ICCJ. Decizia nr. 2649/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2649/2010
Dosar nr. 2272/2/2009
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 mai 2009 şi precizată la 09 iunie 2009, reclamanta SC L.I. Prod Com SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Călăraşi constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a repara paguba cauzată prin nerestituirea sumei de 890.216,49 RON (711.603,91 RON plăţi T.V.A. nedatorate şi 178.612 RON penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere).
În motivarea acţiunii, s-a arătat, în esenţă, că în temeiul titlului executoriu reprezentat din ordonanţa preşedinţială din 04 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Călăraşi într-o somaţie de plată, reclamanta din prezenta cauză a început executarea silită a debitoarei SC S. SA, formându-se Dosarul de executare nr. 290/2004 al BEJ M.Ş.
Se mai arată, că în cadrul procedurii de executare silită, active din patrimoniul debitoarei SC S. SA au fost date în plată reclamantei, în contul creanţei sale, iar pentru T.V.A. aferent acestor active, reclamanta a efectuat mai multe plăţi către organul de executare, potrivit situaţiei existentă la dosarul cauzei.
Ulterior, organul de executare, respectiv BEJ M.Ş., a virat D.G.F.P. Călăraşi sumele de bani achitate cu titlu de T.V.A., conform O.P. din 23 mai 2003, 18 octombrie 2004, 15 octombrie 2004 în cuprinsul cărora se menţionează că beneficiar este autoritatea fiscală pârâtă sau bugetul consolidat statului şi sunt redate coordonatele contului de la Trezoreria Călăraşi.
Prin sentinţa comercială nr. 188 din 11 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4721/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţie comercială, Curtea de Apel Bucureşti a anulat executarea silită începută împotriva debitoarei SC S. şi a dispus întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare.
BEJ M.Ş. a formulat cerere de restituire a sumelor virate de reclamantă, cu titlu de T.V.A. aferent executării silite care fusese anulată, cerere respinsă de pârâtă întrucât ar lipsi dovada întreprinderii unor demersuri legate de investirea cu formulă executorie şi întrucât nu ar fi fost întemeiată.
La 11 decembrie 2008, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei, cerere la care, până la momentul formulării prezentei acţiuni, nu i s-a răspuns.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generala a Finanţelor Publice Călăraşi a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi având în vedere că prin cererile adresate reclamanta a solicitat diverse sume invocând alte motive şi alte probe decât cele ale prezentei acţiuni.
S-a invocat de asemenea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că din actele depuse la dosarul cauzei nu reiese că suma solicitată de reclamantă a fost plătită cu titlu de T.V.A. la bugetul general consolidat al statului, respectiva sumă fiind pusă la dispoziţia executorilor judecătoreşti.
La 27 mai 2009 pârâta a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată arătând că acţiunea reclamantei este nulă, întrucât prin sentinţa nr. 329 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a dispus declanşarea procedurii generale de reorganizare a reclamantei, astfel încât având în vedere dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 85/2006 şi art. 87 pct. 5 din C. proc. civ., aceasta nu mai putea introduce prezenta acţiune.
Prin sentinţa nr. 2819 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC L.I. Prod Com SA, a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 711.603,91 RON cu titlu plăţi T.V.A. nedatorate şi a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 711.603,91 RON, începând cu 21 octombrie 2008 până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere pe de o parte faptul că prin sentinţa comercială nr. 329 din 21 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, s-a dispus desemnarea unui reprezentant (administrator special), de către adunarea generală, iar potrivit procesului verbal al şedinţei adunării generale din 05 mai 2009 acesta a fost numit persoana care a semnat prezenta cerere de chemare în judecată, iar pe de altă parte având în vedere adresa administratorului judiciar al debitoarei - reclamante din care reiese că prin hotărârea menţionată nu s-a dispus ridicarea dreptului administrare al societăţii debitoare, astfel încât aceasta are dreptul de a-conduce activitatea.
