ICCJ. Decizia nr. 2706/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2706/2010
Dosar nr. 1210/40/2009
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia civilă, reclamantul R.P. a chemat în judecată pe pârâţii Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă Bucureşti, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi R.I., solicitând instanţei obligarea acestora la eliberarea unui certificat de calificare în meseria de sculer-matriţer, calificare dobândită conform adeverinţei nr. 108/1988 emisă de Institutul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi, de asemenea, obligarea Institutului de Expertiză la plata daunelor morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 1988 a urmat cursurile de calificare pentru meseria de sculer matriţer în cadrul Institutului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, cursuri pe care le-a absolvit conform adeverinţei din 17 martie 1988. Cu toate că Ministerul Muncii urma să-i elibereze un certificat care să ateste calificarea dobândită, acest certificat nu a fost eliberat nici până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a învederat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece obligaţia de a elibera certificatul revine instituţiei care a furnizat programul de calificare, potrivit dispoziţiilor OGnr. 129/2000.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia competenţei materiale a Tribunalului şi excepţia lipsei procedurii prealabile.
Prin Decizia nr. 557/2009, Tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Suceava, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 257 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul R.P. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului un certificat de calificare profesională şi anexa corespunzătoare în care să se menţioneze competenţele profesionale dobândite conform adeverinţei din 17 martie 1988 emise de Institutul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă; instanţa a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi R.I. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
După cum rezultă din adeverinţa din 17 martie 1988 emisă de Institutul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, reclamantul a urmat cursurile de calificare în meseria de sculer matriţer.
Cu toate acestea, reclamantul nu a primit de la pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei certificatul de calificare profesională, fiind astfel încălcate prevederile art. 31 alin. (3) şi (5) din OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că ceilalţi pârâţi nominalizaţi în cererea dedusă judecăţii nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu au competenţa de a emite actul administrativ solicitat de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca nefondată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ, întrucât intimatul-reclamant nu a urmat procedura administrativă prealabilă.
De asemenea, recurentul a precizat faptul că prima instanţă a încălcat principiul neretroactivităţii legii, prin aplicarea unui act normativ la o situaţie factuală anterioară adoptării sale.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prima critică formulată de recurent este nefondată: Legea contenciosului administrativ arată în mod expres situaţiile în care nu este necesară plângerea prealabilă [art. 7 alin. (5)], iar din coroborarea dispoziţiilor art. 7, art. 8 şi art. 11 din legea în discuţie, rezultă că procedura prealabilă este impusă numai în cazul actului administrativ unilateral tipic, iar nu în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri ori al tăcerii autorităţii publice.
Prin cererea dedusă judecăţii, intimatul-reclamant a solicitat eliberarea unui certificat de calificare profesională în care să se menţioneze competenţele profesionale dobândite conform adeverinţei din 17 martie 1988 emise de Institutul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantului este fondată, în raport de prevederile art. 31 alin. (3) şi (5) din OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.
Art. 15 alin. (2) din Constituţie consacră principiul neretroactivităţii legii, prevăzând că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situaţii existente înainte de momentul emiterii actului.
În jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis impunerea lui şi în privinţa actelor administrative.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că interdicţia retroactivităţii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiţionează însăşi legalitatea acestor acte.
În speţa de faţă, instanţa de contencios administrativ constată că este în prezenţa unei aplicări retroactive a prevederilor din OUG nr. 129/2000, care este o normă cu putere de lege.
În concret, OUG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 430/02.09.2000 şi a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 375/2002, publicată în M. Of. Partea I, nr. 478/21.06.2002. Conform art. 48, ordonanţa în discuţie a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2001, cu excepţia prevederilor art. 23 alin. (2), care au intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2003.
Ca atare, acest act normativ nu poate fi aplicat în speţa de faţă, întrucât intimatul-reclamant invocă încălcarea unui drept născut anterior adoptării sale, respectiv în anul 1988, după finalizarea cursurilor de calificare în meseria de sculer matriţer.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 257 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului R.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2708/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2704/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
