ICCJ. Decizia nr. 2580/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2580/2010
Dosar nr. 8621/1/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit că judecătorii şi procurorii în funcţie nu pot participa la concursul de admitere în magistratură, organizat potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La adoptarea hotărârii menţionate s-a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi primiţi în magistratură, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (2), foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime de 5 ani.
S-a concluzionat că, din conţinutul dispoziţiilor legale menţionate, rezultă posibilitatea de participare la concursul de admitere în magistratură numai pentru foştii procurori şi judecători care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile.
Totodată s-a reţinut că nu este prevăzută posibilitatea participării la concurs a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, întrucât aceştia nu mai urmăresc scopul declarat al concursului - numirea în magistratură, iar schimbarea instanţei sau parchetului la care funcţionează se poate realiza pe calea transferului, delegării sau detaşării .
Recurenta consideră că, prin hotărârile atacate, s-a adus o atingere gravă şi cu caracter arbitrar dreptului persoanelor care au promovat anterior examenul de admitere în magistratură, prezumate a avea un nivel ridicat de cunoştinţe juridice, de a ocupa un post de magistrat, dintre cele scoase la concurs.
Mai arată recurenta că, în trecut, au existat cazuri de judecători şi procurori în funcţie , care au fost admişi să participe la concurs.
Apreciază că, prin actele administrative atacate, s-a realizat o modificare a condiţiilor de participare la concursul de admitere în magistratură, iar îndeplinirea cerinţei ca magistratul să nu se afle în funcţie trebuie verificată la momentul numirii, care este ulterior celui promovării examenului de admitere. Consideră soluţia adoptată ca fiind o adăugare la lege.
Împotriva hotărârii menţionate a declarat recurs A.R., judecător la Judecătoria Chişineu-Criş, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică, cu un caracter abuziv şi discreţionar şi solicitând anularea acesteia. Ulterior, recurenta şi-a completat cererea de recurs , arătând că înţelege să atace şi Hotărârea nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secţiei pentru judecători a C.S.M.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând în prealabil excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva Hotărârii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva hotărârii nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, intimatul a invocat aceiaşi excepţie de inadmisibilitate susţinând că prin criticile formulate împotriva acestei hotărâri sunt vizate în fapt dispoziţiile Hotărârii nr. 1950 din 29 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea acestui recurs ca nefondat.
La termenul din 18 mai 2010 intimatul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, cu privire la acest recurs susţinând că prin Decizia nr. 1873/2010 a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins irevocabil recursul declarat pe cale separată împotriva aceleiaşi hotărâri.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia de inadmisibilitate a recursului formulat de recurenta-reclamantă, se constată că aceasta este nefondată în raport de prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conţinutul hotărârilor atacate vizând raporturile privind cariera magistraţilor, fiind astfel îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul mai sus menţionat.
Examinând legalitatea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 prin prisma criticilor expuse în recursul de faţă, declarat în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte reţine următoare.
În fapt recurenta, având calitatea de judecător în funcţie la Judecătoria Chişinău Criş a formulat cerere de înscrise la concursul de admitere în magistratură din data de 15 octombrie 2009, cererea acesteia fiind respinsă prin Hotărârea nr. 77 din 30 octombrie 2009 a Comisiei de organizare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Hotărârea nr. 1950 pronunţată la data de 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care constituie obiectul recursului de faţă, s-a hotărât, în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor legale ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că judecătorii şi procurorii în funcţie nu pot participa la concursul de admitere în magistratură organizat potrivit acestor prevederi legale.
Pentru a se pronunţa astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut în motivarea hotărârii faptul că dispoziţia legală analizată permite participarea la concurs doar în privinţa foştilor judecători şi procurori a căror calitate să fi încetat din motive neimputabile, ceea ce impune concluzia că judecătorii şi procurorii în funcţie nu pot participa la concursul de admitere în magistratură organizat potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicat cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta critică această hotărâre apreciind că aceasta ar fi abuzivă şi nelegală întrucât consideră că prin adoptarea acesteia s-a realizat în concret nu o interpretare a legii cât o modificare a condiţiilor de înscriere la examenul de admitere în magistratură.
Consideră recurenta că, raportat la dreptul unui magistrat definitiv de a susţine examenul de admitere în magistratură, cerinţa ca magistratul să nu se afle în funcţie trebuie îndeplinită, la momentul numirii, care este ulterior promovării examenului de admitere în magistratură.