De asemenea s-a reţinut că şi excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile este nefondată în condiţiile în care obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea da restituire a unor sume pretins nedatorate, reprezentând T.V.A.-ul aferent unor facturi de executare silită şi ţinând cont de dispoziţiile art. 7 alin. (5) raportate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată.
S-a apreciat că şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei este de asemene nefondată pe de o parte, având în vedere natura sumelor a căror restituire se solicită, iar pe de altă parte înscrisurile existente la dosarul cauzei din care reiese că pârâta este autoritatea fiscală care a comunicat reclamantei imposibilitatea restituirii sumelor solicitate.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că refuzul pârâtei de restituire a sumei achitate de reclamantă cu titlu de taxă pe valoare adăugata este nejustificat, înlăturând totodată şi apărările autorităţii fiscale referitoare la faptul că hotărârea judecătorească nu a fost investită cu formulă executorie, atâta vreme cât dispoziţiile legale în materie comercială consacră caracterul executoriu acestor sentinţe.
Împotriva sentinţei nr. 2819, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Se arată de către recurenta-pârâtă că în mod greşit instanţa a respins excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile întrucât intimata reclamantă nu a făcut dovada că s-a adresat D.G.F.P. Călăraşi cu o cerere cu un obiect identic cu cel al prezentei acţiuni.
De asemenea susţine recurenta, că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Călăraşi invocând un motiv care în opinia acesteia nu poate fi acceptat.
În motivarea căii de atac, se mai arată că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că suma solicitată de reclamantă a fost plătită la bugetul general consolidat al statului, instanţa de fond neindicând nicio dovadă în acest sens.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Cu privire la excepţiile invocate de pârâta D.G.F.P. Călăraşi în faţa instanţei de fond şi reiterate în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea au fost soluţionate în mod corect de instanţa de fond.
Cu privire la excepţia prematurităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a apreciat în mod corect că aceasta este neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente.
În ipoteza actului administrativ asimilat, legea nu prevede obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile.
În subsidiar, demersurile reclamantei-intimate prin care s-a solicitat restituirea aceleiaşi sume formând obiectul prezentei cauze, echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de lege.
Instanţa de contencios administrativ urmează să analizeze în ce măsură actul administrativ asimilat (respectiv refuzul nejustificat al autorităţii publice de a restitui sumele de bani virate cu titlu de plăţi T.V.A.), formând obiectul prezentei acţiuni, este inclus în sfera actelor autorităţii publice cu privire la care trebuia efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
În materia restituirii de sume achitate în contul unor creanţe fiscale inexistente/nedatorate, C. proCod Fiscal, nu prevede, ca premisă emiterea unui act administrativ pe care petentul să îl poată contesta. Dimpotrivă, ipoteza avută în vedere de textul art. 117 C. proCod Fiscal este tocmai aceea a unei plăţi nedatorate, aşadar a unei prestaţii efectuate în lipsa unui titlu valabil, emis de o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Neaflându-ne în ipoteza unui act administrativ, privit chiar lato sensu în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu există premisa avută în vedere de textul de lege invocat, respectiv de art. 7 alin. (1) din Legenr. 554/2004, care vorbeşte despre „persoana care se consideră vătămată într-un interes legitim printr-un act administrativ individual”.
Literatura de specialitate a subliniat că „de vreme ce numai în cazul actului administrativ unilateral tipic se vorbeşte despre răspunsul primit la procedura prealabilă, se subînţelege că în celelalte cazuri, cele care vizează actul administrativ atipic, nu mai poate fi vorba de plângere prealabilă.
Cu alte cuvinte, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu va fi incidentă decât în ipoteza existenţei unui act administrativ cu privire la care petentul este obligat să exercite recursul administrativ prealabil prevăzut de textul de lege citat.
