ICCJ. Decizia nr. 2691/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2691/2010
Dosar nr. 3173/3/200.
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3521 din 27 octombrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta N.I. în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaţilor şi a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 21.224 lei, impozabilă potrivit legii, reprezentând diferenţă de indemnizaţie cuvenită, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, 1 noiembrie 2007, şi până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin ordinul nr. 1063 din 29 octombrie 2009, Secretarul General al Camerei Deputaţilor a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei, prin pensionare, la data de 1 noiembrie 2007, conform art. 62 lit. d) coroborat cu art. 67 din Legea nr. 7/2006.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din legea anterior individualizată, reclamanta a primit o indemnizaţie de 30.324 lei, impozabilă, reprezentând 7 indemnizaţii lunare de bază, care au inclus indemnizaţia de conducere şi salariul de merit.
Conform textului legal mai sus citat, în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, funcţionarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat din motive neimputabile (...) beneficiază de o indemnizaţie egală cu 7 salarii lunare brute care se impozitează, potrivit legii.
Potrivit art. 155 C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
În raport de prevederile art. 55-57 Cod Fiscal, în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, şi pct. 106 din HG nr. 44/2004, venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.
În opinia primei instanţe, din interpretarea normelor anterior indicate, rezultă că salariul lunar brut nu este egal cu salariul de bază lunar brut, cel de-al doilea fiind doar o componentă a primului.
Ca atare, curtea a concluzionat că reclamanta, la data pensionării, era îndreptăţită să primească o indemnizaţie care să includă, pe lângă indemnizaţia de conducere şi salariul de merit, şi sporurile de care a beneficiat în ultima lună de activitate, respectiv sporul de vechime, sporul de stabilitate, sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii vătămătoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii cererii de actualizare a sumei de 21.224 lei impozabilă.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată:
1) în cauză nu operează prevederile art. 1073 C. civ., întrucât numai din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile se naşte dreptul subiectiv al unei persoane care se consideră creditor de a pretinde despăgubiri de la o altă persoană, definită debitor.
Or, instanţa de fond nu a reţinut îndeplinirea condiţiilor care fac să apară o asemenea formă de răspundere juridică, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei.
2) La data încetării raportului de serviciu, intimata-reclamantă a beneficiat de indemnizaţia cuvenită, potrivit Legii nr. 7/2006, respectiv suma de 25.472 lei.
Indemnizaţia acordată intimatei-reclamante, conform art. 71 din legea în discuţie, a cuprins salariul de bază, salariul de merit şi indemnizaţia de conducere, întrucât legislaţia în vigoare nu oferea o definiţie a noţiunii de salariu lunar brut, iar modul de calcul al indemnizaţiei solicitate a avut la bază prevederile speciale ale acestui act normativ, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
3) Capătul de cerere privind actualizarea diferenţei de indemnizaţie cu coeficientul de inflaţie este nefondat, ţinând seama atât de faptul recunoaşterii de către instituţia publică a sumei de 21.224 lei, care se impozitează potrivit legii, dar şi de împrejurarea că în cauză intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a diferenţei abia la data de 5 noiembrie 2008.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 13 dosar) şi a arătat că diferenţa de indemnizaţie de 21.224 lei i-a fost plătită de către Camera Deputaţilor în două tranşe, la 1 februarie 2010 şi la 8 martie 2010, adică la 2 ani şi 5 luni de la data naşterii dreptului.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1) Capătul de cerere privind acordarea sumei de 21.224 lei, reprezentând indemnizaţia cuvenită, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, a rămas fără obiect, întrucât intimata a primit această sumă de la autoritatea recurentă, după cum a recunoscut în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei.
2) Într-adevăr, art. 1073 C. civ., prevede dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar având dreptul la desdăunare.
Intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a diferenţei de 21.224 lei la data de 5 noiembrie 2008.
Ca atare, doar de la această dată, suma de 21.224 lei poate fi actualizată cu indicele de inflaţie, în raport de temeiul legal anterior enunţat.
Cu alte cuvinte, instanţa de control judiciar apreciază că intimata-reclamantă nu putea sta în pasivitate şi ulterior solicita acordarea de despăgubiri pentru plata cu întârziere a sumei de 21.224 lei.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica in parte sentinţa atacată, în sensul că va admite în parte acţiunea reclamantei şi va obliga pârâta să reactualizeze cu indicele de inflaţie suma de 21.224 lei, începând cu data de 5 noiembrie 2008 şi până la data plăţii efective. Totodată, Înalta Curte va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind plata sumei de 21.224 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor împotriva sentinţei civile nr. 3521 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei N.I. formulată împotriva pârâtei Camera Deputaţilor.
Respinge capătul de cerere privind plata sumei de 21.224 lei reprezentând diferenţă de indemnizaţie, cuvenită potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, ca rămas fără obiect.
Admite capătul de cerere privind reactualizarea sumei de 21.224 lei, începând cu data de 5 noiembrie 2008 şi până la data plăţii efective.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2696/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
