ICCJ. Decizia nr. 2939/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2939/2010
Dosar nr. 1342/59/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, în principal, să se constate că Ordinul nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 al Ministrului Sănătăţii este suspendat de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind emis cu acelaşi conţinut ca şi Ordinele nr. 891/2009, respectiv nr. 1422 din 14 iulie 2009 ale Ministerului Sănătăţii, primul ordin fiind suspendat prin Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea pe fond, definitivă şi irevocabilă a acţiunii de anulare a acestui ordin, iar al doilea ordin fiind suspendat prin sentinţa nr. 346/2009 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă şi executorie, până la soluţionarea pe fond a acţiunii de anulare a acestui ordin.
De asemenea reclamatul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de pârât şi în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 891 din 14 mai 2009 emis de Ministerul Sănătăţii a fost revocat din funcţia de manager al S.C.U.C.L.T. Timişoara, dispunându-se încetarea Contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006 pentru nerealizarea indicatorilor de performanţă ai managementului spitalului public.
Se mai arată că întrucât a considerat că acest Ordin este total nelegal, l-a contestat la instanţa de contencios administrativ (Dosar nr. 22/35/2009 al Curţii de Apel Oradea - instanţă stabilită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 3706 din 24 octombrie 2008, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de reclamant), solicitând atât anularea lui în totalitate, cât şi suspendarea executării ordinului, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea acestui ordin.
Prin Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, irevocabilă, instanţa de judecată apreciind că s-a făcut dovada cazului bine şi a pagubei iminente, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 891/2008 până la soluţionarea în fond, definitivă şi irevocabilă, a acţiunii în anularea acestui ordin.
Ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Sănătăţii a emis Ordinul nr. 1395 din 8 iulie 2009, prin care A.M. a fost repus în funcţia de manager al Spitalului, pentru ca mai apoi, în data de 14 iulie 2009, prin Ordinul nr. 1422/2009, să se dispună revocarea reclamantului din funcţia de manager.
S-a considerat de către reclamant că şi Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 a fost emis în mod nelegal de către intimat, astfel că a sesizat din nou instanţa de contencios administrativ, solicitând suspendarea executării ordinului până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestuia.
Prin sentinţa nr. 346/2009, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea de suspendare formulată şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea acestui ordin.
După pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti, Ministerul Sănătăţii a emis Ordinul nr. 2100 din 16 noiembrie 2009, prin care reclamantul a fost repus în funcţia de manager al Spitalului, pentru ca apoi, în data de 26 noiembrie 2009 să emită Ordinul nr. 2288 de revocare din funcţia de manager.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, reţinând că reclamantul a îndeplinit funcţia de manager al S.C.U.C.L.T., în baza contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, încheiat pe o durată de trei ani.
Curtea a constatat inexistenţa prejudiciului iminent faţă de împrejurarea că la data de 14 decembrie 2009 a expirat contractul de management cu nr. 320/2006 în baza căruia reclamantul a exercitat funcţia publică. În consecinţă, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi admisă acţiunea, chiar dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa plângerii prealabile şi a cazului bine justificat.
Împotriva încheierii din data de 13 ianuarie 2010 a declarat recurs reclamantul A.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se aduc critici sentinţei atacate în sensul că deşi a fost invocat ca temei legal al suspendării executării actului administrativ menţionat şi dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare în raport şi de aceste dispoziţii.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată recurentul apreciază că aceasta este greşită deoarece paguba iminentă nu are legătură cu încetarea sau nu a contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, ci cu existenţa efectivă, în persoana sa, a dificultăţilor financiare la care a făcut referire.
De asemenea, cererea de suspendare a fost formulată înainte de încetarea contractului de management menţionat, care, de altfel, putea fi prelungit conform clauzelor contractuale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Criticile formulate de recurent se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Acest motiv de recurs este nefondat.
Astfel cum rezultă din situaţia de fapt expusă rezumativ anterior, reclamantul a îndeplinit funcţia de manager al S.C.U.C.L.T., având încheiat contractul de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, care a expirat după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14 decembrie 2009.
Este adevărat că recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii atât pe dispoziţiile art. 14 alin. (5) cât şi pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Însă, instanţa nu este legată de temeiul juridic invocat de reclamant având posibilitatea, în virtutea rolului activ, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât aceea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În altă ordine, invocarea în speţă a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu schimbă soluţia instanţei de fond.
Potrivit art. 14 alin. (5) din legea menţionată „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatoriu plângerea prealabilă".
În raport de aceste dispoziţii cât şi de situaţia invocată de recurentul-reclamant se constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (5) deoarece Ordinul nr. 891 din 14 mai 2008 şi Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 nu au acelaşi conţinut cu al Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009, a cărui suspendare a executării se solicită.
Fiecare din aceste ordine au fost emise având în vedere temeiuri de fapt şi de drept diferite, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 invocată.
Pe de altă parte, soluţia instanţei de fond pronunţată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională pe care instanţa o poate dispune când a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative, respectiv a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, nefiind suficientă dovada îndeplinirii doar a uneia din aceste condiţii.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia „prevenirii unei pagube iminente"şi nu poate fi dispusă suspendarea executării ordinului menţionat fără a fi îndeplinită această condiţie, fiind imperios necesar a fi întrunite cumulativ atât condiţia referitoare la „cazul bine justificat" cât şi cea referitoare la „prevenirea unei pagube iminente".
Invocare unui prejudiciu pur financiar, nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii acestei condiţii, astfel cum greşit susţine recurentul-reclamant în cererea de recurs.
Recurentul-reclamant nu a administrat nici o probă de natură a forma convingerea instanţei în sensul existenţei unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În altă ordine de idei, nu are relevanţă faptul că recurentul-reclamant a formulat cererea de suspendare la 30 noiembrie 2009, înainte de încetarea contractului de management menţionat, întrucât temeinicia şi legalitatea cererii se apreciază în raport de dovada îndeplinirii condiţiilor legale impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) în astfel de cauze la momentul pronunţării hotărârii.
Existenţa unei posibilităţii de prelungire a contractului de management, de asemenea, nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a realizat, iar contractul de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, a expirat după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14 decembrie 2009.
În concluzie, în raport de cele reţinute, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării actului administrativ în cauză, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va respinge recursul, formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.M. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2938/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2940/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