În speţă, reclamanta-intimată a solicitat restituirea unei plăţi nedatorate, aşadar a unei prestaţii achitate fără temei, cu titlu de creanţă fiscală, în lipsa oricărei dispoziţii emanând dintr-un act normativ sau administrativ.
Aşadar, SC L. nu poate fi obligată să formuleze o plângere prealabilă deoarece nu exista un act al vreunei autorităţi publice împotriva căruia să se îndrepte.
Pentru considerentele arătate nu pot fi reţinute nici apărările recurentei prin care s-a susţinut în esenţă că societatea intimată nu ar fi adresat o cerere privind aceeaşi sumă cu cea solicitată prin acţiune şi bazată pe motive identice cu cele ale cererii deduse judecăţii deoarece: identitatea sumelor rezultă fără echivoc din compararea adresei nr. 447 din 11 decembrie 2008 cu petitul cererii de chemare în judecată; motivele care au stat la baza adresei invocate (restituirea sumei reprezentând plată nedatorată de T.V.A., urmare a anulării procedurii de executare silită şi întoarcerii executării), sunt identice cu cele invocate prin prezenta acţiune.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Călăraşi, se constată că în mod corect instanţa de fond a dispus respingerea acesteia, întrucât suma de 114.326,47 RON a fost virată de L. cu titlu de plăţi T.V.A. către organul de executare, care ulterior a transferat suma către bugetul general consolidat, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei şi suma de 597.277,43 RON a fost virată de L. cu titlu de plăţi T.V.A. către organul de executare, care ulterior a transferat suma către bugetul general consolidat, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
Prin urmare, în cauza de faţă, plăţile efectuate cu titlu de T.V.A. au fost virate către D.G.F.P. Călăraşi sau în contul de la Trezoreria Călăraşi operat de autoritatea publică recurentă.
Cu privire la fondul cauzei, soluţia instanţei de fond este legală, în speţă, impunându-se restituirea sumelor achitate de SC L.I. Prod Com SRL cu titlu de T.V.A. prin intermediul BEJ M.Ş., conform Ordinelor de Plată din 23 mai 2003, din 18 octombrie 2004 şi din 15 octombrie 2004, beneficiară fiind D.G.F.P. Călăraşi prin Trezoreria Călăraşi, în considerarea următoarelor argumente.
Conform art. 8. alin. (1) „ Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Conform art. 117 alin. (1) lit. h) din C. proCod Fiscal:„ Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:….. h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârilor judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite”.
În cadrul unei proceduri de executare silită a debitoarei SC S. SA, intimata-reclamantă a primit în contul creanţei, active din patrimoniul debitoarei. Pentru aceste active SC L. a plătit T.V.A. către bugetul general consolidat, în contul D.G.F.P. Călăraşi, conform facturilor fiscale emise în acest sens de organul de executare.
Ulterior s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-a anulat procedura executării silite şi s-a dispus întoarcerea executării ca efect al restabilirii situaţiei anterioare, conform principiului resoluto jure dantis. resolvitur jus accipientis, plăţile accesorii efectuate cu titlu de TVA pentru tranzacţii anulate urmând a fi restituite contribuabilului.
Văzând dispoziţiile art. 117 lit. h) C. proCod Fiscal care prevăd obligativitatea rambursării sumelor de bani achitate cu titlu de obligaţie fiscală aferent valorificării bunurilor sechestrate în cadrul executării silite, ca urmare a desfiinţării procedurii de executare silită şi refuzul nejustificat al pârâtei D.G.F.P. Călăraşi de a restitui aceste sume, în mod just s-a apreciat că cererea formulată de reclamantă este întemeiată.
De altfel, motivul pentru care D.G.F.P. Călăraşi a refuzat restituirea sumei în discuţie a fost acela că lipseşte învestirea cu formulă executorie a sentinţei comerciale nr. 188 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, or este de notorietate că dispoziţiile legale în materie comercială consacră caracterul executoriu al acestor sentinţe.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Călăraşi împotriva sentinţei nr. 2819 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2650/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2616/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
