ICCJ. Decizia nr. 2675/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2675/2010
Dosar nr. 786/1/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire
Prin Decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de E.D.I. împotriva sentinţei civile nr. 109 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, sesizat la 15 august 2008 de reclamantul E.D.I. pentru anularea adresei CR 1448/2005 a M.A.N. – U.M. 02585 şi pentru repunerea în drepturile sistate începând cu data de 1 martie 2006, a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Învestită în acest mod, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat că actul contestat a fost comunicat reclamantului în luna august 2005, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 acţiunea este tardivă introdusă, fiind depăşit atât termenul de prescripţie de 6 luni, cât şi termenul de decădere de un an.
Faţă de soluţionarea cauzei prin admiterea excepţiei tardivităţii invocată de pârâtul M.A.N., celelalte aspecte/motive de nelegalitate invocate de reclamant nu au mai fost analizate.
Instanţa de recurs a mai reţinut că nu poate fi primită critica recurentului E.D.I. în sensul că instanţa s-ar fi pronunţat asupra unui alt act decât cel dedus judecăţii, întrucât din multitudinea memoriilor depuse atât în fond, cât şi în recurs, rezultă că recurentul-reclamant a contestat momentul luării la cunoştinţă a actului dedus judecăţii, respectiv luna august 2005, fără însă a indica o altă dată la care ia-r fi fost comunicat actul.
În privinţa trimiterilor făcute la jurisprudenţa C.E.D.O., mai exact la cauza A. împotriva României care vizează condamnarea Statului Român pentru nerespectarea exigenţelor unui proces echitabil în conformitate cu art. 6 din C.E.D.O., instanţa de recurs a reţinut că nu se poate vorbi despre o încălcare a dreptului la un proces echitabil de către instanţa fondului, atâta timp cât aceasta era datoare să aplice întocmai dispoziţiile Legii nr. 554/2004 ce impun introducerea acţiunii în anulare într-un anumit termen.
2. Cererea de revizuire
Cu privire la Decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, E.D.I. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ.
Revizuentul susţine că în mod greşit Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea ca tardiv formulată şi arată, în esenţă, că instanţele au realizat o mare greşeală în aprecierea probelor, întrucât nu i-au fost comunicate niciodată actele contestate.
Totodată, revizuentul expune pe larg istoricul împrejurărilor de fapt şi de drept care au stat la baza introducerii cererii de chemare în judecată şi care fundamentează cererile adresate autorităţilor administrative pârâte.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7, revizuentul invocă existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de Decizia nr. 367/R/2000 a Curţii de Apel Piteşti.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa învestită cu cererea de revizuire
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Conform art. 322 C. proc. civ., pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunţate în recurs, cu condiţia ca acestea să evoce fondul cauzei.
Mai mult, întrucât motivele de revizuire vizează, ca regulă, situaţia de fapt, în doctrină şi jurisprudenţă s-a apreciat că revizuirea priveşte numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei, chiar dacă această cerinţă este prevăzută numai pentru hotărârile pronunţate de instanţa de recurs.
În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanţă, a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.
Din această perspectivă, hotărârea judecătorească (Decizia) prin care a fost respins recursul declarat împotriva unei sentinţe prin care acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată nu se circumscrie sferei hotărârilor ce evocă fondul în sensul prevederilor art. 322 C. proc. civ.
Astfel fiind, din perspectiva dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de E.D.I.
Independent de aceste aspecte, se constată că dispoziţiile invocate de revizuent sunt cele ale art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
[…]
2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
[…]
7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se constată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs au avut în vedere chiar actul contestat de E.D.I., respectiv adresa CR 1448 din 3 august 2005 emisă de M.A.N. – U.M. 02585, astfel că nu se poate reţine că instanţa s-ar fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa reţine că invocarea acestui presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
1. să existe hotărâri definitive contradictorii;
2. hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină. Ca atare, trebuie reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză care sunt elementele lucrului judecat;
3. hotărârile să fie date în dosare diferite;
4. în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei. Dacă instanţa sesizată cu cea de-a doua acţiune a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni;
5. să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
Condiţiile menţionate trebuie să fie îndeplinite cumulativ, întrucât neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire întemeiată pe motivul respectiv.
În speţă, însă, nu este îndeplinită condiţia care impune ca cele două hotărâri (Decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv Decizia nr. 367/R/2000 a Curţii de Apel Piteşti, la dosarul Tribunalului Dolj) să fie pronunţate în aceeaşi pricină pentru a se putea reţine eventuala existenţă a autorităţii de lucru judecat. Această condiţie nu este îndeplinită întrucât nu există triplă identitate, atâta timp cât în litigiul soluţionat de Curtea de Apel Piteşti nu a fost parte M.A.N., iar dacă litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a avut ca obiect „anularea actului administrativ CR nr. 1448 din 3 august 2005 emis de M.A.N. – U.M. 02585, sistarea indemnizaţiei de veteran de război, începând cu data de 1 martie 2006, şi repunerea în drepturi", litigiul în care a fost pronunţată hotărârea Curţii de Apel Piteşti a avut ca obiect anularea Hotărârii nr. 490 din 25 ianuarie 1994 a Comisiei judeţene Dolj pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 şi constatarea perioadelor care constituie vechime în muncă în ceea ce îl priveşte pe contestatorul E.D.I. şi care sunt luate în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă în funcţie de vechimea în muncă.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de E.D.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de E.D.I. cu privire la Decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2671/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2688/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
---|