ICCJ. Decizia nr. 2683/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2683/2010
Dosar nr. 5166/1/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa la data de 15 mai 2008, reclamanta SC S.R. SRL Constanţa a solicitat anularea deciziei nr. 19 din 26 martie 2008 emisă de D.G.F.P. Constanţa – Serviciul de soluţionare contestaţii şi, în consecinţă, anularea deciziei de regularizare din 29 ianuarie 2008 şi a procesului verbal de control din 28 ianuarie 2008, emise de Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale- Serviciul Antifraudă Fiscală Vamală-
Obligaţiile fiscale contestate au constat în drepturile vamale (taxe vamale, comision vamal, T.V.A. şi accesorii) calculate retroactiv pentru 38 de operaţiuni de import definitiv de anvelope uzate de provenienţă germană, efectuate în perioada 2003 – 2006, în cuantum total de 548.716 RON.
În esenţă, reclamanta a susţinut că la momentul efectuării lor, pe baza documentaţiei depuse, importurile au beneficiat de regim vamal preferenţial, având ca obiect mărfuri de origine comunitară, cu o destinaţie pe care autoritatea vamală a cunoscut-o de la bun început, dar ulterior, în mod nelegal, au fost stabilite obligaţii vamale suplimentare, cu motivarea că destinaţia bunurilor importate ar fi fost schimbată.
Prin sentinţa nr. 1080 din 03 iulie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 989/CA din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a respectat condiţia de acordare a facilităţilor tarifare prevăzută în art. 5 alin. (1) lit. b) din protocolul privind definirea produselor originare, Anexă la Acordul instituind asocierea între România şi Statele membre ale Uniunii Europene, în sensul că a vândut anvelopele uzate în starea în care se aflau la data efectuării importului, fără a le reşapa sau utiliza ca deşeuri, conform textului normativ menţionat.
2.Decizia pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 3081 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC S.R. SRL Constanţa împotriva Sentinţei nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că recurenta a susţinut că mărfurile ce au făcut obiectul importurilor verificate au beneficiat de scutirea de taxe vamale în calitate de "produse obţinute în întregime în Comunitate", în sensul art. 5 din Protocolul nr. 4, anexă la Acordul European, ce instituie asocierea între România, pe de o parte şi Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte, ratificat prin OUG nr. 192/2001.
A apreciat instanţa de recurs că, din analiza gramaticală şi logică a textului de lege, rezultă că singura ipoteză în care se regăsesc anvelopele uzate este cea prevăzută la litera h), respectiv anvelope uzate destinate reşapării sau folosirii ca deşeuri, la literele a)-g) şi i) – k), fiind vizate alte produse decât anvelopele.
În atare condiţii, recurenta nu poate susţine că nu ar fi existat condiţia "reşapării sau folosirii ca deşeuri" a anvelopelor pentru a beneficia de scutirea de taxe vamale, astfel că în mod legal a fost stabilită datoria fiscală a acesteia, în cadrul procedurii prevăzute de art. 100 din C. vam.
3.Calea de atac de retractare exercitată în cauză
Împotriva deciziei de recurs, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, referitoare la încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
În motivarea căii de atac, revizuenta a invocat încălcarea prevederilor Protocolului nr. 4 privind definirea noţiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, arătând că anvelopele importate nu sunt „articole uzate” în sensul art. 5 alin. (1) lit. h) din Protocol, ci „alte mărfuri produse acolo”, prevăzute la litera k) a aceluiaşi articol.
De asemenea, revizuenta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din Regulamentul nr. 1697/1979, aşa cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în cazul Foto Frost, în sensul că un contribuabil are dreptul de a fi scutit de recuperarea taxelor în cazul unui control „a posteriori”, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) taxele să fi fost percepute ca urmare a unei erori comise de autorităţile vamale;
b) contribuabilul să fi acţionat cu bună credinţă, "cu alte cuvinte acesta nu a fost în măsură să defecteze eroarea autorităţilor vamale";
c) declaraţia vamală să fi fost corect întocmită şi în conformitate cu reglementările în vigoare.
În speţă, condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Regulamentul nr. 1697/1979, astfel cum au fost analizate în hotărârea Foto Frost, sunt îndeplinite cumulativ, întrucât:
a) eroarea comisă de autorităţile vamale consta în încadrarea greşită a mărfurilor impozabile la art. 5 lit. h) din Protocolul nr. 4;
b) buna credinţă a contribuabilului rezultă din împrejurarea că aceasta a anexat la declaraţia vamală toate documentele care atesta caracterul "originar" al produselor şi scopul importului, respectiv comercializare, şi, în sfârşit,
c) declaraţia vamala a fost întocmită conform cu reglementările legale în vigoare, aspect necontestat în cauză.
