ICCJ. Decizia nr. 2887/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2887/2010
Dosar nr. 10176/2/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.E., reprezentat de S.N.P.V.P.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2638 din 12 octombrie 2009, până la pronunţarea instanţei investite cu soluţionarea fondului cauzei.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că prin ordinul a cărui suspendare se solicită s-a dispus destituirea sa din funcţie publică, în temeiul dispoziţiilor art. 97 lit. d) din Legea nr. 188/1999 .
Reclamantul a arătat că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 3844 din 11 noiembrie 2009 , Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 2638 din 12 octombrie 2009 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, până la pronunţarea unei soluţii pe fondul cauzei.
Instanţa fondului a reţinut că, prin ordinul vizat, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, prin destituirea din funcţia publică de inspector vamal I la Compartimentul Supraveghere Specială din cadrul Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale , începând cu data de 15 octombrie 2009 .
Cu privire la faptele săvârşite de reclamant, care au determinat măsura destituirii, instanţa fondului a reţinut că acesta a interpretat eronat unele facturi interne, pentru produsele livrate între departamentele SC P. SA, ca fiind facturi fiscale determinate de operaţiuni de vânzare-cumpărare, încălcând prevederile OG nr. 2/2001 cu privire la motivarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, precum şi cu privire la sancţiunea complementară a confiscării.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamantul este angajat de 15 ani la autoritatea pârâtă, în care nu i s-au aplicat sancţiuni disciplinare. De asemenea, instanţa fondului a mai reţinut că motivarea sancţiunii aplicate este motivată în mod generic .
S-a apreciat că aceste aspecte creează o serioasă îndoială cu privire la legalitatea individualizării sancţiunii disciplinare, dar şi cu privire la faptele reţinute în sarcina funcţionarului public, putându-se aprecia că acestea reprezintă un caz bine justificat.
Totodată, instanţa fondului a reţinut ca fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, lipsirea reclamantului şi a familiei sale de mijloacele de subzistenţă putând fi apreciată ca o situaţie producătoare a unei pagube ce poate fi prevenită prin suspendarea actului de destituire, până la verificarea legalităţii actului pe fond .
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor.
În motivarea cererii de recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
- Referitor la prima condiţie de suspendare a executării, consideră pârâtul recurent că nu rezultă cu certitudine care au fost motivele pentru cazul bine justificat.
Se arată că ordinul contestat a fost emis după efectuarea în cauză a cercetării prealabile administrative, reţinându-se în sarcina reclamantului – interpretarea eronată a unor facturi interne pentru produse livrate între departamentele SC P. SA drept facturi fiscale determinate de operaţiuni de vânzare-cumpărare şi bineînţeles a consecinţelor legale ce decurg din acestea, nu au fost respectate dispoziţiile art. 20 din OUG nr. 2/2001 precum şi cele privind stabilirea măsurii complementare a confiscării, toate abaterile sunt prezentate detaliat în raportul comisiei de disciplină.
- Referitor la cea de-a doua condiţie, se susţine că reclamantul nu a prezentat dovezi în sensul ameninţării prin executarea actului administrativ, cu o vătămare iminentă şi deci ireparabilă.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte văzând motivele invocate, dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
- Referitor la prima condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 – existenţa unui caz bine justificat, în mod corect prima instanţă a apreciat că în raport de faptele săvârşite de reclamant şi anume că a interpretat greşit unele facturi interne şi a încălcat prevederile art. 20 din OG nr. 2/2001 – acesta este dovedit.
Astfel, Înalta Curte apreciază că faptele săvârşite aşa cum au fost prezentate au un grad mare de subiectivism. „Interpretarea" trebuie să fie analizată pe fondul cauzei în raport de normele incidente precum şi de alte regulamente interne, pregătirea reclamantului, atribuţii de serviciu, practică în materie. La fel faptul că s-a aplicat sancţiunea disciplinară cea mai gravă pentru prima abatere trebuie analizată pe fondul cauzei.
De aceea această situaţie poate constitui un caz bine justificat, făcând necesară cercetarea pe fond a celor susţinute.
- În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 – prejudiciul iminent, acesta este în strânsă corelaţie cu primul argument.
Având în vedere că sancţiunea aplicată a fost destituirea din funcţia publică de inspector vamal I – a reclamantului, fără îndoială că această situaţie produce un prejudiciu iminent în sensul lipsei mijloacelor de subzistenţă pentru întreaga familie a reclamantului.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 3844 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2879/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 2922/2010. Contencios → |
|---|
