ICCJ. Decizia nr. 2696/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2696/2010
Dosar nr. 1213/42/2008
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1074 din 27 octombrie 2008, a disjuns capătul de cerere din acţiunea formulată de reclamanta C.P.F. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., având ca obiect obligarea pârâtului să răspundă la cererea înregistrată la această instituţie sub nr. 97632 din 15 mai 2008, şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Această instanţă, la termenul de judecată din data de 12 martie 2009, a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamantă, cu motivarea că pârâtul este o autoritate publică centrală care atrage competenţa curţii de apel în primă instanţă, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, curtea de apel, la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2009, a respins cererea de recuzare a dl. judecător N.V. formulată de reclamantă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 150 din 24 septembrie 2009, a respins ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâtul I.G.P.R. să răspundă la cererea înregistrată la această instituţie sub nr. 97632 din 15 mai 2008, cerere care viza comunicarea unor înscrisuri.
În luna ianuarie 2008, numita M.D. a formulat o plângere la I.P.J. Dâmboviţa, solicitând acestei instituţii să intervină în conflictul pe care îl avea cu vecina sa de apartament, reclamanta C.P.F.
Petiţia a fost înaintată Poliţiei Municipiului Târgovişte, care a procedat la soluţionarea acesteia şi la comunicarea răspunsului către reclamantă.
Ulterior, reclamanta a adresat o petiţie comandantului P.M. Târgovişte, prin care a solicitat comunicarea unor copii după reclamaţia formulată de numita M.D., după eventualele declaraţii date de martori şi de pe soluţia pronunţată.
Prin adresa nr. 106568 din 21 februarie2008, reclamantei i s-a comunicat că nu poate primi actele solicitate, în raport de prevederile Legii nr. 677/2001, că petiţia în discuţie a fost clasată.
La data de 3 aprilie 2008, reclamanta C.P.F. a adresat o nouă petiţie comandantului P.M. Târgovişte, prin care a solicitat „revocarea răspunsului negativ" şi comunicarea actelor pe care le-a cerut în prima petiţie.
La data de 16 aprilie 2008, P.M. Târgovişte a înştiinţat-o din nou pe reclamantă că plângerea vecinei sale nu a avut un caracter penal, că aceasta a solicitat numai o consiliere a conflictului din partea organului de poliţie pentru restabilirea bunei comuniuni între vecini şi că nu i se pot pune la dispoziţie copii după documentele solicitate, întrucât sunt incidente prevederile Legii nr. 677/2001.
La data de 15 mai 2008, reclamanta revine cu o nouă petiţie către aceeaşi autoritate publică, prin care îi solicită „anularea răspunsurilor negative" şi eliberarea actelor.
Judecătorul fondului a precizat faptul că această cerere a fost dedusă şi în faţa instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză.
Prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, întrucât cererile sale au fost soluţionate de către P.M. Târgovişte.
Reclamanta C.P.F. a declarat recurs împotriva celor două încheieri de şedinţă anterior individualizate şi împotriva sentinţei Curţii de Apel Ploieşti.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susţine că soluţia atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe.
În concret, recurenta susţine că, în raport de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţinea Tribunalului Dâmboviţa.
În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că dosarul său a fost soluţionat în timpul protestului judecătorilor, când majoritatea cauzelor au fost amânate, ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la apărare.
Pe de altă parte, recurenta susţine că pricina sa a fost analizată de un judecător lipsit de imparţialitate şi că a fost pronunţată o soluţie greşită pe cererea de recuzare a dl. judecător N.V.
În cel de-al treilea motiv de recurs, se arătă de către recurentă că prima instanţă nu a analizat corect materialul probator administrat în cauză, ceea ce a condus la concluzia greşită că cererea sa este neîntemeiată.
Analizând încheierile de şedinţă, precum şi sentinţa atacate, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este nefondat.
Prin cererea dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate refuzul nejustificat al intimatului-pârât I.G.P.R. de soluţionare a pretenţiei sale privind comunicarea unor relaţii şi înscrisuri.
Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În plus, art. 10 din Legea contenciosului administrativ prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Recurenta a chemat în judecată în calitate de pârât pe I.G.P.R., autoritate publică centrală.
Ca atare, în speţa de faţă, nu sunt incidente prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzelor în primă instanţă în favoarea tribunalelor.
De asemenea, este de menţionat faptul că, în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ., judecătorul cauzei trebuie să dea o calificare juridică corectă cererii de chemare în judecată.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.
Instanţa de control judiciar apreciază că recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prin soluţionarea cauzei sale în perioada în care aceasta pretinde că s-a desfăşurat protestul magistraţilor, întrucât judecătorul fondului a dat eficienţă principiului celerităţii, care guvernează materia contenciosului administrativ. Acesta a apreciat că înscrisurile existenţe la dosar sunt suficiente pentru rezolvarea pricinii şi a reţinut-o în pronunţare, dar a amânat pronunţarea în cauză pentru a da posibilitatea acestei părţi să formuleze concluzii scrise.
Nici critica recurentei privind greşita soluţionare a cererii de recuzare a dl. judecător N.V. nu este fondată.
Împrejurarea relevată de recurentă, în sensul că mandatarul său a formulat un memoriu la C.S.M. – Inspecţia judiciară împotriva acestui judecător, nu poate constitui un temei care să conducă la concluzia lipsei sale de imparţialitate.
Nici ultimul motiv de recurs, referitor faptul că prima instanţă nu a analizat corect materialul probator administrat în cauză, nu este fondat.
Astfel, recurenta a solicitat I.G.P.R. să răspundă la cererea sa înregistrată la această instituţie sub nr. 97632 din 15 mai 2008, cerere care viza comunicarea unor înscrisuri.
Această cerere a fost transmisă spre soluţionare la I.P.J. Dâmboviţa, care i-a comunicat recurentei răspuns, prin adresa nr. 106860 din 11 iunie 2008, în sensul că nu i se pot comunica copii după actele din dosarul aferent plângerii formulate de numita M.D., întrucât sunt aplicabile prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, astfel cum a fost modificată.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, prin refuz nejustificat de soluţionare a cererii se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În speţa de faţă, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, că nu este vorba de un refuz nejustificat al autorităţii intimate de a soluţiona cererea recurentei.
Cu alte cuvinte, nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat, refuzul are un astfel de caracter numai când se întemeiază pe excesul de putere.
O adresă prin care recurenta a fost înştiinţată că cererea sa nu poate fi soluţionată favorabil nu este o „dovadă" a refuzului nejustificat.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de reexaminare ca rămasă fără obiect.
Respinge recursul declarat de C.P.F. împotriva sentinţei nr. 150 din 24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a încheierii din 12 martie 2009 şi a încheierii din 23 septembrie 2009 pronunţate de aceeaşi instanţa, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2691/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2705/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
