ICCJ. Decizia nr. 3077/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3077/2010

Dosar nr.1342/57/200.

Şedinţa publică din 10 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 255/F/CA din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis cererea formulată de reclamanta C.S.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1658 din 05 octombrie 2009 emis de ministrul MTS până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 939 din 22 mai 2009 reclamanta C.S.G. a fost numită în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Sport a judeţului Hunedoara, încheind în acest sens şi contractul management nr. 327 din 23 mai 2009 pe o durată de maxim 4 ani.

A mai reţinut instanţa de fond că la data de 05 octombrie 2009 Ministrul Tineretului şi Sportului a emis Ordinul nr. 1658 prin care a dispus încetarea contractului de management al reclamantei începând cu 12 octombrie 2009.

In considerentele sentinţei atacate s-a arătat că împotriva acestui ordin, reclamanta a formulat plângere prealabilă şi a înregistrat, totodată, pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia o cerere prin care a solicitat suspendarea executării ordinului emis de Ministrul Tineretului şi Sportului, până la pronunţarea instanţei de fond.

Instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv: cazul bine justificat - actul atacat reliefând indicii ce afectează prezumţia de legalitate având în vedere că în cuprinsul său nu sunt menţionate împrejurări excepţionale care să justifice încetarea contractului şi paguba iminentă - prin diminuarea veniturilor reclamantei cât şi prin posibilitatea perturbării grave a funcţionării autorităţii publice.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

In esenţă, în motivele de recurs s-a arătat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, precum şi faptul că motivele invocate în apărare nu au fost analizate.

Înalta Curte din examinarea motivelor de recurs, a situaţiei de fapt şi a legislaţiei aplicabile reţine următoarele:

In raport cu actul depus la dosar de intimata reclamantă, respectiv sentinţa nr. 115/F/CA din 27 aprilie 2010, prin care Curtea de Apel Alba-Iulia a dispus anularea Ordinului nr. 1658 din 5 octombrie 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ce face obiectul acţiunii în cauza de fată;

Apreciind că recursul a rămas fără obiect, urmează a-l respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 255/F/CA din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3077/2010. Contencios