În fine, revizuenta a invocat încălcarea principiului proporţionalităţii, precizând că valoarea celor 37 de importuri a fost de aproximativ 70.000 euro, iar valoarea drepturilor vamale stabilite în sarcina sa depăşeşte 5 miliarde şi jumătate de RON vechi (157.000 euro la data controlului vamal – martie 2008).
4.Apărările intimatei-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă, arătând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, referitoare la încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar. Argumentul esenţial a fost acela că, în virtutea principiului neretroactivităţii legii, deşi la momentul încheierii actelor administrative contestate România era membră a Uniunii Europene, pentru operaţiunile vamale suspuse controlului, nu era aplicabilă legislaţia comunitară, acestea fiind anterioare aderării.
După ce a făcut referire la coordonatele raportului dintre dreptul naţional şi dreptul comunitar, intimata a arătat că revizuenta a beneficiat de facilităţi vamale conform legislaţiei care s-a succedat pe parcursul derulării operaţiunilor, ultimul act normativ fiind Regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 7607/2006. Regimul vamal de import cu facilităţi vamale a fost acordat avându-se în vedere dispoziţiile art. 68 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam., ulterior abrogată prin Legea nr. 86/2006.
În timpul controlului vamal ulterior s-a constatat însă că anvelopele importate au fost vândute în starea în care au fost importate, încălcându-se astfel prevederile art. 68 alin. (1) şi art. 71 C. vam. şi ale art. 5 din Protocolul anexă la Acordul european de asociere, prin schimbarea destinaţiei pentru care au fost importate.
Referitor la interpretarea dată de revizuentă normelor care definesc noţiunea de „produse originare”, intimata a arătat că anvelopele uzate pot fi încadrate exclusiv în art. 5 alin. (1) litera h) din protocol, iar nu la litera k) , în sensul urmărit de parte.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Analizând motivele invocate de revizuentă şi apărările intimatei prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este întemeiată.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Asupra admisibilităţii revizuirii
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României”.
Cazul de revizuire instituit prin textul legal menţionat a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu şi urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-23/2004, hotărârea din 16 martie 2006).
În speţă, condiţia evocării fondului, impusă de art. 322 C. proc. civ. pentru revizuirea hotărârilor pronunţate în recurs este îndeplinită, pentru că, deşi Înalta Curte a respins recursul împotriva sentinţei Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat, a efectuat o proprie interpretare a art. 5 din Protocolul nr. 4, anexă la Acordul european instituind asocierea dintre România, pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin OUGnr. 192 din 27 decembrie 2001.
Revizuenta a invocat, în concret, încălcarea unor norme referitoare la noţiunea de „produse originare” din perspectiva încadrării bunurilor importate în prevederile art. 5 alin. (1) lit. k) din Protocol, a condiţiilor prevăzute în art. 5 alin. (2) din Regulamentul nr. 1697/1979 şi a principiului proporţionalităţii, care nu au format obiect de analiză în recurs, astfel că nu se pune problema încălcării principiului puterii de lucru judecat sau al securităţii juridice.
Înalta Curte mai reţine că apărarea pe care a făcut-o intimata prin raportare la principiul neretroactivităţii legii comunitare nu este întemeiată, pentru că, deşi importurile supuse controlului vamal ulterior au fost anterioare aderării României la Uniunea Europeană, în perioada respectivă era în vigoare Protocolul referitor la definirea noţiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul de asociere, ratificat prin OUG nr. 192/2001, publicată în M. Of., nr. 849/29.12.2001, adoptat tocmai în scopul armonizării legislaţiei în spaţiul comunitar, în domeniul supus analizei, în vederea aderării.
1.2. Asupra temeiniciei revizuirii
Problemele de drept ce se impuneau a fi lămurite pentru corecta dezlegare a raportului de drept fiscal-vamal dedus judecăţii vizau, pe de o parte, încadrarea tarifară a bunurilor importate de revizuentă în cadrul operaţiunilor vamale supuse controlului ulterior şi, pe de altă parte, respectarea principiului legalităţii, proporţionalităţii şi a celorlalte coordonate ale dreptului la o bună administrare cu ocazia emiterii actelor fiscale contestate, în contextul exigenţelor impuse de libera circulaţie a mărfurilor comunitare.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Protocolul nr. 4, la care s-a făcut referire mai sus, sunt considerate ca obţinute în întregime în Comunitate sau în România următoarele:
a) produsele minerale extrase din solul sau subsolul lor marin;
b) produsele vegetale recoltate acolo;
c) animalele vii născute şi crescute acolo;
d) produse ale animalelor vii crescute acolo;
e) produsele obţinute din vânătoare şi din pescuit;
f) produse ale pescuitului marin şi alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale Comunităţii sau ale României de către vasele lor.
g) produsele fabricate la bordul vaselor lor uzină exclusiv din produsele la care se face referire la pct. f);
h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reşapării sau folosite ca deşeuri;
i) deşeurile şi reziduurile rezultate din operaţiuni de producţie;
j) produsele extrase din solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiţia ca ele să aibă drepturi de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol;
k) mărfurile produse acolo, exclusiv din produsele menţionate la pct. a)-j).
