ICCJ. Decizia nr. 2850/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2850/2010
Dosar nr. 433/57/200.
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 212/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii O.I.N. şi S.A.I. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acţiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 4882/FF emisă de pârâtă în 26 septembrie 2008, evaluarea terenului agricol în suprafaţă de 60,4306 ha situat în comuna Şepreuş, judeţul Arad şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce vor fi stabilite pe cale de expertiză. A fost de asemenea respinsă acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu D.G.F.P. Alba, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingându-se şi cererea de chemare în garanţie a SC E. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 19 mai 2009 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român prin D.G.F.P. Alba, astfel încât se impune respingerea acţiunii reclamanţilor promovată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
S-a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 453/2006 a Judecătoriei Chişinău Criş, hotărâre rămasă irevocabilă, s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului agricol în suprafaţă de 60,4306 ha şi s-a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a acestui teren.
Totodată, prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorii C.M.G. şi C.D. s-a stabilit că valoarea de piaţă estimată la data de 01 martie 2008 pentru terenul în speţă este de 114.818 Euro, adică 427.916 lei exclusiv TVA.
Prin Decizia nr. 4882/ FF din 26 septembrie 2008 s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanţilor S.A.I. şi O.I.N., în cuantum de 427.916 lei, reclamanţii contestând această decizie.
S-a mai reţinut că prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar C.G., la solicitarea reclamanţilor, s-a stabilit că valoarea terenului pentru care se solicită despăgubiri este de 311.218 Euro, respectiv 1.314.523 lei.
A apreciat instanţa fondului că această din urmă evaluare nu este de natura a înlătura concluziile raportului întocmit la 01 martie 2008 şi, corespunzător, de a afecta validitatea deciziei atacate în cauză.
Astfel, evaluarea anterior întocmită răspunde exigenţelor legii şi este de natură a oferii, prin valoarea propusă a terenului în discuţie, o justă şi echitabilă reparaţie reclamanţilor pentru pierderea patrimonială suferită, prin utilizarea unor criterii obiective apte de a conduce la rezultatul scontat.
În ce priveşte expertiza tehnică judiciară efectuată la cererea reclamanţilor, prima instanţă a apreciat că prin aceasta se ajunge la stabilirea unei valori de piaţă rezultată din media ofertelor preconstituite de reclamanţi, pe care aceştia pretind că le-ar fi primit pentru terenul în cauză, criteriu nerealist în condiţiile în care aceştia nu deţin un asemenea teren în materialitatea sa.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs reclamanţii O.I.N. şi S.A.I., invocând dispoziţiile cu caracter general cu privire în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi nu şi-au structurat criticile formulate în motivele de recurs, însă, din modul în care au fost expuse, Înalta Curte reţine că acestea vizează greşita respingere a acţiunii, în condiţiile în care valoarea terenului a fost stabilit prin expertiza judiciară efectuată în cauză, iar modul de calcul şi valoarea terenului nu a fost contestată de partea adversă.
Arată că în eventualitatea în care instanţa de fond nu a agreat expertiza judiciară, în baza rolului activ putea dispune efectuarea unei noi expertize, la care s-ar fi opus, tocmai pentru a consolida justeţea pretenţiilor deduse judecăţii.
Deşi nu este formulat ca un motiv de recurs distinct, recurenţii susţin că nu au avut posibilitatea să atace în justiţie, raportul de evaluare extrajudiciară al Comisiei, care nu le-a fost comunicat şi că nu există niciun impediment pentru a se reveni asupra deciziei atacate pentru a se stabili în favoarea lor o justă şi reală despăgubire.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata–pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi chemata în garanţie SC E. SRL, au solicitat respingerea recursului, apreciind că motivele de recurs sunt netemeinice şi nefondate.
Referitor la susţinerile recurenţilor-reclamanţi, conform cărora raportul de evaluare nr. 5154/R din 08 aprilie 2008 nu le-a fost comunicat niciodată, astfel încât nu au avut posibilitatea de a efectua obiecţiuni, precizează că, astfel cum rezultă din confirmările de primire, existente la dosarul cauzei, acestora le-a fost transmis raportul de evaluare la data de 08 ianuarie 2008, respectiv 11 februarie 2008 şi că după confirmarea primirii raportului de evaluare, reclamanţii au avut posibilitatea de a formula obiecţiuni la raportul de evaluare potrivit art. 16.13 din HG nr. 1095/2005, iar evaluatorul avea obligaţia de a răspunde la acestea, înainte de emiterea deciziei.
