ICCJ. Decizia nr. 2888/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2888/2010
Dosar nr. 5277/2/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 335 din 03 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC R.M.G.C. SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi, în consecinţă, pârâtul a fost obligat să emită avizele şi acordurile de funcţionare în condiţiile de siguranţă a barajelor pentru proiectele tehnice „C.” şi respectiv „C.A.”
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 105/2003 emis de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului se prevede că pentru emiterea acordului trebuie întocmită o documentaţie de către experţi, care trebuie avizată de o comisie de avizare.
Analizând actele dosarului, Curtea de Apel a constatat că această Comisie de avizare a procedat la avizarea documentaţiei, însă avizul în cauză nu a fost semnat de Preşedintele Comisiei.
Instanţa de fond a reţinut că refuzul preşedintelui comisiei de a semna avizul este nul nejustificat, întrucât preşedintele nu are un drept de veto în această materie, pentru că semnătura sa nu are decât valoarea unei operaţii materiale prin care se asigură eficienţa actului juridic ce emană de la organul colegial.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că refuzul de semnare a avizului în litigiu de către preşedintele Comisiei este nejustificat, întrucât motivarea acestuia, că reclamanta trebuie să completeze documentele depuse prin certificarea faptului că amplasamentul celor două obiective este cel prevăzut în documentaţiile transmise, nu este întemeiată.
Instanţa a reţinut că avizul CONSIB din 26 martie 2008 nu putea să-şi piardă valabilitatea întrucât nu există o normă care să prevadă acest lucru, iar pe de altă parte, instanţa a constatat că doar Comisia centrală de avizare ar fi putut să solicite date suplimentare conform art. 4 alin (3) din anexa I la Ordinul nr. 105/2003 al Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat emiterea unui aviz şi a acordului pentru două baraje cu o locaţie indicată de solicitant iar avizul şi acordul se emit pentru locaţia indicată de solicitant.
Instanţa a concluzionat, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Ordinul nr. 105/2003 al Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului, ca valabilitate a avizului / acordului încetează numai în cazul în care lucrările de construire se efectuează într-o altă locaţie, astfel încât în cauza de faţă nu există motive de respinge a acordului în condiţiile în care s-a emis avizul pentru cele două locaţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greşita aplicare a legii în raport de probele administrate.
În motivele de recurs se arată că în mod nelegal s-a apreciat că în cauză există un refuz nejustificat al preşedintelui comisie de a emite acordul de funcţionare solicitat de reclamanta-intimată.
Se arată că refuzul a fost justificat de o prudenţă explicabilă în evaluarea proiectelor propuse de intimată.
Se invocă 5 argumente pentru care preşedintele CONSIB nu şi-a dat acordul.
Primul viza faptul că documentaţia depusă de reclamantă nu a fost suficientă şi nu mai corespunde realităţii.
Al doilea aspect priveşte faptul că „funcţionarea în siguranţă” a celor două baraje presupune nu numai asigurarea unor soluţii constructive care să garanteze rezistenţa mecanică a barajelor respective cât şi măsuri care să asigure o impermeabilizare a cuvetelor lacurilor în special a iazului de decantare C.
Al treilea şi al patrulea aspect priveşte faptul că temeiul de drept invocat de reclamanta-intimată nu este suficient deoarece în cauză nu sunt aplicabile numai dispoziţiile legale privind funcţionarea în siguranţă a barajelor ci şi dispoziţiile legale privind depozitarea deşeurilor respectiv HG nr. 349/2005, dat fiind că o parte din materialul se va depozita în Iazul C. este constituit din deşeuri periculoase iar din documentaţia depusă de reclamantă nu rezultă îndeplinirea criteriilor de siguranţă a barajelor respective în unele situaţii speciale.
Ultimul aspect invocat în recurs priveşte faptul că proiectantul nu a explicitat problema garanţiei în timp a barajelor efectuate, care nu reprezintă simple acumulări de apă ci veritabile depozite de deşeuri periculoase.
Se solicită admiterea recursului modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a invocat conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului pe considerentul că motivele de recurs invocate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. deoarece nu privesc sentinţa recurată, iar în subsidiar pe recursul declarat se solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Motivat, Curtea în şedinţa publică din 23 februarie 2010 a respins excepţia nulităţii recursului.
În aceeaşi şedinţă recurentul a invocat în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a actelor administrative din data de 29 martie 2007 intitulate referate de expertizare avizare.
Admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 9 martie 2010.
Motivat Curtea prin încheierea din 9 martie 2010 a respins cererea de sesizare a instanţei conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 apreciind că referatele contestate pe calea excepţiei de nelegalitate nu reprezintă acte administrative admisibile a fi contestate direct sau pe calea excepţiei de nelegalitate fiind operaţiuni administrative premergătoare emiterii avizului privind documentele de evaluare a stării de exploatare în siguranţă a barajelor precum şi a Acordului de funcţionare în condiţiile de siguranţă pentru proiectele tehnice solicitate de reclamantă.
