ICCJ. Decizia nr. 2938/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2938/2010
Dosar nr. 2556/54/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 499 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova invocată de pârât prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P., precum şi excepţia prematurităţii acţiunii şi a admis cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, şi, în consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referitor la excepţia necompetenţei materiale, Curtea a reţinut că în speţă nu-şi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile OG nr. 8/2007 care vizează modul de stabilire a salariului. În cauză se apreciază ca nelegală modalitatea de plată a drepturilor salariale şi nu aceea de determinare a salariilor, fapt care atrage competenţa materială a instanţei, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât pârâtul este emitentul actului a cărui anulare se solicită.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii instanţa a considerat că este suficientă sesizarea autorităţii emitente cu cererea de revocare a actului contestat.
Curtea de apel a reţinut că autorităţile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neplata integrală a drepturilor salariale respectiv neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, întrucât „executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile constituie o obligaţie legală a statului", aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO.
Astfel fiind, a reţinut instanţa că autorităţile publice implicate, cu exces de putere şi prin depăşirea prerogativelor, au înlăturat de la plată una dintre componentele salariului magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, respectiv sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar refuzul de plată integrală a salariilor, în compunerea de mai sus, are caracterul unui act administrativ asimilat, care are caracter vătămător, care încalcă prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, conform cărora „Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
A mai reţinut instanţa că actul contestat dispune retroactiv pentru o perioadă anterioară dateiemiterii lui şi că în mod nejustificat sunt invocate, drept argument al emiterii acestui act, OUG nr. 71/2009, care se referă la plata unor drepturi restante aferente titlurilor executorii, pe când salariul lunar nu este un drept restant, ci unul actual, astfel că nu este supus dispoziţiilor respectivei ordonanţe de urgenţă.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 499 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin motivele de recurs, critică sentinţa civilă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ.
În raport cu art. 3041 C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea materialului probator şi interpretarea corectă a stării de fapt şi de drept.
Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6, 7, 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Se mai arată că art. 6 din Legea nr. 554/2004 face referire la actele administrativ-jurisdicţionale şi procedura recursului paralele ce trebuie urmată. Or, susţine recurentul, din analiza actelor depuse la dosar se poate constata că reclamanţii au înţeles să uzeze de calea de atac în faţa unei jurisdicţii administrative speciale prevăzută de legea organică şi nu să renunţe la această cale de atac.
Mai susţine recurentul că raportat la data promovării acţiunii în instanţă, 28 septembrie 2009, faţă de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă - 6 iulie 2009, plângerea este tardiv formulată, fiind promovată cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 241 alin. (2) din OG nr. 8 din 24 ianuarie 2007.
S-a mai reţinut că este greşită soluţia instanţei de fond, care antamează fondul, respectiv acordarea drepturilor băneşti, drepturi recunoscute reclamanţilor prin titlurile executorii.
Mai susţine recurentul că nu se poate reţine o vătămare a dreptului reclamanţilor, întrucât plata sporului urmează a se face în condiţiile OUG nr. 71/2009 şi că în lipsa fondurilor alocate, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 71/2009, astfel că, raportat la prevederile art. 1 alin.(1) şi (2) şi art. 2 din ordonanţa de urgenţă, instanţa de fond a adăugat la lege deoarece este de netăgăduit faptul că potrivit acestui act normativ nu mai poate fi exercitată niciun fel de măsură dispusă prin titluri executorii, cum sunt în cauză hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului.
Totodată, recurentul susţine că motivarea instanţei de fond referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este greşită.
3. Hotărărea instanţei de recurs
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârât prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond şi reiterate în cadrul recursului, Înalta Curte apreciază că soluţia Curţii de Apel Craiova, referitoare la acestea, este corectă.
Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond nu a pronunţat hotărârea atacată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, astfel că este neîntemeiată susţinerea din recurs în sensul că instanţa a adăugat la prevederile OUG nr. 71/2009.
Înalta Curte reţine că aprecierile instanţei de fond sunt temeinice şi legale, întrucât OUG nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speţă hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Este neîntemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor (nu susţinerile acestora), cerinţă îndeplinită în speţă de hotărârea pronunţată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul anulării Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pentru aceleaşi considerente nu pot fi primite nici criticile din recurs referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi ignorat jurisprudenţa CEDO referitoare la obligaţia instanţei de a realiza o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probatoriu ale părţilor.
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului în sensul că în mod greşit Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 71/2009, şi că instanţa de fond a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii şi a adăugat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 din respectiva ordonanţă de urgenţă.
Pentru argumentele expuse cu ocazia respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că în prezenţa dispoziţiilor OUG nr. 71/2009 nu pot fi puse în executare hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică. Reiterând argumentele reţinute anterior, instanţa de control judiciar apreciază că dreptul reclamanţilor la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătoreşti, nu se circumscrie cadrului instituit prin OUG nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii. Astfel fiind, rezultă că intră sub incidenţa ordonanţei de urgenţă numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a prevăzut expres plata în concret a unei sume de bani expres determinată.
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că întemeiat a apreciat instanţa de fond că actele contestate au caracter retroactiv şi contravin dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanţii au fost vătămaţi în dreptul lor la plata salariului.
Este necontestat caracterul retroactiv al Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actului administrativ ce formează obiectul cauzei, Decizia contestată trebuia să fie elaborată şi emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.
Înalta Curte apreciază că emiterea actului administrativ cu nesocotirea principiului neretroactivităţii se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa CEDO, atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Astfel fiind, în mod corect a reţinut instaţa de fond că actul administrativ a fost emis şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele invocate de autorităţile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de această lege.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei nr. 499 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2937/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2939/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
