ICCJ. Decizia nr. 2865/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2865/2010
Dosar nr. 4409/2/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.S., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O.R.I. – D.I.M. Bucureşti, obligarea pârâtei la emiterea autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii detaşaţi, prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 56/2007, cu consecinţa emiterii permisului de şedere şi suspendarea efectelor respingerii cererii de eliberare a „autorizaţiei de muncă" cu consecinţa prelungirii dreptului de şedere în România.
În motivare, reclamantul, a susţinut că este cetăţean turc, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la SC S.Y.I.V.E. AS, fiind detaşat la sucursala din Bucureşti a acestei societăţi. A mai arătat reclamantul, că a intrat pe teritoriul României cu o viză de lungă şedere de tip D/AS, valabilă până în data de 18 decembrie 2008, că în data de 10 septembrie 2008, a solicitat pârâtei eliberarea autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii detaşaţi, prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 56/2007, solicitare la care pârâta, i-a comunicat, prin adresa nr. 2802125 din 02 octombrie 2008, un răspuns negativ cu motivarea că a expirat contingentul de 10.000 de autorizaţii aferent anului 2008, aprobat prin HG nr. 150/2008 reclamantul precizând totodată, faptul că plângerea prealabilă formulată împotriva acestei adrese, şi înregistrată sub. nr. 2802481 din 29 octombrie 2008 i-a fost, de asemenea, respinsă de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 434 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâta la emiterea autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii detaşaţi prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 56/2007 şi a respins capătul de cerere privind suspendarea executării adresei nr. 2802125 din 2 octombrie 2008 ca rămasă tară obiect.
Prin Decizia civilă nr. 1128 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti în considerarea dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 639/2007 şi art. 10 alin. (I) din Legea nr. 554/2004, care atribuie O.R..I. calitatea de autoritate publică centrală, a casat sentinţa recurată şi rejudecând cauza, prin Decizia nr. 4109 din 24 noiembrie 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta D.I.M. Bucureşti la emiterea pentru reclamant a autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii detaşaţi prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 56/2007 şi a respins capătul de cerere privind suspendarea executării adresei nr. 2802125 din 2 octombrie 2008 ca rămas fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că argumentul invocat de pârâtă în justificarea respingerii solicitării reclamantului, respectiv expirarea contingentului anual de autorizaţii, este nefondat în raport cu dispoziţiile HG nr. 1368/2008, prin care s-a dispus suplimentarea acestui contingent cu încă 5000 de autorizaţii, astfel încât, în raport cu data formulării cererii de către reclamant, se impunea reanalizarea solicitării acestuia. Curtea a apreciat totodată, că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 5 din HG nr. 150/2008, care fac referire la suplimentarea autorizaţiilor atunci când numărul cererilor este mai mare decât cel al autorizaţiilor, reiese că reclamantului nu-i revenea obligaţia de a formula o nouă cerere, întrucât mărirea numărului acestor autorizaţii se raportează la solicitări deja existente.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.I.M. Bucureşti criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit, în ceea ce priveşte cererea intimatului-reclamant, faptul că au fost respectate dispoziţiile art. 14 alin .(1) lit. c) din OUG nr. 56/2007, deşi acesta nu depusese în termenul legal prevăzut pentru soluţionarea cererii toate documentele necesare obţinerii autorizaţiei de muncă, iar traducerea legalizată a scrisorii de detaşare, a fost depusă după expirarea acestui termen.
Consideră recurenta că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond prin sentinţa criticată, faptul că actul de detaşare nu trebuie să menţioneze expres funcţia pe care urmează a fi detaşat salariatul, ignorând dispoziţiile art. 2 lit. g) din OUG nr. 56/2007.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 5 din HG nr. 150/2008 care fac referire la suplimentarea autorizaţiilor în sensul că nu ar fi necesară formularea unei noi cereri. Consideră recurenta că având în vedere dispoziţiile art. 44 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 194/2002 republicată, potrivit cărora autorizaţiile de muncă se eliberează străinilor care se încadrează în contingentul anual aprobat, astfel că la data suplimentări nu avea obligaţia legală de a reanaliza din oficiu cererile depuse şi nesoluţionate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 56/2007, pentru obţinerea autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii detaşaţi, angajatorul, persoană juridică din România ori reprezentanţa, sucursala sau filiala unei persoane juridice cu sediul în străinătate, are obligaţia de a depune o cerere motivată însoţită de documentele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a), b), d) şi i) precum şi de copia actului de detaşare tradus şi legalizat.
În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză cu ocazia judecării în fond a cauzei, cererea de acordare a autorizaţiei de muncă nu a fost însoţită de documentul prevăzut la litera c) a articolului mai sus menţionat, nefiind anexată copia actului de detaşare tradus şi legalizat.
Faptul ulterior al depunerii documentului respectiv la data de 16 octombrie 2008, cu depăşirea termenului legal de soluţionare a cererii pentru obţinerea autorizaţiei conform art. 15 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat, nu poate fi considerat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii astfel cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru eliberarea autorizaţiei solicitate. Pe de altă parte, la data soluţionării cererii, numărul de autorizaţii aprobat prin HG nr. 150/2008 pentru anul 2008 era depăşit iar potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 56/2007 cu modificările şi completările ulterioare, străinii pot fi angajaţi în muncă pe teritoriul României, dacă se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Astfel fiind, suplimentarea ulterioară a numărului autorizaţilor de muncă prin HG nr. 1368/2008 nu are relevanţă în cauză deoarece această suplimentare a intervenit ulterior soluţionării cererii intimatului iar o nouă cerere de acordare a autorizaţiei nu a fost formulată, iar dispoziţiile OUG nr. 56/2007 nu impun instituţiei intimate, obligaţia reanalizării cererilor de eliberare a autorizaţiilor de muncă soluţionate nefavorabil datorită epuizării contingentului anual, în momentul suplimentării acestuia, angajatorul având obligaţia legală ca pentru fiecare solicitare de autorizaţie de muncă să depună o cerere motivată însoţită de toate documentele prevăzute de dispoziţiile legale.
Astfel fiind, reţinând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind un refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate de intimatul-reclamant pentru acordarea autorizaţiei de muncă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat în cauză şi va modifica sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.I.M. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4109 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2847/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2871/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
