ICCJ. Decizia nr. 3235/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3235/2010
Dosar nr. 978/91/2008
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi anularea Deciziei de încadrare în grad accentuat de handicap nr. 4932 din 2 iunie 2008 emisă de aceasta precum şi efectuarea unei noi expertize, considerându-se sănătos.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că prin documentarul de expertiză medicală a persoanelor cu handicap, întocmit de Comisia de Evaluare Medicală a Persoanelor cu Handicap a Judeţului Vrancea, a fost diagnosticat clinic cu Schizofrenie Paranoidă.
Mai arată reclamantul, că diagnosticarea sa este incorectă.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vrancea.
Prin sentinţa nr. 232 din 14 mai 2009, Tribunalul Vrancea a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei cu motivarea că Decizia atacată este emisă de o instituţie publică centrală (Comisia Superioară a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi), care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/ 2004.
Prin sentinţa nr. 215 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul R.V.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că încadrarea reclamantului în gradul accentuat de handicap se înscrie în criteriile stabilite prin Ordinul M.S.F. nr. 726 din 27 decembrie 2007.
Mai reţine Curtea, că în mod corect a fost păstrat gradul accentuat de handicap, întrucât bolile de suferă reclamantul nu s-au ameliorat.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul R.V.
Sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se, în esenţă, de către recurent că se consideră perfect sănătos, solicitând efectuarea unei expertize medico-legale în acest sens.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat în considerarea următoarelor argumente.
Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, întrucât Decizia nr. 4932 din 02 iunie 2008, prin care Comisia Superioară a confirmat certificatul nr. 1158 din 04 februarie 2008 de încadrare în grad accentuat de handicap, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, a fost emisă cu respectarea strictă a criteriilor medico-psihosociale dispuse de Legea nr. 448/2006 aprobate prin Ordinul Comun nr. 762 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 al M.S.P., publicat în M.Of. nr. 885 bis din 27 decembrie 2007.
În urma analizării documentelor existente la dosarul cauzei, precum şi a acelor din dosarul medical, rezultă că datorită diagnosticului stabilit de Clinica de Psihiatrie „Alexandru Obregia" din Bucureşti, în anul 1984, la vârsta de 16 ani, reclamantul-recurent nu a mai putut continua studiile, nu a efectuat serviciul militar şi nu a desfăşurat activitate salarială.
Un alt argument prin care se confirmă faptul că certificatul de încadrare în gradul accentuat de handicap a fost corect emis, îl constituie faptul că din documentaţia medicală şi referatul social rezultă că reclamantul-recurent are un comportament normal atâta timp cât este sub tratament, acesta devenind agresiv şi pierzându-şi discernământul atunci când este provocat de stimuli externi.
Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că „este complet sănătos", astfel că se impune încadrarea sa într-un alt grad de handicap, nu poate fi reţinută, întrucât pe de o parte aceste aspecte nu au fost dovedite, iar pe de altă parte având în vedere tulburările sale comportamentale de-a lungul timpului.
Prin urmare, în raport de toate aceste considerente şi de dispoziţiile legale în materie, Curtea de Apel Galaţi a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va menţine, respingând recursul declarat de R.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinţei nr. 215 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3232/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3239/2010. Contencios → |
---|