În baza art. 305 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a depus la dosar acte în susţinerea recursului, în şedinţa publică din 4 mai 2010.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea, în majoritate pentru următoarele considerente apreciază recursul ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 244/2000 coroborat cu dispoziţiile Ordinelor nr. 118/2002 şi a Ordinului nr. 105/2003 în raport de obiectul cauzei: contestare refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a emite actele solicitate de reclamanta-intimată respectiv avizele şi acordurile de funcţionare în condiţii de siguranţă a barajelor pentru proiectele tehnice „C.” şi respectiv „C.A.”
În mod legal s-a constatat existenţa unui refuz nejustificat constând în refuzul nelegal, manifestat cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, al preşedintelui Comisiei CONSIB de a semna avizul solicitat de reclamanta-intimată.
Curtea nu va reţine că acest refuz a fost legal, justificat şi că a reprezentat conform recursului o manifestare a unei „prudenţe justificate” a Preşedintelui Comisiei.
În mod legal prin sentinţa recurată s-a apreciat în corect că în condiţiile în care s-au respectat dispoziţiile art. 4 alin. (1), (3) şi (8) din Ordinul nr. 105/2003 al Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului şi Comisia de avizare a avizat în unanimitate documentaţia depusă de reclamantă în şedinţa extraordinară din 26 martie 2008 şi a fost incidentă spre semnare actele de reglementare a funcţionării în condiţii de siguranţă a barajelor, refuzul de a semna reprezintă un abuz, un act nelegal şi respingând un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Deşi nu a emis, motivat un refuz explicit de semnare, poziţia preşedintelui Comisiei şi respectiv al pârâtului reprezintă un refuz nejustificat cu încălcarea dreptului reclamantei de a-i fi eliberate avizele şi acordurile referitoare la starea de siguranţă a barajelor din cadrul amenajării miniere Roşia Montană.
De altfel motivele pentru care preşedintele comisiei refuză semnarea avizului nu sunt justificate (dincolo de faptul că acesta nu avea competenţa să refuze emiterea unui astfel de aviz în condiţiile existenţei unui vot al comisiei în sensul emiterii avizului). Preşedintele comisiei a solicitat documente care să certifice că amplasamentul celor două obiective este cel prevăzut în documentaţiile transmise, considerând că faţă de această solicitare avizul CONSIB din 26 martie 2008 îşi pierde valabilitatea.
Este evident, pe de o parte că avizul CONSIB nu putea să îşi piardă valabilitatea în condiţiile inexistenţei unei norme care să prevadă acest lucru iar pe de altă parte, se constată că doar comisia centrală de avizare putea să solicite date suplimentare conform art. 4 alin. (3) din anexa I din Ordinul 105/2003 citat mai sus.
De asemenea, Curtea constată că potrivit art. 14 din anexa I la ordinul 118/2002 al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului „Răspunderea privind datele de bază prezentate în documentaţia de fundamentare a solicitării acordului de funcţionare în siguranţă revine solicitantului, iar răspunderea privind respectarea exigenţelor de performanţă referitoare la siguranţa barajelor revine expertului."
Reclamanta a solicitat emiterea avizului şi a acordului pentru două baraje cu o locaţie indicată de solicitant iar avizul şi acordul se emit pentru locaţia indicată de solicitant, valabilitatea acestor acte încetând în cazul în care lucrările de construire se efectuează într-o altă locaţie. Din acest punct de vedere art. 10 din acelaşi ordin prevede că „Acordul de funcţionare în siguranţă îşi menţine valabilitatea pe toată durata execuţiei lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor cuprinse în aceasta."
Argumentele invocate în motivele de recurs nu pot fi reţinute de Curte în primul rând că nu reprezintă critici ale sentinţei de fond, iar în al doilea rând nu justifică refuzul nelegal şi nejustificat al pârâtului de a emite acordurile şi avizele solicitate de reclamantă.
Curtea nu va reţine ca utile actele depuse de recurent în susţinerea recursului deoarece nu au legătură cu obiectul cauzei – contestare refuz nejustificat al pârâtului de a emite – semna, în concret avizele şi acordurile de funcţionare în condiţii de siguranţă a barajelor pentru proiectele tehnice „Corna”, procedură epuizată şi finalizată prin votul unanim al Comisiei şi distincte în raport de soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a unor hotărâri a Consiliului local Roşia Montană şi de suspendarea provizorie a certificatului de urbanism din 2007, certificat care nu este un act administrativ de sine stătător şi care nu poate justifica refuzul de a emite acordurile solicitate.
