ICCJ. Decizia nr. 2849/2010. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2849/2010
Dosar nr. 946/54/2009
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 339 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de A.D.S., P.L. şi I.W.C., în contradictoriu cu S.R.T.R. SA, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv Direcţia de Telecomunicaţii Olt, acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M12 nr. 0065 emis la data de 16 septembrie 1998 pentru suprafaţa de 458 mp teren intravilan.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
A reţinut judecătorul primei instanţe că din economia art. 109 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu prevederea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că procedura prealabilă constituie o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii.
S-a mai constatat că în materia certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, dispoziţiile legale incidente nu creează nicio derogare de la regula obligativităţii exercitării recursului administrativ prealabil, iar, în raport cu toate aspectele relevate, s-a reţinut că reclamantele nu au urmat procedura prealabilă obligatorie, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea acţiunii formulate în contencios administrativ.
2. Recursul declarat de A.D.S., P.L. şi I.W.C.
Împotriva hotărârii Curţii de apel au formulat recurs reclamantele A.D.S., P.L. şi I.W.C. invocând dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ.
Recurentele au susţinut că soluţia primei instanţe este afectată de vicii de procedură întrucât s-a referit la hotărâri judecătoreşti care nu le sunt opozabile şi a ignorat hotărârile judecătoreşti prin care li se consfinţeşte dreptul de proprietate.
Ele au solicitat admiterea recursului, consfinţirea dreptului lor de proprietate asupra întregului teren intravilan deţinut de bunicul matern, recuperarea prejudiciului constând în chiria neîncasată, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
3. Apărările formulate de SC R. SA şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţional.
Prin întâmpinările înregistrate la data de 9 aprilie 2010, respectiv la 27 mai 2010 intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, după cum impune art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte aspectele ce vizează fondul cauzei, intimaţii au afirmat că nu pot fi examinate, întrucât Curtea de apel nu a putut păşi la cercetarea acestuia.
4. Procedura în faţa Înaltei Curţi
Recurentele şi-au precizat şi sistematizat motivele de recurs, prin Nota depusă la data de 26 mai 2010, dezvoltând aspecte legate de nelegalitatea actului administrativ atacat.
În cadrul probei cu înscrisuri ce a fost încuviinţată recurentelor în temeiul art. 305 C. proc. civ., acestea au prezentat în copie o amplă documentaţie, indicând, după cum s-a reţinut şi în practicaua acestei decizii că înscrisurile aflate la filele 124, 134, 174 şi 178 demonstrează îndeplinirea procedurii prealabile.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticii formulate de recurente, a apărărilor formulate de intimaţi, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentele-reclamante au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 12 nr. 0065 emis de Ministerul Comunicaţiilor la data de 17 septembrie 1998, solicitând anularea parţială a acestuia, în ceea ce priveşte suprafaţa de 458 mp teren intravilan situat în oraşul Corabia.
Necontestat, actul atacat este un act administrativ care poate fi cenzurat potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, numai în termenele şi condiţiile prevăzute de acest act normativ.
Prin urmare, după cum bine a reţinut Curtea de apel, sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care:
„(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)."
În speţă, autoarea recurentelor, C.M., a luat cunoştinţă de actul administrativ atacat încă de la 14 octombrie 1998, potrivit practicalei sentinţei civile nr. 1543 din 14 octombrie 1998 a Judecătoriei Corabia (fila 39, dosar Curtea de Apel Craiova), când, într-un alt litigiu, SC R. SA l-a prezentat în probaţiune.
Aşa fiind, raportându-se la acel moment ca fiind momentul în care s-a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi reţinând că din înscrisurile depuse în probaţiune, inclusiv cele invocate de recurente în practicaua acestei decizii, nu rezultă că în cauză s-a solicitat autorităţii publice emitente revocarea în parte a acestuia, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, câtă vreme art. 109 alin. (2) C. proc. civ. condiţionează exerciţiul dreptului la acţiune de ataşarea dovezii îndeplinirii procedurii prealabile.
În fine, în raport de faptul că instanţa de recurs exercită un control de legalitate limitat la soluţia primei instanţe care a vizat o excepţie peremptorie, toate aspectele referitoare la fondul cauzei, invocate de recurenţi, nu vor putea fi examinate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.S., P.L. şi I.W.C. împotriva sentinţei nr. 339 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2848/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2850/2010. Contencios → |
|---|