Instanţa de recurs s-a limitat la a verifica incidenţa în cauză a prevederilor literei h) pornind exclusiv de la terminologia folosită – „anvelope uzate destinate reşapării sau folosite ca deşeuri”- fără a analiza sensul conceptului de „mărfuri produse acolo”, prevăzut la litera k) a aceluiaşi articol.
În accepţiunea art. 1 din Protocol, „mărfuri” înseamnă atât materialele cât şi produsele, iar „produse” desemnează produsul obţinut, chiar dacă este destinat pentru folosire ulterioară într-o altă operaţiune de producţie.
În speţă, revizuenta a importat anvelope uzate, pe care ulterior le-a vândut ca atare, fără a le supune reşapării sau a le folosi ca deşeuri, adică potrivit destinaţiilor avute în vedere în art. 5 alin. (1) lit. h).
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul de fond rezultă însă că în niciuna dintre declaraţiile vamale sau în celelalte documente prezentate cu ocazia vămuirii mărfurilor, pe baza cărora a obţinut regimul vamal preferenţial, revizuenta nu a indicat una dintre aceste destinaţii pe care ulterior să o fi modificat fără temei.
Dimpotrivă, în contractele încheiate cu partenerul german s-a menţionat expres că obiectul contractelor este livrarea unor cantităţi de anvelope second-hand pentru comercializare şi pentru fiecare lot de anvelope importate au fost întocmite procese-verbale de constatare, în temeiul art. 7 alin. (2) din HGnr. 437/1992, şi al Capitolului IV, parag. (13) din Normele R.N.T.R.-2 „Condiţii tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România”, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 566/2000, prin care reprezentantul Registrului Auto Român, cu semnătura reprezentantului vamal şi a importatorului, a stabilit numărul de anvelope „ce pot fi reutilizate în scopul în care au fost construite” şi comercializate în acest scop, respectiv montarea pe vehicule. În mod corespunzător, în declaraţiile vamale de import apare, la rubrica privind descrierea mărfurilor, menţiunea „anvelope pentru autoturisme (uzate)”.
Anvelopele uzate importate în scopul revânzării se încadrează în noţiunea de „marfă”, cu accepţiunea generală de material sau produs destinat schimbului prin intermediul vânzării- cumpărării.
Prin urmare, având în vedere că, pe de o parte, art. 5 alin. (1) lit. h) se referă exclusiv la articole uzate destinate recuperării materiilor prime, cu precizările menţionate în cazul particular al anvelopelor uzate şi, pe de altă parte, că art. 5 alin. (1) lit. k) din protocol nu face distincţie între mărfurile noi sau uzate ori în funcţie de tipul de marfă, Înalta Curte constată că, prin analiza regimului tarifar aplicabil exclusiv din perspectiva literei h), Decizia de recurs a fost pronunţată cu încălcarea principiului comunitar al liberei circulaţii a mărfurilor, căruia i se subsumează reglementările analizate mai sus.
În altă ordine de idei, cererea de revizuire este întemeiată şi prin prisma încălcării principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse şi interesul general ce trebuie ocrotit, consacrat în dreptul comunitar ca o regulă generală menită să asigure un echilibru rezonabil între interesul general şi drepturile subiective ori interesele private cu care acesta ar putea veni în concurs, în virtutea căruia măsurile dispuse de autorităţile fiscale şi vamale nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil în vederea atingerii scopului de a urmări, preveni şi împiedica în mod eficient afectarea bugetului statului sau al comunităţii.
Or, în contextul factual şi normativ expus mai sus, în condiţiile în care regimul vamal preferenţial a fost acordat de autoritatea vamală pe baza documentaţiei întocmite în mod corect şi cu bună credinţă de contribuabil, drepturile vamale suplimentare stabilite ulterior pe baza unei interpretări diferite a normelor legale de către aceeaşi autoritate vamală, în cuantum de aproximativ două ori mai mare decât valoarea importurilor, constituie o povară excesivă impusă contribuabilului în raport cu scopul urmărit.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în revizuire
Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 326 – 327 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire şi va schimba Decizia atacată, în sensul admiterii recursului, modificării sentinţei recurate şi admiterii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de SC S.R. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 3081 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal .
Schimbă Decizia atacată în sensul că admite recursul declarat de SC S.R. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal .
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei SC S.R. SRL Constanţa şi anulează Decizia din 26 martie 2008 a D.G.F.P. Constanţa – Serviciul de Soluţionare Contestaţii, Decizia de regularizare din 29 ianuarie 2008 şi Procesul-verbal de control din 28 ianuarie 2008 emise de Direcţia regională pentru Accize Operaţiuni Vamale Constanţa
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 2591/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2686/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
