ICCJ. Decizia nr. 3178/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3178/2010
Dosar nr. 21995/01/299/2008
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5412 din 03 aprilie 2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârât şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC C.M. SRL şi pe pârâtul Ministerul Turismului, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sectorului 1 a reţinut următoarele:
Potrivit act. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, contractele încheiate de autorităţile publice, care au ca obiect achiziţiile publice, sunt asimilate actelor administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".
Conform prevederilor art. 286 alin. (l) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii: „pentru soluţionarea litigiilor privind acordarea de despăgubiri este competentă numai instanţa de judecata", iar în conformitate cu art. 287 din OUG nr. 34/2006, pentru procedurile prevăzute la art. 286 se aplică dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Faţă de aceste considerente, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 149 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de către reclamantă şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că soluţionarea cauzei este de competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de drept comun, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului Ministerul Turismului la plata sumei de 15.930 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate acesteia şi neplătite.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei a rezultat că aceste servicii au fost prestate de către reclamantă, urmare a invitaţiei acesteia de a participa la o procedură de selecţie, finalizată prin emiterea de către pârâtul Ministerul Turismului a unei adrese în care se face menţiunea despre plata care urmează a se efectua, aferentă serviciilor prestate, neexistând nici o dovadă din care să reiasă că, în cauză, între părţi s-a încheiat un contract, urmare a unei proceduri având ca obiect încheierea unui contract de achiziţie publică, astfel încât nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, care reglementează încheierea unor astfel de contracte.
Faţă de cele reţinute, Curtea a stabilit că în cauză competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de drept comun, în raport de valoarea litigiului dedus judecăţii şi de dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 şi urm. C. proc. civ.
Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei legi, anumite contracte încheiate de autorităţile publice, în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.
Obiectul prezentului litigiu constă în obligarea pârâtului Ministerul Turismului (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) la plata sumei de 15.930 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate acestuia şi neplătite.
În consecinţă, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorită neplăţii în termenul legal a unor sume datorate de către pârât pentru prestarea unor servicii de către reclamantă, ca urmare a invitaţiei adresate acesteia de a participa la o procedură de selecţie.
În speţă, între părţi nu s-a încheiat un contract ca urmare a derulării unei proceduri de achiziţie publică, astfel încât nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, care reglementează încheierea unor astfel de contracte.
Înalta Curte apreciază că, în cauză nefiind vorba despre un contract administrativ, în sensul art. 2 lit. c), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, iar, având în vedere valoarea pretenţiilor, aceasta este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC C.M. SRL şi pe Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3177/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3183/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
