ICCJ. Decizia nr. 3215/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3215/2010
Dosar nr. 1265/35/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5052 din 13 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Satu Mare şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de C.N.A.D.N.R., în contradictoriu cu SC R. SRL în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie Judecătoria Satu Mare a reţinut că prin cererea formulată C.N.A.D.N.R. a solicitat, în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea debitoarei SC R. SRL la plata echivalentului în lei a sumei de 432,00 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului [conform art. 6 din OG nr. 15/2002, alin.(1) şi (2)], cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România rămase restante; echivalentul în lei a sumei de 630,07 Euro, plătibil la cursul de schimb al BNR, valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 24 august 2009 inclusiv, pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit conform contractului a debitului şi mai departe, până la achitarea integrală a debitului; cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
În motivarea cererii se arată că debitoarea a încheiat contractul nr. 2479 din 27 iunie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele cuprinse în anexa A la contract, cuantumul rovinietelor fiind de 576,00 Euro, cu obligaţia achitării in 4 rate.
Conform art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, competenţa soluţionării cererilor privind emiterea ordonanţei de plată revine instanţei competente să judece fondul cauzei în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. S.A. este o persoană juridică de drept privat: cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanţa apreciază că, în speţă, contractul încheiat de părţi este unul de aderare, având trăsăturile unui contract administrativ, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ.
Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 49/CA din 3 februarie 2010 a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Oradea, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de emitere a ordonanţei de plată formulată de C.N.A.D.N.R. în contradictoriu cu SC R. SRL, în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că în speţă, contractul nr. 2479 din 27 iunie 2006 încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi deşi C.N.A.D.N.R. este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o societate comercială,care în acelaşi timp este asimilată unei autorităţi publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, este necontestat faptul că obiectul sesizării instanţelor judecătoreşti îl formează cererea de emitere a ordonanţei privind somaţia de plată, formulată în condiţiile dispoziţiilor OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
Obiectul somaţiei îl formează obligaţii contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.
Astfel fiind, judecătoria a reţinut în mod greşit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eşalonarea plăţii în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
Prin urmare, fiind vorba de un contract de natură comercială, în raport cu valoarea obiectului şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, coroborate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa aparţine judecătoriei.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. Cluj şi pe SC R. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3214/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3219/2010. Contencios → |
|---|
