ICCJ. Decizia nr. 3241/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3241/2010
Dosar nr. 6685/2/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanţii C.M.V., ş.a., au solicitat suspendarea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanţii şi-au completat cererea de chemare în judecată cu solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la alocarea sumelor reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01 iunie 2009.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin acest ordin s-a dispus în mod nelegal suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 prin care s-a dispus acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizaţia brută prevăzută de lege, începând cu data de 01 martie 2009.
Se mai arată că Ordinul contestat nu are la bază un temei legal, referirea la dispoziţiile OUG nr. 71/2009 neputând să-i confere legitimitate deoarece ordonanţa priveşte suspendarea plăţii drepturilor salariale restante şi conţine prevederi similare OUG nr. 75/2008 declarată neconstituţională.
De asemenea prin emiterea ordinului s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii, prevederile sale fiind aplicate începând cu 01 iunie 2009.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia lipsei de interes faţă de împrejurarea că prin mai multe hotărâri pronunţate în cauze cu acelaşi obiect, Curtea de Apel Cluj a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 care este un act administrativ cu caracter normativ, astfel încât suspendarea acestuia odată pronunţată lipseşte actul de efecte juridice în totalitatea sa.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere că nu există vreo implicare a acestuia în procedura de emitere a ordinului, iar reclamanţii nu au avut şi nu au raporturi de muncă încheiate cu M.F.P. care are atribuţii în elaborarea bugetului de stat, în funcţie de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite.
A mai fost invocată excepţia inadmisibilităţii întrucât solicitarea de suspendare a executării ordinului pe calea ordonanţei preşedinţiale este inadmisibilă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 117 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice. A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă cererea astfel cum a fost completată de reclamanţi.
In considerentele hotărârii pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a reţinut că solicitarea de suspendare a executării ordinului pe calea ordonanţei preşedinţiale este inadmisibilă pentru că măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluţionată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea nr. 554/2004.
Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus că, începând cu 01 iunie 2009, se suspendă aplicarea Ordinului nr. 526/2009 prin car s-a prevăzut că, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii C.M.V., ş.a., criticând-o pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin prin acţiunea de faţă au înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 14-16 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că au depus la dosarul cauzei dovada parcurgerii plângerii prealabile adresată Procurorului General al P.Î.C.C.J. prin care au solicitat revocarea Ordinului în discuţie.
In aceste condiţii se arată că este evident că instituţia aplicabilă soluţionării cererii este cea prevăzută la art. 14-16 din Legea nr. 554/2004, iar nu cea indicată în mod eronat în acţiunea de faţă, respectiv art. 581 C. proc. civ.
4. Hotărârea instanţei de recur.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum se poate observa din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi având în vedere şi temeiul juridic invocat - art. 581 C. proc. civ., reclamanţii nu au solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa de fond, în prezenta dispoziţiilor cu caracter special cuprinse în art. 14 şi art. 15 din Legea Contenciosului Administrativ, care reglementează măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanţă preşedinţială, prevăzută de art. 581 C. proc. civ.
Existenţa unei reglementări derogatorii, consacrată prin art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obligă partea interesată să urmeze procedura reglementată prin acest act normativ şi nu procedura prevăzută de normele dreptului comun, conţinute în Codul de procedură civilă.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004, prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Art. 15 alin. (1), permite ca cererea de suspendare să poată fi formulată şi printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
Este cert că instanţa de fond a respectat toate aceste dispoziţii legale, astfel că respingând cererea de ordonanţă preşedinţială a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte capătul al doilea al cererii de ordonanţă preşedinţială, constând în obligarea Ministerului Finanţelor Publice la alocarea sumelor reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01 iunie 2009, în mod corect s-a reţinut că şi acesta este inadmisibil, întrucât reclamanţii aveau posibilitatea de a contesta refuzul, pretins nejustificat, al M.F.P. de alocare a acestor sume, în temeiul Legii nr. 554/2004.
Susţinerile recurenţilor în sensul că instanţa avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor temeiul de drept al acţiunii, nu pot fi reţinute.
Faţă de aceste aspecte se impun următoarele precizări: în primul rând instanţa nu are dreptul să schimbe obiectul acţiunii; în al doilea rând instanţa nu are dreptul să depăşească obiectul acţiunii şi nu în ultimul rând obiectul pricinii asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe este stabilit prin cererea de chemare în judecată, iar nu prin probele administrate în cauză. Judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de C.M.V., ş.a.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M.V., ş.a., împotriva sentinţei nr. 117 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3240/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3243/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
