ICCJ. Decizia nr. 2848/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2848/2010
Dosar nr. 819/42/200.
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 189 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român – Ministerul Economiei şi Finanţelor, precum şi acţiunea formulată de F.N.N. în contradictoriu cu A.N.R.P., fiind obligată această pârâtă la plata sumei de 139.172 lei despăgubiri către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român – Ministerul Economiei şi Finanţelor este întemeiată, întrucât plata despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 se asigură de către A.N.R.P.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 268 din 04 iulie 2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 s-a aprobat cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate în Basarabia, iar suma în speţă trebuia acordată eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, reclamantului neacordându-i-se însă nicio tranşă până la data pronunţării hotărâri.
S-a apreciat totodată că obligaţia actualizării despăgubirilor la data plăţii efective izvorăşte din lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.R.P., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind eşalonarea plăţii pe parcursul a doi ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situaţia în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza actului normativ
De asemenea, a mai subliniat recurenta, Legea nr. 290/2003 nu presupune restituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilităţile economice şi financiare ale ţării, în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale.
S-a mai opinat că neplata primei tranşe către reclamant nu dovedeşte un refuz nejustificat, plata acesteia fiind condiţionată de limita sumelor aprobate de la bugetul de stat.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelate cu cele ale art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se pronunţă casarea unei hotărâri atunci când s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006 şi HG nr. 57/2008.
Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, Hotărârile A.N.R.P., Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Acelaşi text de lege prevede, la alin. (6), că „hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege".
Prevederi similare conţin şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin HG nr. 1120/2006, aşa cum au fost modificate prin HG nr. 57/2008.
Astfel, potrivit art. 17 alin. (1) şi alin. (4) lit. e) din aceste Norme metodologice, Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, care funcţionează în cadrul A.N.R.P., verifică documentele de plată depuse de beneficiarii despăgubirilor şi propune vicepreşedintelui efectuarea plăţii pe baza documentelor prezentate, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (6) ale aceluiaşi text, deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul.
Întrucât aceste norme legale cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie - reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în primă instanţă, în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P., Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi în privinţa oricăror acţiuni întemeiate pe prevederile respectivei legi.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat A.N.R.P. împotriva sentinţei nr. 189 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2842/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2849/2010. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