În ceea ce priveşte oportunitatea actului administrativ atacat, apreciază recurenta că nici această condiţie nu este îndeplinită, întrucât se urmăreşte criteriul cantităţii, în detrimentul calităţii.
Totodată, recurenta a mai invocat în susţinerea recursului formulat încălcarea normelor interne şi internaţionale referitoare la liberul acces la muncă şi existenţa unei discriminări.
Întrucât în argumentarea recursului de faţă, recurenta invocă acelaşi temei legal din care deduce însă o concluzie opusă celei la care a ajuns intimatul, Înalta Curte urmează a analiza ea însăşi acest text legal.
Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că „pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ din Institutul de Cercetări al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul superior juridic acreditat precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime de cel puţin 5 ani".
Prin această dispoziţie legală sunt stabilite strict şi limitativ categoriile de persoane care pot participa la concursul de admitere în magistratură în condiţiile art. 33 alin. (1) acest text neputând fi extins prin analogie şi altor categorii deci nici judecătorilor şi procurorilor aflaţi în funcţie, categorie din care face parte şi recurenta.
Prin hotărârea atacată s-a reţinut în mod corect că dispoziţia legală analizată permite „participarea la concurs doar în privinţa foştilor judecători şi procurori, o astfel de posibilitate nefiind reglementată şi pentru actualii judecători şi procurori".
S-a reţinut totodată faptul că acest text condiţionează participarea foştilor judecători şi procurori la concursul de admitere în magistratură şi de modalitatea de încetare a acestei calităţi, respectiv „încetarea activităţii din motive neimputabile".
În raport de dispoziţiile legale ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor Înalta Curte constată că prin hotărârea nr. 1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a făcut o corectă interpretare a acestora, reţinând imposibilitatea de susţinere a concursului de către judecătorii şi procurori în funcţii fie ei stagiari sau definitivi, aceste categorii neîndeplinind condiţiile impuse de textul legal.
Susţinerile recurentei potrivit cărora textul legal nu face nici o distincţie între judecătorii şi procurorii aflaţi în funcţii după cum aceştia sunt stagiari sau definitivi nu pot fi reţinute, întrucât astfel cum rezultă din textul analizat, acesta face referire în mod generic la magistraţii „în funcţie" astfel că sunt vizate ambele categorii, atât aceea a magistraţilor stagiari cât şi a magistraţilor definitivi.
Astfel fiind, nu poate fi reţinută nici critica recurentei potrivit căreia prin hotărârea atacată s-ar produce o discriminare, aceasta aplicându-se fără distincţie tuturor persoanelor care fac parte din categoria magistraţilor stagiari sau definitivi.
Un argument suplimentar în justificarea interpretări legale a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor reţinut prin hotărârea criticată, rezultă şi din interpretarea teleologică a acestor dispoziţii, prin prisma scopului declarat al acestui concurs, respectiv numirea în magistratură, scop care în mod evident nu poate fi realizat, în ceea ce priveşte persoanele care sunt deja numite în magistratură.
Nu pot fi reţinute, fiind nefondate nici susţinerile recurentei referitoare la încălcarea unor norme interne sau internaţionale privind liberul acces la muncă întrucât dispoziţiile legale ale art. 33 alin. (1) din lege cât şi interpretarea acestor dispoziţii prin hotărârea atacată vizează condiţiile legale pentru participarea la un concurs, astfel că nu se poate reţine o îngrădire a dreptului la muncă al recurentei.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 este legală iar recursul formulat împotriva acesteia, urmează a fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte cea de-a doua hotărâre atacată, nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimat este întemeiată întrucât recursul declarat de către recurentă pe cale separată, împotriva aceleiaşi hotărâri care a făcut obiectul dosarului nr. 9095/1/2009 a fost respins prin Decizia nr. 1873 din 15 aprilie 2010 a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatându-se îndeplinită condiţia triplei identităţi, de cauză, obiect şi părţi conform dispoziţiilor art. 166 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 1201 C. civ. recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de A.R. împotriva Hotărârii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, excepţie invocată de intimat.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.
Admite excepţia autorităţii de lucru judecat privind recursul declarat împotriva Hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 922 din 5 noiembrie 2009 şi respinge recursul în consecinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2850/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2851/2010. Contencios → |
|---|
