ICCJ. Decizia nr. 2935/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2935/2010
Dosar nr. 1314/44/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Galaţi obligarea la achitarea contravalorii indemnizaţiilor la care are dreptul, începând cu data de 01 noiembrie 2000 până la 01 noiembrie 2002, prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de strămutat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 8 iulie 2009 s-a adresat Casei Judeţene de Pensii Galaţi cu cererea înregistrată sub nr. 23102 din 08 iulie 2009, prin care a solicitat revizuirea Hotărârii nr. 474 din 22 noiembrie 2002, prin care i se acordase o indemnizaţie lunară de 300.000 lei pentru fiecare an de strămutare, începând cu data de 01 decembrie 2002.
A mai arătat reclamantul, că prin adresa nr. D8380 din 21 iulie 2009, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a respins cererea de revizuire a Hotărârii nr. 474 din 22 noiembrie 2002, formulată în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 189/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca tardiv formulată, având în vedere că Hotărârea nr. 472/2002 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 189/2000 nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării.
Prin sentinţa nr. 239 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Hotărârea nr. 474/2002 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 189/2000 nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării acesteia reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.G. invocând ca şi temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", Înalta Curte constată că instanţa de fond a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea.
Referitor la al doilea motiv de recurs, „interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii", instanţa constată că deşi recurentul invocă dispoziţiile menţionate, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
De asemenea argumentele prezentate de recurent în cuprinsul celui de al treilea motiv de recurs nu pot fi reţinute, hotărârea instanţei de fond nefiind lipsită de un fundament juridic, fiind motivată în drept, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea OG nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, cel interesat poate face contestaţie la Curtea de Apel „în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".
Pe de altă parte, în cuprinsul Hotărârii Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 s-a indicat în ultimul alineat termenul de 30 de zile în care se poate contesta hotărârea în instanţa de contencios administrativ.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 474 din 22 noiembrie 2002 a Casei Judeţene de Pensii Galaţi, Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care a fost admisă cererea petentului P.G., în baza prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, cu o indemnizaţie lunară de 300.000 lei pentru fiecare an de strămutare, începând cu data de 01 decembrie 2002, datează din 22 noiembrie 2002.
Prin cererea nr. 23102 din 8 iulie 2009 reclamantul a solicitat revizuirea Hotărârii de admitere, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 189/2000 considerând că drepturile sale trebuiau recunoscute de la data intrării în vigoare a Legii nr. 189/2000, respectiv 02 noiembrie 2002, şi nu cu întâi a lunii următoare cum stabileşte legea şi norma de aplicare.
Cum reclamantul a formulat contestaţie la data de 20 august 2009, necunoaşterea legii neputând fi invocată în susţinerea pretenţiilor sale (nemo consetur ignorare legem), rezultă cu evidenţă că acţiunea este tardiv formulată, soluţia instanţei de fond fiind corectă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei nr. 239 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2934/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2937/2010. Contencios → |
|---|