Apreciază că este inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din propria culpă nu şi-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative să conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia - titlu de despăgubire.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor cuprinse în întâmpinările depuse la dosar, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.
Instanţa de fond a reţinut în mod judicios ca obiectul acţiunii cu care a fost învestită îl constituie cererea reclamanţilor de anulare a Deciziei nr. 4887/FF din 26 septembrie 2009 prin care s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 427.917 RON conform raportului de evaluare nr. 5154/R din 8 aprilie 2008 întocmit în dosarul nr. 11342/FFCC/2007, în temeiul art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (7) din Titlu VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţie, precum şi unele măsuri adiacente.
Din motivele acţiunii şi criticile formulate în cererea de recurs rezultă că recurenţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare ce a stat la baza acestei decizii.
Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură, este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape, a căror parcurgere este obligatorie anterior emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Astfel, în etapa evaluării, potrivit art. 16.14 din HG nr. 1095/2005 "raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale".
Contrar celor susţinute de recurenţi prin motivele formulate, la dosar au făcut dovada comunicării raportului de evaluare, aspect dovedit cu confirmarea de primire depuse la dosarul de fond (filele 98-99).
Potrivit art. 16.13 din Legea nr. 247/2005, recurenţii-reclamanţi aveau posibilitatea de a formula obiecţii la raportul de evaluare şi nu prin ocolirea acestei proceduri administrative să conteste ulterior concluziile evaluării pe baza cărora s-a emit titlu de despăgubire.
Dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare în situaţia în care se acordă despăgubiri, procedură ce are un caracter contradictoriu în faza de evaluare, de natură a asigura dreptul persoanelor beneficiare de a obţine o evaluare apropiată cu realitatea pieţei în momentul evaluării.
Aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă la fondul cauzei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a constat că raportul de evaluare a fost întocmit conform Standardelor Internaţionale de Evaluare, precum şi faptul că evaluatorul a utilizat metoda comparaţiilor directe aşa cum prevăd metodele de evaluare a terenului conform Standardele Internaţionale de Practică în Evaluare - IVS-GN 1 - Evaluarea proprietăţilor Imobiliare, Ediţia a VIII-a, şi că au fost utilizate informaţii luate din ofertele de pe piaţă, contracte de vânzare-cumpărare, inclusiv certificatul emis de Primăria comunei Şepreuş, jud. Arad, sub nr. 578 din 06 martie 2008.
Cu privire la acest raport de evaluare ce a stat la baza deciziei atacate şi prima instanţă a constatat că răspunde exigenţelor legii şi este de natură a oferi prin valoarea propusă a terenului evaluat, o justă şi echitabilă reparaţie.
Este real că în cauză la solicitarea reclamanţilor s-a efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară prin care s-a stabilit o valoare a despăgubiri de 311.218 Euro, însă instanţa de fond a apreciat că această expertiză nu este de natură a înlătura concluziile raportului de evaluare care a stat la baza emiterii deciziei atacate şi, corespunzător, de a afecta validitatea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Mai mult, se constată că este pertinentă apărarea intimatei chemate în garanţie potrivit căreia raportul de evaluare a fost întocmit la o anumită dată şi anume la data de 01 martie 2008, pe baza datelor de piaţă existente atunci şi că ulterior fluctuaţiile acesteia au fost foarte mari şi nu se mai putea emite un raport de evaluare pe baza datelor existente pe piaţă un an mai târziu, când un alt evaluator a utilizat numai oferte efectuate în anul 2009.
Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă că Decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare nu a fost contestat în procedura administrativă, conform dispoziţiilor art. 16.13 din Normele aprobate prin HG nr. 1095/2002, iar concluziile raportului de expertiză efectuat în această fază judiciară nu este de natură a afecta validitatea actului atacat.
Astfel fiind, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.I.N. şi S.A.I. împotriva sentinţei nr. 212/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2849/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2580/2010. Contencios → |
|---|
