5 alin. (3) lit. b) şi art. 13 din OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;
- art. 2 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori şi de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 şi (CE) nr. 2529/2001;
- pct. 2 din Termeni de referinţă pentru organizarea şi funcţionarea Sistemului integrat de administrare şi control, prevăzuţi în anexa la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 152/2004 privind stabilirea termenilor de referinţă pentru organizarea şi funcţionarea Sistemului integrat de administrare şi control.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei contestate, instanţa a reţinut că aceasta a rămas fără obiect atâta timp cât nu s-a pronunţat anterior asupra acesteia.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 389 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta A.P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că sunt eligibile cheltuielile respective, întrucât reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce îi revenea de a desfăşura activitate agricolă proprie, în sensul art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii nr. 704/2007.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor la termenul de judecată din 20 mai 2010, aşa cum rezultă din practica prezentei hotărâri, pentru considerentele în continuare arătate.
În susţinerea excepţiei de ordine publică invocate, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că acţiunile având ca obiect anularea deciziilor emise de A.P.I.A. în procedura reglementată de OG nr. 79/2003 sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia invocată de recurenta-pârâtă pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acţiune, reclamantul a solicitat anularea Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de Consiliul Local al Comunei C. împotriva procesului-verbal de constatare nr. 2853 din 04 februarie 2009 întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern.
Decizia contestată a fost emisă în temeiul dispoziţiilor următoarelor acte normative:
OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;
OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător;
OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal
Prin procesul-verbal de constatare din 04 februarie 2009, Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. a stabilit că reclamantul Consiliul Local al Comunei C. datorează A.P.I.A. suma de 37.623,67 RON, reprezentând creanţă bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene – respectiv suma de 20.978,41 RON la Fondul european pentru garantare în agricultură (FEGA) şi suma de 13.649,11 RON la Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, precum şi bugetului naţional – suma de 2.996,15 RON.
În finalul procesului-verbal de control se menţionează că: potrivit art. 3 alin. (2) din OG nr. 79/2003, „prezentul proces-verbal de control constituie titlu de creanţă”;
În temeiul art. 10 alin. (1) din OG nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proCod Fiscal, „prezentul proces-verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată la termen”.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;
„Art.2. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
„Art.3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art.3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal , precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proCod Fiscal .
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art.4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”;
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX – „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
În acest sens, Decizia A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009, ce formează obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor C. proCod Fiscal ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva unei asemenea decizii emise de APIA sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei Tribunalului de cea a Curţii de Apel fiind suma de 500.000 RON.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară – în sumă de 37.623,67 RON – asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor C. proCod Fiscal, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 389 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Caraş-Severin, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2682/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2652/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