Astfel cum s-a arătat în adresa din 31 martie 2008 avizarea siguranţei structurale pentru barajele de retenţie poate fi făcută ca un demers de sine stătător, ca demers necesar şi legal pentru emiterea autorizaţiei de construcţie nemaiavând relevanţă suspendarea certificatului de urbanism, în condiţiile în care votul colegial a fost luat în unanimitate, iar un nou certificat de urbanism poate fi solicitat şi eliberat în mod distinct în condiţiile respectării Legii nr. 50/1991 şi în conformitate cu normele metodologice de aplicare, fără a se putea reţine că obţinerea acordului de funcţionare este condiţionată de existenţa unui certificat de urbanism sau că ar fi nejustificată cererea pe motiv că certificatul de urbanism ar fi suspendat într-o altă cauză.
În ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate în cadrul recursului, Curtea le apreciază ca vădit nefondate, ele reprezentând în concret pretexte nejustificate ale refuzului nelegal de a semna acordurile solicitate de reclamantă şi nu critici valabile ale sentinţei recurate.
Primele aspecte care privesc lipsa unei documentaţii complete şi care nu ar corespunde realităţii şi siguranţa barajelor nu sunt întemeiate. Pe de o parte însăşi autoritatea pârâtă a emis cu respectarea dispoziţiilor Ordinului nr. 105/2003, la data de 29 martie 2007 două referate de expertizare / avizare pentru cele două baraje „C.” şi „C.A.” în care se constată depunerea unei documentaţii complete în vederea eliberării. Avizului şi a Acordului de funcţionare în condiţii de siguranţă. Aceste avize sunt legal emise şi au caracter premergător emiterii Acordului de funcţionare în stare de siguranţă a barajelor din cadrul amenajării miniere Roşia Montată. Recurentul a încercat, prin invocarea excepţiei de nelegalitate, în recurs să paralizeze efectele actelor proprii emise, dar acestea nu reprezintă acte administrative admisibil a fi contestate direct sau pe calea excepţiei de nelegalitate. Pe de altă parte aceste acte au stat la baza analizei Comisiei Naţionale de Siguranţă a Barajelor şi a altor Lucrări Hidrotehnice – CONSIB – din cadrul autorităţii pârâte comisie legal constituită din care preşedintele face parte şi are drept de vot şi care în unanimitate în şedinţa din 26 martie 2008 a hotărât avizarea favorabilă şi emiterea acordului de funcţionare solicitat, fapt comunicat reclamantei prin adresa din 7 aprilie 2008. Faptul că ulterior s-a refuzat semnarea actelor de către preşedinte acesta reprezintă un abuz procedural.
Adresa din 8 mai 2008 prin care preşedintele solicită reclamanta date şi acte suplimentare este nejustificată şi nelegală.
În mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că preşedintele nu mai avea posibilitatea legală, pentru a-şi justifica refuzul de a semna, să solicite individual – acte suplimentare după ce comisia de avizare avizase favorabil, iar preşedintele a avut posibilitatea legală să influenţeze Decizia prin vot. Mai mult reclamanta-intimata a comunicat răspuns la adresa din 8 mai 2005 la data de 15 mai 2008 în sensul că documentaţia este completă iar amplasamentul barajelor nu a fost modificat.
În ceea ce priveşte aspectele care privesc temeiul de drept şi unele modalităţi din documentaţia tehnică inclusiv garanţia de timp a lucrărilor acestea nu au legătură cu obiectul cauzei. Aspectele invocate nu au reprezentat motivaţia autorităţii recurente pentru nesemnarea acordurilor solicitate. Nemotivat şi nejustificat s-a refuzat semnarea cu depăşirea limitelor de apreciere al autorităţii administrative deoarece Preşedintele Comisiei nu mai avea competenţa de a refuza să semneze o hotărâre luată în unanimitate de membrii Comisiei CONSIB.
În cauză nu sunt aplicabile în concret pe situaţia particulară, care a format obiectul Comisiei CONSIB din 26 martie 2008 dispoziţiile HG nr. 349/2005 ci numai dispoziţiilor Legii nr. 244/2000 şi Ordinele nr. 105/2003 şi nr. 118/2002.
Iar aspectele tehnice care privesc securitatea barajelor au fost analizate de o comisie tehnică care a apreciat şi a analizat favorabil proiectele privind siguranţa barajelor produse de reclamantă instanţa de recurs neavând competenţa de a se subroga unei comisii tehnice, de specialitate cu atât mai mult cu cât aceste motive care privesc soluţia administrativă de avizare favorabilă, au fost invocate direct în recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea cu majoritate conform art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate.
Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 335 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu opinie separată a doamnei judecător R.V. în sensul admiterii recursului formulat şi a modificării sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2889/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2736/2010. Contencios → |
|---|
