ICCJ. Decizia nr. 3243/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3243/2010
Dosar nr. 748/36/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Constanţa anularea hotărârii nr. 31910 din 22 mai 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 13 februarie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 31910/2009, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa i-a respins cererea prin care a solicitat recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât s-a născut la data de 19 august 1943.
Consideră reclamanta că hotărârea menţionată este nelegală, întrucât dispoziţiile legale stabilesc că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, persoanele care au suferit persecuţii din motive etnice urmare a strămutării în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, fără a se distinge dacă au fost născute înainte sau după momentul strămutării.
În susţinerea acţiunii reclamanta a depus Hotărârea nr. 31910 din 22 mai 2009, acte de stare civilă, adresa nr. 10783 din 13 februarie 2009 a Arhivelor Naţionale şi a solicitat audierea martorului S.D.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentinţa nr. 483/CA din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a prezentat alte probe din care să rezulte cu certitudine faptul că părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar din 1940. Chiar dacă reclamanta s-a născut în perioada reglementată de Legea nr. 189/2000, respectiv la data de 19 august 1943, aceasta nu a dovedit strămutarea familiei sale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.I. pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că dovada refugiului a făcut-o cu declaraţia martorului S.D., din care rezultă că la data de 10 septembrie 1940, părinţii săi au fost strămutaţi din Localitatea Adiorman-Bulgaria, ca urmare a Tratatului de la Craiova.
În motivarea recursului a mai arătat că s-a născut la data de 19 august 1943, în judeţul Constanţa, unde părinţii săi au fost strămutaţi.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurenta B.I., a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori.
In scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia recurentei doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Aşa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a dispus respingerea acţiunii ca nefondată.
Mai mult decât atât, prin adresa nr. 10783/SRP din 13 februarie 2009 eliberată de Arhivele Naţionale - Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale - fila 13 din dosarul de fond - se arătă că în urma cercetării evidenţelor deţinute de Comisia Mixtă Româno - Bulgară, tatăl reclamantei B.A. nu figurează cu „Declaraţia şi Situaţia de Averea Imobiliară Rurală", în comuna Aiorman, judeţul Caliacra.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei nr. 483/CA din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3241/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3245/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
