ICCJ. Decizia nr. 2897/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2897/2010
Dosar nr.1900/33/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin încheierea nr. 39 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de SC M. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii-Direcţia Transport Rutier.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive privind anularea autorizaţiei de transport pentru operatorul SC S.T. SRL şi a cererii privind suspendarea autorizaţiei de transport până la soluţionarea acţiunii pe fond, a reţinut că reclamanta nu a justificat în nici un fel îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de lege pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat.
Astfel, cazul bine justificat, care a fost prezentat de reclamantă, nu a putut fi reţinut de instanţă, întrucât chiar dacă a fost operată o modificare a orelor prevăzute în graficul de circulaţie pe traseul Oradea-Chişinău, prin schimbarea orei de plecare din Chişinău, această modificare s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, ca urmare a demersurilor întreprinse de operatorii de transport, adresate autorităţii competente din fiecare ţară şi autorizate de aceste autorităţi pe segmentele sale de traseu.
Instanţa de fond a constatat că nici condiţia pagubei iminente nu a fost îndeplinită în cauză, întrucât reclamanta nu a precizat în nici un fel în ce constă paguba iminentă ce i s-ar produce, cuantumul ori iminenţa producerii acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a arătat că în mod greşit s-a dat acordul cu privire la modificarea graficului de circulaţie a liniei de curse regulate Cluj-Napoca-Chişinău, căci au fost utilizate documente false de către SC S.T. SRL
A precizat că a sesizat autoritatea pârâtă în legătură cu aceste aspecte însă răspunsurile primite în legătură cu aspectele sesizate sunt neconcludente şi fără finalitate.
A prezentat cazul bine justificat în sensul că, deşi este vorba de un acord bilateral, fiecare parte trebuie să-şi protejeze interesele naţionale, iar partea română a acceptat toate condiţiile impuse de Republica Moldova, fără ca aceste condiţii să fie argumentate de acest Stat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, dar nu sunt arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care ar putea fi de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii prezentate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt întotdeauna analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reţinând faptul că nu este argumentat în concret cazul bine justificat şi iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a prezentat situaţia de fapt şi de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 din C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de SC M. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii nr. 39 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2884/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2896/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
